Messi. Ficțiunea. Realitatea

Ciprian Rus 17 decembrie 2022

Lumea se hrănește cu povești și nimic nu a ținut mai vie pasiunea pentru fotbal, vreme de un secol și jumătate, decât nevoia de poveste. Cu narațiunea sa disruptivă – directă,  francă, needitabilă – altfel decât toate narațiunile cunoscute până în zorii lui 1900, altfel decât literatura, altfel decât presa, altfel decât teatrul sau cinema-ul, care, toate, se pun în scenă cu deznodământul „a priori” cunoscut, fotbalul a fascinat, încă dinainte să devină spectacol și industrie, tocmai prin poveștile sale cu final impredictibil.

În 1950, la doar a patra finală de Cupă Mondială, țara-gazdă, Brazilia, pierdea acasă cu Uruguay-ul, pe „Maracana”, în fața a aproape 200.000 de spectatori: faimosul „Maracanazo” rămâne până azi una dintre cele mai surprinzătoare povești din lunga istorie a „jocului frumos”. Dar tocmai impredictibilitatea a cultivat, în timp, un nou tip de evaziune, tipică peluzei fotbalistice: istoria contrafactuală. „Ce-ar fi fost dacă…” e, în sine, un gen narativ. Șutul lui Hurst din ’66, „Mâna lui Dumnezeu” din ’86 sau, mai aproape de noi, ieșirea lui Prunea în fața lui Kennet Andersson în ’94 sunt doar câteva dintre „intrigile” care au rescris povestea fotbalului.

Dar povestea fotbalului înseamnă nu doar „ce-ar fi fost dacă…”, ci și „ce-ar fi dacă…”. Opțiunea fascinantă a finalului deschis ne lasă fiecăruia dintre noi libertatea propriilor ficționalizări. Libertatea de a scrie și a rescrie nu doar istoria unei faze sau a unui meci, ci și libertatea de a scrie și a rescrie povestea eroilor noștri. „Messi vs Ronaldo” în finala World Cup 2022 a fost unul dintre finalurile epice pe care foarte mulți și le-ar fi dorit pentru duminica aceasta. Nu e prima dată când fotbalul se opune, brutal, ficțiunii. Cristiano a ieșit din scenă cum nimeni nu și-ar fi imaginat: printr-o despărțire abruptă de Man United, printr-un fax trimis din Qatar, din postura de rezervă la naționala Portugaliei, fără obișnuitele-i sclipiri în joc și, finalmente, eliminat de un „outsider” ca Marocul…

Nu există sport mai predispus la idolatrie precum fotbalul. După ce Neymar, Cristiano și Modric au ieșit din scenă, marea întrebare, fatalmente echivalentă cu rezultatul finalei, e cine va fi marele erou din Qatar. Argentina – Franța nu e doar despre două feluri de a înțelege și a trăi fotbalul, nu e doar despre Sud și Nord, nu e doar despre America și Europa, e, mai ales, despre Prezentul Imediat și Viitor. Messi sau Mbappe?

*

Kylian Mbappe are 23 de ani și mai are ceva – un Mondial deja antamat. Așa încât, duminică, presiunea ficțiunii e pe Leo Messi: 35 de ani, o finală pierdută în patru participări anterioare și o comparație teribilă cu un anume Armando Diego Maradona. Nevoia de poveste a lumii fotbalului are deja „draft”-ul finalei gata scris. Leo Messi trebuie să câștige Cupa Mondială din Qatar nu doar pentru că Hollywood-ul ne-a învățat cu poveștile cu „happy end”, ci și pentru că finalul acesta ne-ar scuti de discuții inutile despre „Cel Mai Bun din Istorie” măcar pentru următoarele decenii. Dacă Messi ar fi cucerit trofeul suprem cu Argentina oricând din 2006 încoace, povestea meciului de azi ar fi fost alta…

Cu 7 Baloane de Aur și 6 Ghete de Aur, 4 Ligi ale Campionilor și o recentă Copa America, cu „meciul și recordul” la Mondialul din Qatar – unde va deveni, duminică, fotbalistul cu cele mai multe meciuri în istoria aproape centenară a competiției – Leo are, e adevărat, o singură mare lipsă în CV, Cupa Mondială. Oricum, la 35 de ani, după o carieră lungă și extrem de consistentă carieră în provocatorul fotbal european, Leo Messi are prea puține de demonstrat chiar și în comparația futilă cu Pele și Maradona.

