Mădălina Zamfirescu: „Cred mult în tinerețe, dar cât timp faci handbal ai mereu ceva de învățat.” Cum arată o zi din viața unei tinere handbaliste

Andreea Giuclea 7 februarie 2017

E o marți dimineața de la mijlocul lui ianuarie, iar ceasul Sălii Polivalente din Brăila arată ora 10.00. Afară sunt sub zero grade, înăuntru nu e cu mult mai cald, iar echipa de handbal a Brăilei e deja pe parchet. Cu o seară înainte au terminat antrenamentul la 19.00, urmat de câteva exerciții de stretching, iar acum sunt din nou pe saltelele colorate, în semicerc, încălzindu-se pentru antrenament. Au între 17 și 33 de ani, multe din ele joacă deja sau sunt în vizorul echipei naționale.

Printre ele e și Mădălina Zamfirescu, coordonatoarea de joc în vârstă de 22 de ani care în decembrie a debutat la Campionatul European din Suedia, un turneu care a învățat-o multe și i-a dat încredere. Zâmbește mult, dar când încep aruncările la poartă sau schemele tactice, privirea i se încruntă. La fel de serioasă e și la vizionarea de după, când jucătoarele privesc cu atenție la imagini video cu echipa adversă, își notează în agende sfaturile antrenorului și pun întrebări despre schemele adversarelor. După ședința video pleacă în grupuri spre restaurantul unde iau prânzul, iar după câteva ore de odihnă, se întorc în sală pentru alte două ore de antrenament.

Pentru restul echipei, acolo se încheie ziua la sală, dar Mădălina rămâne încă o oră să-l ajute pe secundul Cristian Preda la ora de minihandbal, cum fac uneori jucătoarele. Aceeași sală în care s-au antrenat handbalistele de națională se umple de fete de opt-zece ani, care abia învață să dribleze, să alerge și să paseze și care la final o încercuiesc pe Mădălina pentru poze.

Știe cum e să crești pe lângă jucătoare pe care le admiri, pentru că și ea a crescut în curtea Oltchimului. Născută în Vâlcea, a jucat la junioarele Oltchimului, apoi la Centrul Național de Excelență. N-a prins și echipa mare, dar le-a văzut jucând pe Cristina Neagu, Oana Manea sau Patricia Vizitiu, cu care a împărțit apoi vestiarul la națională. Își amintește și atmosfera frumoasă de la meciuri, când spectatorii veneau cu câteva ore înainte de joc și se așezau în tribune când încă se antrenau junioarele. „N-o să uit niciodată tot ce-a fost Oltchim, a fost ceva special, ceva magic.”

După ce echipa s-a desființat, iar ea a terminat junioratul, s-a transferat la Ploiești. A mai jucat la Baia Mare și Craiova, iar din 2015 e la Brăila. Simte că handbalul e iubit în orașul de la Dunăre și i se face pielea de găină amintindu-și de victoria din tur cu CSM București, când sala arhiplină le-a aplaudat și încurajat timp de 60 de minute.

Foto: Sorin Pană/Dunărea Brăila

În viitor, i-ar plăcea să joace în Danemarca, pentru că admiră stilul nordic: sunt mai relaxați, joacă din plăcere și par să treacă mai ușor peste greșeli. „Noi ne consumăm foarte mult. Plus că ține mult de tine, de cum gândești tu, nordicii se axează mult pe pregătire individuală, o fac singuri, de bună voie. Aș vrea să-mi schimb un pic mentalitatea, pentru că am văzut ce înseamnă să faci pregătire individuală, să faci un pic de forță, îți dă alt tonus.”

În România, spune, nu se pune mult accent pe partea asta. Zilele libere sunt libere, dar Mădălina începe să înțeleagă că în sport nu prea există liber. „Fie că e Crăciun sau altceva, cred că trebuie să faci mișcare nonstop, să ai o pauză activă.” De doi ani, mai ales de când merge la națională, a început să fie mai atentă și la cum face stretching și recuperare, cum își pregătește musculatura pentru o nouă zi. „Dacă o lași așa, la un moment dat cedează și apar accidentările.”

Când a fost convocată la națională prima oară, de Tomas Ryde, în 2015, nu i-a venit să creadă. Când a ajuns acolo și le-a văzut pe fostele jucătoare de la Oltchim, pe Oana Manea sau Mica Brădeanu, și-a zis: „Wow! Nu-mi vine să cred unde am ajuns.” Nu se aștepta nici să meargă la Jocurile Olimpice, o experiență din care a învățat și care o va ajuta pe viitor, chiar dacă a fost rezervă. „Toată lumea când vorbește de Olimpiadă spune că e wow, e altceva, și poate n-aș fi crezut dacă nu vedeam cu ochii mei. Acolo e vorba doar despre sport, acolo e spuma sportului mondial.”

A suferit și ea, alături de colegele din teren, pentru că lucrurile n-au ieșit cum își doreau. După Rio, naționala a pornit pe un drum al reconstrucției, iar în viitor vom vedea mai multe jucătoare tinere, cum e Mădălina. „Avem multe de învățat de la jucătoarele cu experiență, pentru că tinerețea îți dă elan, dar te poate lua și valul. Însă eu cred mult în tinerețe, poate pentru că și sunt în categoria asta”, spune râzând.

Uitându-se la junioarele de pe teren, își amintește de anii ei de început. Ar schimba locul cu ele, dacă ar putea să păstreze mintea de acum. Ar fi mai serioasă, ar învăța mai multe lucruri, ar lucra mai mult la nivel psihologic. „E atât de multă muncă să ajungi de la nivelul lor la al nostru, și nici noi încă nu stăpânim toate lucrurile. Cred că la orice vârstă, cât timp faci handbal ai mereu ceva de învățat.”

Împarte cu alții acest articol
Abonează-te la newsletter
Cele mai noi
Articole similare
Happening now
Recomandări
Texte bune. N-am vrea să le ratezi.