Naționala României, încotro? Avem trei drumuri diferite de aici încolo. Care dintre ele ne poate duce la EURO?

Deși este, practic, la numai două meciuri distanță, Euro 2020 pare mult mai departe pentru echipa națională a României. Poate și pentru fotbalul de la noi. După un 1-1 (ghinionist) cu Norvegia, acasă, apoi 0-2 (dar putea fi mai rău) cu Suedia și un 0-5 (care și el putea merge spre 0-7) în deplasarea din Spania, nu mulți mai reușesc să fie optimiști pentru barajul din luna martie.

Numai că șansa de a rămâne vii după finalul dezastruos al campaniei de calificare, locul 4, de unde speram la un loc 2, ne obligă să ne trezim cât mai repede și să punem la cale, mai întâi, o strategie pentru cele (sperăm să fie) două jocuri de baraj, apoi pentru viitorul echipei naționale. Un viitor pe care generația U21 ni l-a devoalat în mod strălucit la Euro 2019 și care nu trebuie să fie pus între paranteze de rezultatele recente ale Naționalei mari, unde, de voie, de nevoie, au fost promovați mult dintre foștii elevi ai lui Mirel Rădoi din Italia și San Marino.

Diagnosticul

Ca la orice boală, iar fotbalul românesc „bolește” de mai bine de 4 ani, cel mai important pas spre vindecare e un diagnostic corect pus. Sunt mulți „profesorii” care ridică vocea în ultimele zile în fotbalul românesc. Nu e nevoie de o voce în plus. Dar câteva lucruri sunt de domeniul evidenței.

Context nefavorabil

Iar primul dintre ele e contextul: Contra a rămas fără doi fundași centrali de bază, practic fără pereche pentru Nedelcearu, chiar înaintea celor mai grele meciuri ale grupei. Al doilea aspect de domeniul evidenței este situația lotului nostru la nivel de echipă de club. Contra a trebuit să improvizeze și într-un caz, și în altul. Iar aici vine a treia evidență: lui Contra nu i-au ieșit improvizațiile.

Eșecul tranferului generației U21

Nici integrarea „generației olimpice” nu i-a ieșit lui Cosmin Contra. Reticent la început de campanie în aducerea vedetelor de la U21 la lotul mare, Contra a sfârșit prin a ne demonstra, parcă dinadins, că băieții lui Rădoi or fi buni la tineret, dar că e distanță mare până la a face față la nivel de seniori. A și spus asta, cu un dram de malițiozitate, la interviurile de după înfrângerea 0-5 cu Spania.

Probleme de atitudine

Acest mic detaliu scoate în evidență o nouă problemă a mandatului lui Cosmin Contra: atitudinea. Adus ca un motivator, ca o soluție pentru problemele de atitudine manifestate în vremea lui Christoph Daum, Contra a ajus să aibă el probleme de atitudine. Au fost, mai întâi, jignirile față de George Pușcaș după penaltiul ratat cu Norvegia, au fost, acum, după dezastrul de pe „Metrolopitano”, acuzele voalate la adresa propriilor jucători și înțepăturile față de generația U21.

Probleme de vestiar

Văzut ca un excelent om de vestiar, Cosmin Contra a clacat, înainte de rezultatele din teren, tocmai în vestiar. A avut parte de incidente cu Mitriță, cel mai în formă jucător român al momentului, pe care mai apoi l-a ținut departe de lot câteva meciuri, a avut parte de incidentul cu Săpunaru, pe care l-a determinat să se retragă de la Națională, a avut parte de incidentul cu Pușcaș, care a luat mingea să bată un penalti deși nu era el cel numit să bată, l-a lăsat, la ultima reunire de lot, acasă, pe Ionuț Radu, liderul găștii U21 de la Națională, pentru a-l aduce la lot pe Niță, rezervă în Cehia. Peste toate, lipsa de atitudine a jucătorilor taman la meciurile decisive. Contra motivatorul n-a reușit să scoată mai mult decât Daum: cu Cosmin pe bancă, România și-a pierdut, parcă, suflul meci după meci…

Tratamentul

Că vina nu e doar a lui Cosmin Contra e, iarăși, o evidență. Parte din diagnostic e și interogarea problemelor de vestiar. De ce au apărut ele și ce se poate face? Dincolo de asta, „tratamentul” trebuie să răspundă, de fapt, la o singură mare întrebare: încotro ducem echipa națională? Restul întrebărilor se subscriu celei dintâi: ce ne-a lipsit cu Contra pe bancă și ce ne trebuie ca să depășim pasa aceasta de mediocritate care ne ține în urna a patra valorică în Europa? Cum resursele fotbalului nostru sunt cele care sunt, iar cea mai importantă în momentul de față e tocmai „generația olimpică”, soluțiile se învărt, invariabil, în jurul destinului acestei generații.

