„OLI” INCLUSIVE: Modelul selecționerului Mirel Rădoi e campion în China. Ce luăm din marele succes al lui Cosmin Olăroiu

Ciprian Rus 13 noiembrie 2020

În mijlocul unor frământări dure, atât la nivel de club – unde „finalistele” ultimei ediții au și n-au antrenor, în funcție de sursele citate prin presă -, cât și la nivel de primă reprezentativă, fotbalul românesc primește o veste fantastică: Cosmin Olăroiu, carismaticul fost antrenor al ultimei Stele cu adevărat europene (2006), tocmai a câștigat unul dintre cele mai bănoase și, la pachet, complexe campionate din lume, Superliga chineză de fotbal.

După două sezoane în care a terminat în primele cinci echipe în China, „Oli” a profitat de formatul impus de pandemie pentru o victorie istorică, în premieră, a lui Jiangsu Suning. Că învinsa, Guangzhou Evergrande (antrenată de Fabio Cannavaro), e de opt ori câștigătoare a titlului în ultimele nouă sezoane, n-ar trebui să treacă drept un simplu detaliu.

***

Plecat din România acum mai bine de 10 ani, la Al Ahli, după o semifinală a Cupei UEFA pierdută dramatic cu Steaua, Cosmin Olăroiu și-a construit o solidă carieră în Golf, cu nu mai puțin de 14 trofee în Arabia Saudită, Qatar şi Emiratele Arabe. Olăroiu ajunsese la secunde distanță de finala UEFA, nimeni nu a mai dus o echipă din România atât de departe în elita europeană, dar a ales atunci să abandoneze și scena internă, dar și pe cea europeană.

Trecerea lui în China, în 2018, a surprins la fel de mult ca salariul uriaș, 7 milioane de euro, cel mai mare din întreaga istorie a fotbalului românesc. Invitat în țară, la Națională, mai mult sau mai puțin serios, Cosmin Olăroiu a ales mereu o atitudine încă mai distantă chiar decât distanța fizică față de București. În scurtele sale vizite, ultima cauzată de o situație medicală, a părut mai degrabă preocupat să-și asigure aura deja strălucitoare, într-un exercițiu de imagine care părea să le fi scăpat, fatalmente, organizatorilor unor evenimente de tip TEDx.

***

Dincolo de fentele de PR, clasa și metoda lui Cosmin Olăroiu sunt binecunoscute la noi, câtă vreme elevii lui au ajuns ei înșiși antrenori de top – prin Mirel Rădoi, chiar selecționeri. Totuși, puțini credeau că Olăroiu va reuși la vârf acolo unde Dan Petrescu nu a reușit la bază: salvarea unei echipe de la retrogradare. Superliga chineză e o lume în sine, diferită total de zona Golfului, cu alte reguli, cu altă dinamică, cu alți bani, cu alți jucători. Fără să aibă experiență și fără să aibă cei mai mulți bani sau cei mai buni jucători, Cosmin Olăroiu și-a asumat un risc serios când a semnat pentru cele 7 milioane promise de Jiangsu Suning. Cu atât mai spectaculoasă victoria sa.

Succesul de joi dă și mai mare greutate unei cariere în care Oli a dat tonul unei altfel de atitudini față de patronatul din România. Prieten intim cu Gigi Becali, pe care l-a și creditat cu lichidități nu o dată, Cosmin Olăroiu a preferat să o ia pe cont propriu decât să facă compromisuri în Liga 1 sau la Națională. 

Lumea l-a acuzat că vânează bani, dar Superliga chineză, trofeu important, îi dă, în sfârșit, dreptate. Olăroiu a avut, indubitabil, oferta „all inclusive” din partea Federației Române de Fotbal. Faptul că a resprins-o ne este, azi, revelat de ținta pe care o viza: nu căuta în China doar bani pentru afaceri sau pentru împrumuturi la București.