Presiunea unui mare succes cu Argentina e indiscutabilă. Însă, mai apăsătoare decât propria dorință de succes a lui Messi, mai apăsătoare decât propriul CV e, de ani de zile deja, nevoia noastră de poveste. După finala, pierdută în 2014, în fața Germaniei, cu Leo Messi nu doar timpul, nici lumea nu mai are răbdare. Finalul din 2022 nu poate fi decât unul: Argentina câștigă, iar dacă o face după un gol sau o acțiune genială a lui Messi – cum s-au văzut deja de mai multe ori în Qatar – cu atât mai bine!

*

Presiunea pe care o resimte Leo nu e ceva nou. Ronaldo „Adevăratul” a simțit-o pe propria piele în finala din 1998, pierdută contra Franței. Cât de superficial e felul în care ne privim idolii o știm tocmai din povestea acelei finale, pe care Ronaldo Nazario a jucat-o în condiții teribile, afectat de probleme de sănătate. Dacă Brazilia ar fi câștigat acea finală, ecuația Pele – Maradona – Messi – Cristiano ar fi fost încă mai complicată, azi. Ce a simplificat atunci evoluția de senzație a lui Zinedine Zidane poate simplifica încă mai mult, azi, Leo Messi.

Va fi în cea mai bună stare fizică și psihică în timpul finalei cu Franța? Va fi antrenorul său – probabil cel mai bun selecționer pe care l-a avut la Națională – inspirat în duelul extrem de exigent cu experimentatul Didier Deschamps? Îl va ajuta echipa, îl va ajuta atmosfera surescitată la maximum din jur? Prea puțin contează. Tot ce contează e ca el să câștige: ficțiunea cere acest final.

*

Cu e evoluție în crescendo și cu un Leo Messi mai motivat, mai energic și mai mobilizat ca oricând, Argentina are șanse bune în finala cu Franța. O victorie a sa ar rotunji, desigur, o poveste minunată. E o glumă amară în jurnalism: „Nu lăsa realitatea să-ți strice o poveste frumoasă!”. Dincolo de ficțiunile noastre – care i se potrivesc la fel de bine și lui Kylian Mbappé – finala de duminică va avea propria sa realitate.

La cât de mare e și la cât de multe povești ne-a oferit în toți acești ani, îi suntem datori lui Leo Messi măcar cu atât: să respectăm realitatea de duminică, indiferent dacă ea nu se suprapune finalului idealizat al ficțiunii noastre. La fel ca rivalul său de-o viață, Cristiano Ronaldo, Leo Messi nu poate fi judecat după rezultatul ultimului său meci la Națională.

Și, chiar dacă succesul său, pe care atât de mulți i l-au prezis și i-l doresc, ar simplifica ierarhiile într-un timp prin excelență al ierarhiilor, fotbalul e mai mult de-atât. Fotbalul e poveste, și încă ce poveste! Dacă ar fi fost doar așa cum, orbiți de pasiunile noastre, ni-l dorim zi de zi, cu favoriții etern câștigători, fotbalul ne-ar fi plictisit de mult.

Dacă Leo Messi va câștiga duminică, asta ar fi – dincolo de realitatea obiectivă din teren – mai degrabă o excepție narativă: în principiu, chiar motivul pentru care, în loc să mergem la mall la noul „Avatar”, cei mai mulți dintre noi vom sta, de la 17.00, în fața televizoarelor, să vedem o poveste pentru care, deși toate posibilele finaluri sunt deja teoretizate, nu există „spoilere”.

Foto: FIFA

Împarte cu alții acest articol
Abonează-te la newsletter
Cele mai noi
Articole similare
Happening now
Recomandări
Texte bune. N-am vrea să le ratezi.