Cu un nou (dar mai vechi) antrenor, CSM București și-a reluat obiceiul din ultimii doi ani: s-a mobilizat la țanc, a reușit cel mai bun meci al sezonului exact când a contat mai mult și a rezolvat încă din tur sfertul de finală cu Metz: după acest 34-21, CSM e cu un pas și jumătate în turneul Final 4 de la Budapesta!
*
Dar nu trebuia să fie simplu. Metz, campioana Franței – cu șase campioane mondiale în echipă – urma să fie un adversar periculos. A și fost, dar numai pentru aproape 20 de minute, când neobositul Per Johansson și-a oprit puțin sprinturile bezmetice de pe margine și a cerut primul timeout al meciului. La 13-11 pentru CSM, suedezul a avut o singură observație pentru jucătoarele lui: le-a cerut să se replieze mai repede. Și jocul s-a schimbat complet.
Dacă până aici Metz a reușit să repună mereu rapid și să închidă (de multe ori cu gol) atacul în doar câteva secvențe (mai ales prin excelenta Ana Gros), franțuzoaicele s-au trezit dintr-o dată cu o problemă serioasă: să marcheze din atacuri poziționale.
Rezultatul? O secetă de aproape 15 minute în atacul francez, perioadă în care Cristina Neagu (10 goluri), Bella Gulden (șapte goluri), Kurtovic (cinci) și colegele lor au marcat la foc automat, în uralele spectatorilor care-au creat un imens vacarm în Sala Polivalentă.
Și chiar dacă atacul a excelat, marele câștig a fost în apărare: cu doar 10 goluri primite în ultimele 40 de minute, Grubisic și linia ei de apărare trebuie să primească creditul meritat: acest 34-21 e atât de încurajator pentru că apărarea – marea restanță a CSM-ului în ultima perioadă – a arătat cu adevărat foarte bine.
RESULT: @csm_bucharest dominate @MetzHandball in their first leg clash and take a huge step towards #Budapest with a 13-goal win! #ehfcl pic.twitter.com/oTxnX03WH1
— EHF Champions League (@ehfcl) April 6, 2018
*
Aflată la a treia ei prezență în Liga Campionilor, CSM București urmărește acum a treia apariție consecutivă în Final 4-ul de la Budapesta. Campioana României a câștigat trofeul în primul an, cu Kim Rasmussen pe bancă, și a terminat pe locul trei anul trecut. Și în 2016, dar și în 2017, echipa a arătat foarte bine în sferturile de finală, în meciul de care atârnă obiectivele acestui tânăr club: la București, nimeni nu va accepta ratarea turneului final de la Budapesta. Investițiile sunt prea serioase, jucătoarele prea puternice, ambițiile prea mari pentru ca echipa asta să nu joace pentru trofeul Champions League.
Pentru asta a fost schimbată Helle Thomsen și tot pentru asta a fost readus Per Johansson. La fel ca anul trecut, suedezul a ajuns la București cu câteva zile înaintea dublei din sferturi. Atunci, mișcarea a funcționat: molipsită de energia noului antrenor, CSM a făcut cele mai bune două meciuri ale sezonului, a trecut de Ferencvaros și s-a calificat pentru Final 4.
Acum, figura pare să funcționeze din nou. Johansson – selecționer al Muntenegrului, secondat și acolo de același Adrian Vasile – a reușit să injecteze vigoare unor jucătoare care, de câteva ori în sezonul acesta, au părut să joace cu rezerve. N-a fost cazul cu Metz.
Și de acum încolo, CSM București trebuie să fie luată în serios: dacă poate păstra aceeași dispoziție, echipa lui Johansson va fi greu de oprit.
Peste nouă zile, Metz va încerca să repare în Franța ce se mai poate repara după această înfrângere.
Primele reacții
Rugat să-și explice acest succes, Johansson a spus că „secretul a fost că am început să jucăm ca o echipă. Le-am cerut fetelor să îmi arate energie, să joace ceea ce am pregătit. Handbalul este un sport de muncă în echipă, este vorba despre pasiune şi despre a face lucrurile împreună”, a spus suedezul, la microfonul Telekom Sport.
„Am fost foarte dur şi le-am spus (jucătoarelor) că nu voi accepta să nu arătăm ca o echipă. Astăzi am făcut-o. Dacă nu joacă împreună, dacă nu au energie, atunci pot să plece, nu au ce să caute în această echipă. La mine în echipă nu există o vedetă. Singurul avantaj pe care îl ofer jucătoarelor mai bune este faptul că le ofer mai multe minute de joc. Dar le tratez pe toate la fel”, a continuat Johansson.
Context
Dacă ne gândim că Per Johansson n-a avut (la fel ca anul trecut) decât o săptămână să pregătească acest meci, atunci victoria cu Metz capătă o și mai mare greutate. Nimeni n-a învățat mai mult handbal în ultimele zile, dar toate jucătoarele au fost mai energice, mai curajoase. (Despre cum își găsește Cristina Neagu curajul și forța interioară ne-a povestit în cel mai recent episod din seria Neînvinșii.) Noua atitudine e dovada că stilul acesta avântat al lui Johansson este contagios: agitația lui de pe margine are aderență și se transformă într-o efervescență îmbucurătoare pe teren.
De ce a lipsit această energie în ultimele luni? De ce e nevoie de aceste treziri bruște? Greu de spus. Mai simplu e de observat că în nici trei ani, Kim Rasmussen, Jakob Vestergaard, Aurelian Roșca, Per Johansson, Helle Thomsen și din nou Johansson au antrenat o echipă a CSM-ului care nu s-a bazat mai deloc pe continuitate. Nici în teren, unde rar s-a păstrat un nucleu de jucătoare, și nici pe bancă, unde stilurile de joc s-au schimbat parcă prea des.
Că această strategie – contrastantă cu așezarea și planificarea atentă de la câteva cluburi cu care CSM a ajuns, și încă foarte brusc, să se măsoare – poate avea succes, asta e o curiozitate. Dacă Gyor, Vardar, până de curând Buducnost, dar și Ferencvaros sau Metz se bazează pe continuitate, iată că CSM poate ajunge în al treilea Final 4 într-un stil atipic. Poate că este și imprevizibilitatea o armă…
