Nu e despre cât de rău cazi, ci despre cât de repede te ridici | Concluzii după înfrângerea severă cu Suedia

(Kumamoto, Japonia)

În sport, unele victorii te pot trece, ele singure – ca niște dovezi ale unui potențial nebănuit – la un nivel superior. Și tot în sport, unele înfrângeri te pot face să te îndoiești de tine și de drumul tău. La acest Campionat Mondial din Japonia, echipa României – cu multe jucătoare noi, tinere (cinci au 22 de ani sau mai puțin) sau cu insuficientă experiență (doar patru jucătoare cu mai mult de 50 de meciuri internaționale; Suedia a avut azi nouă) – și-a oferit și victoria înălțătoare cu Ungaria, dar și înfrângerea asta descurajantă cu Suedia. 

Cum vor face antrenorii și jucătoarele să nu-și piardă încrederea în potențialul acestui grup? De răspunsul la această întrebare depinde acum nu doar meciul cu Japonia, dar mai ales perioada de creștere de care România are mare nevoie până în martie, când va căuta să se califice (probabil dintr-o grupă dificilă) la Jocurile Olimpice.

Așezat peste acest obiectiv, meciul cu Suedia – cel mai slab de la acest turneu – nu arată bine. Prea multe greșeli tehnice, greșeli care au dus la pierderea unei structuri comune pe care echipa României oricum nu o găsise, în puținul timp pe care l-a petrecut împreună. 

De unde și din ce cauză au venit cele 25 de greșeli tehnice pe care Tomas Ryde le-a numărat de pe margine? Lipsa de experiență și omogenitate este una dintre cauze. Alta e oboseala – fizică și psihică – pe care România a arătat-o încă din finalul meciului cu Rusia (mult mai bun decât acesta cu Suedia). Și-n vreme ce nimeni nu poate găsi mari scurtături pentru a compensa pentru lipsa coeziunii de grup – de unde să existe, din moment ce Naționala a ajuns în Japonia așa cum a ajuns? – lipsa energiei e mai îngrijorătoare.

„Nu avem pregătirea fizică pentru un turneu lung ca acesta. (…) N-am avut putere în picioare, și am jucat contra unei echipe scandinave, care are o formă fizică foarte bună, n-am putut ține ritmul. Trebuie să fim mai puternici, să mergem la sală!”, a repetat Ryde un mesaj despre pregătirea fizică a handbalistelor din România, pe care l-au repetat în multe rânduri și Ambros Martin, dar și Costică Buceschi: 

„Talent avem foarte mult în România, dar jucătoarele trebuie să înțeleagă că munca individuală te face să fii mai bun, iar dacă tu ești mai bun, și echipa națională e mai bună. Sigur, programul de la echipa de club e foarte încărcat, antrenorul de la echipa de club are niște obiective, are nevoie de tine. Dar tu, dacă vrei să fii jucătoare de echipă națională, trebuie să înțelegi că vei avea o pregătire și un program diferit de jucătoarele care nu sunt aici. Pregătirea ta e zilnică, te pregătești continuu și trebuie să te pregătești după un plan care să te facă să prinzi forma cea mai bună exact la timp.”

În ultimii ani, doar echipa României din 2015 a reușit să termine competiția (Mondialul din Danemarca) cu senzația că dacă meciurile ar fi durat 10 minute în plus, nimeni nu i-ar fi rezistat. În rest, când vorbim despre intensitate, comparația cu echipele care luptă pentru medalii nu ne avantajează. Cum facem să ne avantajeze pe viitor? E o întrebare pe care jucătoarele, Federația, cluburile și antrenorii nu o pot amâna. 

Structura: a alerga împreună e mai eficient decât a alerga separat

În ciuda discuțiilor despre prospețime, nimeni nu va putea spune că echipa României nu a alergat. Toate jucătoarele au făcut asta, și prima dovadă este că Naționala a încercat contra Suediei mai multe contraatacuri decât încercase în celelalte meciuri de până aici. Din păcate, prea puține s-au încheiat cu gol și prea multe cu mingi pierdute ușor, mingi pe care Suedia, chiar și fără să arate grozav, le-a fructificat mult mai bine.

Și, de aici, pierderea structurii de joc. A sarcinilor individuale în planul colectiv. 

