Mourinho și United găsesc o victorie obligatorie, Arsenal se obișnuiește cu Emery. Dar povestea etapei se scrie la Watford

Danny Coposescu 2 septembrie 2018

În octombrie anul trecut, Phil McNulty de la BBC ne ajuta să tragem puțin cu ochiul în spatele cortinei pe Vickarage Road. Un interviu cu Scott Duxbury, directorul executiv de la Watford, dezvăluia o strategie curioasă de haos organizat la club. Sigur, întreaga misiune a lui Duxbury era să ne convingă că, de fapt, noțiunea antrenorului de unică folosință e una din trăsăturile „modelului de stabilitate‟ pe care-l construiește: „Credem că rolul ăsta e scurt, la o echipă de mijlocul clasamentului. Durata de viață e în jur de doi ani.‟ E o perioadă de timp pe care n-au apucat-o mulți dintre cei 10 oameni angajați de când a ajuns la conducere familia Pozzo.

Cel din urmă e Javi Gracia, spaniolul care tocmai și-a scris numele în istoria lui Watford. Succesul cu 2-1 împotriva lui Tottenham e a patra în tot atâtea etape, un început nemaivăzut din 1988 – și atunci era vorba de divizia secundă. Acum, favoriții lui Elton John își vor petrece pauza competițională pe locul trei, la egalitate cu giganți ca Liverpool și Chelsea. E genul de formă care l-a inspirat pe Paul Wilson să-i poreclească „noua Burnley‟ în The Guardian.

Sunt destule asemănări: un 4-4-2 solid, cu o pereche clasică în față, formată din Deeney și Gray. Gracia e un „improvizator‟ obișnuit să maximizeze potențialul unui lot, spune Wilson. Că reușește asta după ce a pierdut cea mai valoroasă piesă a echipei, Richarlison, merită o laudă mai consistentă. La fel și revenirea împotriva unui adversar de valoarea lui Spurs, care s-a scăldat ceva prea mult în gloria obținută etapa trecută pe Old Trafford.

Însă chiar și de la o Tottenham ațipită te-ai fi așteptat la trei puncte, când Doucoure și-a marcat cu mult ghinion în proprie poartă. Aici a intervenit acel termen alunecos și vag, pe care nu-l poți cuantifica, dar îl recunoști instantaneu. Watford are un spirit de echipă remarcabil, pe care e greu să-l pui doar pe seama unui antrenor sosit în ianuarie. Nimeni nu personifică mai bine acest spirit decât Troy Deeney, care ar fi dărâmat și un zid de beton pentru a ajunge la centrarea din care a egalat. Ce-au pățit fundași experimentați ca Alderweireld și Vertonghen în ultimele 20 de minute se numește „bullying‟ – vezi exemplul cornerului din care a înscris Cathcart golul victoriei.

Mai e până s-o putem numi pe Watford „noua Burnley/Leicester/etc.‟ Nu de alta, dar articolul lui McNulty venea după un început aproape la fel de impresionant sub Marco Silva. Balonul s-a spart repede atunci. Acum, Garcia – care a devenit primul manager din 2014 încoace care rezistă peste vară în sânul „modelului de stabilitate‟ de la Watford – s-ar putea să provoace o regândire a strategiei.

Cam același lucru ar trebui să se întâmple și la Man Utd, după câteva luni de discordie neîntreruptă. Partea bună e că orice posibilă ședință de terapie între jucători, Mourinho și Ed Woorward va avea loc sub raza de soare a unui 2-0 la Burnley, mulțumită dublei lui Lukaku. Poate părea ironic să vorbești de soare când avioane cu mesaje nu tocmai drăguțe din partea fanilor survolează stadionul și un băiat calm ca Marcus Rashford intră pe teren cu nervii întinși deja la maxim. Zece minute a rezistat tânărul englez până s-a ales cu un roșu după o încăierare cu Phil Barsdley. „Nu știu ce s-a întâmplat, aș zice că e naivitate. E vorba de un copil și un bărbat cu multă experiență,‟ a spus Mourinho.

Nici Pogba n-a avut o după-amiază prea plăcută, din cauza unui penalti ratat. Măcar de data asta, antrenorul i-a sărit în apărare: „Niciodată nu învinuiesc pe cineva care ratează penaltiuri. Îi învinuiesc pe cei care refuză să le bată. Paul a marcat destule pentru noi.‟

Și Cardiff s-a apucat de marcat, într-un final. Singura formație din întreaga piramidă profesională a fotbalului englez fără gol a punctat măcar la capitolul ăsta, chiar dacă nu și în clasament, după un 2-3 contra lui Arsenal. Pentru Emery, semnele încurajatoare sunt toate în atac, unde Lacazette și Aubameyang s-au servit cu câte o reușită și formează un parteneriat promițător. Mai puțin atractiv e felul cum se apără londonezii. Nu-i vorba doar de faptul că le-au permis gazdelor să revină de două ori, ci și de sperieturile pe care le provoacă Petr Cech, de fiecare dată când încearcă să respecte ordinele de a pasa scurt. „Nu cred că am controlat mereu jocul, dar m-am bucurat de victorie și trebuie să continuăm munca bună,‟ a fost reacția lui Emery, care a stabilizat vasul după un început agitat.

 

 

Împarte cu alții acest articol
Abonează-te la newsletter
Cele mai noi
Articole similare
Top Stories
Recomandări
Texte bune. N-am vrea să le ratezi.