Varianta 1: mizăm totul pe generația Tokyo 2020

Prima variantă care trebuie luată în calcul e pariul pe trupa U21 de la Euro 2019. Sunt jucători care se știu de ani de zile, au jucat împreună, mulți dintre ei, la Viitorul, joacă de câțiva ani, cu succes, la tineret, au debutat cam toți, deja, la Naționala mare. Un astfel de pariu impune un risc, care s-a văzut și la meciul cu Spania. Pe de o parte, acest pariu depinde de forma de moment a jucătorilor: unii au deja probleme mari de adaptare la nivel de seniori, dar, cu timpul, la calitatea lor, e de așteptat să își rezolve problema continuității în joc la echipele de club. Pe de altă parte, acest pariu impune multă răbdare: e greu să le ceri să bată echipa de seniori a campioanei europene de la nivelul lor de vârstă, cum s-a întâmplat luni contra Spaniei. Echipa asta va pierde meciuri în procesul natural de maturizare. Suntem dispuși să acceptăm asta?

Iar dacă acceptăm că „generația Tokyo” e viitorul, atunci selecționerul ei nu poate fi ales decât dintre Mirel Rădoi și Gică Hagi, de altfel două dintre numele cel mai intens vehiculate în ultimele zile pentru banca tehnică a Naționalei.

Varianta 2: mizăm totul pe realism

Pornim de la realitatea că nu trecem de 30% posesie în jocurile cu echipele mari, că nu putem fi echipa de mingicari de pe vremea lui Gică Hagi și că, poate, generația U21 e puțin supraevaluată. Și că singura soluție de viitor e un joc realist și ermetic, speculativ când se poate, ceva în genul CFR-ului cu care Dan Petrescu defilează de doi ani în Liga 1. Viitoarea structură a echipei va fi construită pe calitățile cerute de un joc pragmatic, cu mai mulți „cărători de pian” și cu unu sau doi „pianiști”. Nu e neapărat caracterizarea jocului fostei naționale U21, dar asta nu înseamnă că parte din jucătorii ei nu și-ar găsi loc în viitoarea națională mare.

Avantajul acestei variante e că ne-ar da mai multe șanse la baraj, dar e greu de văzut cât am putea crește în acest stil. În orice caz, un favorit în acest caz e chiar Dan Petrescu, antrenorul de la CFR Cluj și unul dintre cei mai buni antrenori români ai momentului.

Varianta 3: o variantă de compromis

Există, desigur, și variante intermediare celor două modele. Ele ar fi, însă, centrate pe o filosofie dură de selecție, ca în mandatul Daum, pe principiul „cine nu joacă la club, nu joacă la Națională”, sau pe o filosofie specială a unui anume antrenor. Cum o variantă externă este improbabilă la atât de puțin timp după Daum, rămân puține soluții viabile: una dintre ele e Mircea Lucescu, o alta e Cosmin Olăroiu, o alta Ladislau Boloni, toate greu de realizat…

*

Tu cum vezi viitorul Naționalei României? Răspunde în comentarii

*

România își îndreaptă acum atenția și speranțele spre drumul ocolitor către EURO: vineri, 22 noiembrie, se va trage la sorți grupa de baraj care ia în calcul rezultatele din Liga Națiunilor, unde România a terminat pe doi, în spatele Serbiei. Sistemul este explicat într-un scurt clip de pe site-ul Uefa. După actualul clasament, România ar putea să apară fie în Grupa A, fie în Grupa C, și ar putea juca semifinala fie cu Islanda, fie cu Scoția. Iată:

Divizia A: Islanda, Ungaria/Bulgaria/Israel/România*
Divizia B: Bosnia, Țara Galilor/Slovacia/Irlanda/Irlanda de Nord
Divizia C: Scoția, Norvegia, Serbia, Israel/România
Divizia D: Georgia, Macedonia de Nord, Kosovo, Belarus

Foto: Oscar J. Barroso/Hepta/Sport Pictures