„Messi sau Ronaldo?”. Triumful echipei asupra individualismului: Mondialul din Rusia ne învață că și cei mai mari jucători ai lumii sunt, până la urmă, jucători de echipă

Cine va ajunge mai sus în competiție: Leo Messi sau Cristiano Ronaldo? Care dintre ei va deveni golgheter al Cupei Mondiale? Și care va reuși să își încununeze cariera, la 30+, cu marele trofeu mondial? Leo Messi sau Cristiano Ronaldo? Aceasta era întrebarea-cheie pe care, la braț cu presa, și-o puneau mulți dintre fanii fotbalului.

Nu era vorba aici nici despre Argentina, nici despre Portugalia, nici despre sisteme de joc, nici despre relații de joc sau de vestiar, nici despre ambiția altor țări mai mici, nici despre orgoliul unor mari puteri.

Reducționismul acestui mesianism – fără dublu „s”, în ciuda ofertantei coincidențe – care a devenit religia globală a fotbalului în ultimul deceniu a ajuns într-acolo încât, de fapt, Cupa Mondială nu era, aprioric, decât ultimul criteriu de departajare pentru stabilirea noului Balon de Aur. Messi e Gheata de Aur a Europei în ultimul sezon, în care a bifat „dubla” titlu – Cupă cu Barcelona, Ronaldo are o nouă Ligă a Campionilor în palmares, dar și un sezon mizerabil cu Realul în Spania. Iar pentru a nu mai exista nici un dubiu în privința celui de-al șaselea Balon, venit după egalitatea de 5-5 la general, ce putea fi mai potrivit decât un Mondial. Deci: Leo sau Cristiano?

Eliminarea, fix în această ordine și fix în aceeași zi, a celor doi, în faza optimilor din Rusia, după câte un nou meci în care niciunul dintre cei doi nu a apărut mesianic să-și salveze fabulosul palmares individual, repune, într-un fel, măcar pentru o vreme, lucrurile în felul în care, la sfârșit de secol XIX, și le-au imaginat scoțienii, atunci când i-au surprins pe englezi, la un meci direct, inventând pasa: fotbalul are să fie cel mai frumos sport de echipă din câte s-au pomenit: „the beautiful game”.

De-abia au început optimile Cupei Mondiale, și întrebarea „Messi sau Ronaldo?” nu mai are obiect. Suntem în momentul în care trebuie să ne căutăm întrebări și, fatalmente, răspunsuri, în altă parte. Iar unul dintre posibilele răspunsuri ale competiției din Rusia ar putea fi tocmai cel sugerat de meciurile din ziua de deschidere a optimilor: Mondialul 2018 ar putea fi al echipelor, nu al individualităților.

Dincolo de Messi și de Cristiano, duelurile Argentina – Franța și Portugalia – Uruguay au fost câștigate de naționalele care au propus echipe mai unite și un joc colectiv mai închegat. Despre disoluția lamentabilă a Argentinei, care numai a echipă nu a arătat la acest turneu, nu sunt prea multe de spus. Mult mai echipă, Portugalia avea să plătească, până la urmă, prețul reflexului creat în toți acești ani de a-și baza jocul de atac pe ideea – pe care o recunosc foștii componenți ai „Generații de Aur” și în cazul lui Hagi – că „dacă nu avem idei, i-o dăm lui Ronaldo și inventează el ceva”.

Inventatori a sute de pase și goluri în carierele lor fabuloase, Messi și Ronaldo nu au mai inventat nimic sâmbătă sau, oricum, nu atât încât să acopere slăbiciunile din jocul echipelor lor. Au „inventat”, în schimb, Cavanni și Suarez, și ei două vedete de Top10 în Europa, dar au „inventat” altceva, cel mai frumos gol de asociere – adică de echipă – de la acest Mondial. Iar când nu au inventat goluri, au trecut, cu rândul, la munca de jos, la pressing, ca doi anonimi în tricouri „celeste”.

Tocmai echipa – acea cantitate aparent neglijabilă la valoarea lor – le-a lipsit, în Rusia, lui Messi și Ronaldo. Lui Messi i-a lipsit Barcelona – i-au lipsit Alba, Busquets sau Suarez, lui Cristiano i-a lipsit Realul – i-au lipsit Marcelo, Modric sau Benzema. Le-au lipsit traseele predesenate, rutina, le-au lipsit oamenii cu care se înțeleg și cu ochii închiși.

Nu e imposibil, dar la națională e mult mai greu să creezi relații de joc. Iar asta se vede cu ochiul liber. Scoși din contextul de la club, și Messi, și Cristiano au devenit niște jucători obișnuiți. „Touch”-ul de geniu s-a văzut și la unul, și la celălalt, dar asta e prea puțin la un Mondial.

„Messi sau Ronaldo?”. „Amândoi”, e răspunsul Mondialului din Rusia. Amândoi – cele mai mari individualități ale „jocului frumos” – sunt, de fapt, niște jucători de echipă. Și din perspectiva naționalelor, și din perspectiva, inversă, a echipelor de club, demontrația e la fel de valabilă.

„Messi sau Ronaldo?”. „Niciunul”. Cupa Mondială va da și un posibil răspuns la problema succesiunii. Mbappe s-a înscris deja pe listă, dar lista rămâne deschisă: Neymar și Griezmann, cei care luptă pentru „coroana de bronz”, nu au apărut încă…

Au mai rămas de jucat 14 meciuri, iar Mondialul din Rusia devine, de acum înainte, și un exercițiu de imaginație pe care am tot refuzat să-l facem în ultimii ani: cum va arăta fotbalul după retragerea celor două figuri mesianice ale epocii noastre. Ce urmează după „Messi sau Ronaldo”?