Spuneam și înainte de meci: Cu cât o echipă are o a doua linie mai apropiată ca valoare de prima, cu atât mai odihnite vor ajunge toate jucătoarele la ultimele meciuri. Și cu cât este sistemul de joc mai clar, cu cât e structura mai limpede, cu atât mai repede poți integra jucătoarele noi în jocul echipei naționale. E motivul pentru care Norvegia, Olanda, Rusia, Franța, Danemarca și Suedia pot să-și înlocuiască cu mai mare ușurință absențele: în cazul lor, contează foarte mult și fișa postului, nu doar calitatea individuală a jucătoarelor. Sigur că cele mai valoroase handbaliste interpretează mai bine rolul primit (și exersat încă de la juniori), dar oricine intră cunoaște sistemul, își cunoaște partitura.

E un lucru la care handbalul românesc – ca să-l numim generic -, trebuie să muncească mai serios. Ryde, în 2016, n-a mai apucat; Martin, anul acesta, n-a mai vrut. Și până când acest sistem nu va fi exersat la toate acțiunile echipelor naționale – inclusiv la cele de juniori sau tineret – vom continua să suferim la fiecare schimb de generații. Mai ales când se întâmplă în împrejurări nefericite și neașteptate.

La trasul liniei, sunt multe lucruri de învățat și din înfrângerile dure, chiar dacă jucătoarelor le va fi greu să se gândească la asta acum. A fost o lecție dură pentru ele, dar poate că e bine că Diana Ciucă a primit alte 15-20 de minute (importante pentru creșterea ei), că Lorena Ostase a rămas în teren și în apărare, și în atac, că Elena Dache a intrat și ea, iar Polocoșer a continuat să se ducă spre poartă, deși finalizările n-au venit. Și indiferent ce se va întâmpla cu grupul de handbaliste de la Corona Brașov, care, pe lângă titularele Eliza Buceschi și Cristina Laslo, le-ar fi propus aici și pe Bianca Bazaliu și Daria Bucur, alte jucătoare născute în 1997, respectiv 1999, cele cinci tinere cu care România a ajuns în Japonia trebuie să crească în continuare. Cel mai rău lucru care li se poate întâmpla este ca înfrângerea asta să le descurajeze.

În final, încrederea: „Jucătoarele trebuie să preia și ele resonsabilitatea. Auzim foarte des că jucătoarele au nevoie să simtă încrederea antrenorului – și suntem foarte atenți la asta. Însă și antrenorul are nevoie să se simtă încrezător în jucătoarele lui. Și nu-mi place când văd greșeli tehnice. Nu-mi place să văd că nu jucăm corect – cu structură – în apărare. Deci avem de lucru”, ne-a spus Ryde înainte de Suedia.

Ce le va spune jucătoarelor după un astfel de meci, cum le poate proteja încrederea acum?

„Că e important cum se antrenează, cât timp joacă la echipa de club, să se ducă la sală, să fie pregătite. E foarte frustrant pentru ele, știu, mai ales că ne lipsesc Cristina Laslo și Eliza Buceschi. Când ești obosit și nu ai o structură în joc, faci aceste greșeli tehnice, pentru că nu știi cum să reacționezi în anumite situații. E greu pentru ele, așa că trebuie să le ridic moralul și să le ofer ceva pozitiv, să le ajut să înțeleagă ce s-a întâmplat. Pentru că atunci când joci într-o structură, cum face Suedia mereu, e mai ușor. Noi nu avem asta, pentru că nu avem suficiente antrenamente împreună. Așa că e important să nu cadă prea mult. Pot să cadă puțin în seara asta, dar nu prea mult, nu într-o groapă de doi metri, pentru că mâine trebuie să se trezească.”

Citește tot ce ne-a spus Tomas Ryde după meciul cu Suedia.

*

România mai are de jucat cu Japonia, miercuri, 11 decembrie, ora 11.oo.

În clasamentul grupei, Spania (7 puncte) încă îi mai poate sufla Rusiei (8 puncte), în meciul direct, locul unu în grupă, dar tot Spania mai poate pierde încă și locul doi, dacă nu scoate nimic din meciul cu Rusia, iar Suedia (ajunsă acum la 5 puncte) câștigă la scor și cu Muntenegru. Echipa lui Per Johansson și Adi Vasile are acum 4 puncte.

Foto: FRH

De reținut: România are aici, în Japonia, doar șase handbaliste care au jucat la Mondialul de acum doi ani, în Germania. Cu Buceschi și Laslo, ar fi fost opt. Nouă fete au rămas la echipă și după Campionatul European de anul trecut. Ar fi fost 11, cu Buceschi, Laslo și Bazaliu. Este tot prea puțin, pentru că România nu are sistemul țărilor nordice.