***

Implicat până la obsesie, Cosmin Olăroiu și-a dovedit valoarea într-o ligă nu doar exigentă, cât prea puțin cunoscută fotbalului european. A compensat, prin calitatea viziunii sale, zi după zi, acest handicap, până la succesul de acum. Iar acest succes e important nu doar pentru că vine în siajul mai multor reușite, de dată recentă, ale antrenorilor români din străinătate: Răzvan Lucescu, Laci Boloni, Mircea Lucescu sau Constantin Gâlcă. Succesul lui Oli e important și pentru că – întâmplător sau nu – Cosmin e modelul selecționerului de azi al României, care i-a fost elev la Steaua.

Acum doi ani, pe vremea când vorbea și cu presa „nealiniată”, selecționerul de la U21 de atunci, Mirel Rădoi, ne povestea, în exclusivitate, despre influența pe care Cosmin Olăroiu a avut-o asupra sa și despre complexitatea „meseriei” lui în China.

***

Fotografie de Razvan Pasarica / Sport Pictures

„Olăroiu a fost și este mentorul meu. Are rezolvare la orice problemă am”

– Mirel, ai avut șansa de a lucra cu Cosmin Olăroiu și în țară, și în străinătate. Cum e Oli ca profesionist?

– Am avut norocul să lucrez cu mulți antrenori și mulți care erau mai mult decât profesioniști, dar nu am găsit niciunul care să se ridice la nivelul lui. Nu e întâmplător ce face el, nu a fost întâmplătoare acea lună și ceva când a venit în România și a luat Cupa. Nu au fost întâmplătoare toate trofee lui, în România, în Emirate, în Qatar sau chiar acum, în China. La el nu există nimic care să fie lăsat deoparte, indiferent cât de mic ar fi acel detaliu. El mi-a spus, încă de acum șase-șapte ani, că în fotbal forțele vor ajunge să fie foarte apropiate. „Hai, Oli, vorbim de Luxemburg și de Faroe!”. „O să vezi că toate echipele vor ști să se organizeze, vor ști să se apere”. Și uite că acum, după opt ani, lucrurile sunt adevărate, Dudelange bate pe CFR Cluj!

– Are și această generozitate de a-ți povesti, de a împărtăși din secretele lui?

– La noi nu există discuție sub 30-40 de minute! Nu se poate! Ca să glumesc, aș zice că a dat-o deja în paranoia, are 20 și ceva de cărți de psihologie citite în nici un an de zile. Are abonamente la toate televiziunile, de la Juventus TV la Barca TV, studiaza tot ce se întâmplă în sânul marilor cluburi. Eu nu înțeleg cum mai poate în ritmul ăsta, cu trei-patru ore de somn pe noapte. I-am zis că e la un nivel la care poate lua o pauză să se odihnească. Mi-a zis că s-a obișnuit cu ritmul și că nu poate altfel, nu s-ar regăsi pe el însuși dacă ar trăi diferit.

– Sunt antrenori care „își rup gâtul” în alte culturi, antrenori care, deși au palmares bun în America de Sud sau în Europa dau rateuri în lumea arabă sau în Asia. 

– Chiar povesteam acum cu Oli și îmi zicea că a avut patru meciuri în 12 zile în China, cu deplasare de 14 ore, întoarcere 11 ore, meci, joc din nou în deplasare după 10 ore de zbor, și revenire acasă. 54 de ore de zbor în 12 zile! A avut timp de un singur antrenament în aceste 12 zile, în rest doar recuperare, doar analiză video și discuții la tablă. De afară poate părea ușor: mergi în China, iei milioane. Dar sacrificiile și provocările sunt mai mari decât credem noi. Iar el are știința asta de a se adapta. Citește jocul propriu, al adversarului, se adaptează peste tot imediat.

– Nu e o pierdere pentru fotbalul românesc că nu mai vine să antreneze la noi?

– E o mare pierdere, dar el mi-a zis că i-ar fi foarte greu să mai lucreze aici și că ar ajunge să folosească cuvinte care nu îl caracterizează, iar atunci preferă să stea departe.

***

Dincolo de bucuria firească, succesul lui Cosmin Olăroiu vine la pachet cu întrebarea: ce îi ține departe pe oameni de acest calibru de fotbalul nostru? De ce campioni precum Olăroiu sau Lucescu Jr. – campion în Grecia și în Liga Campionilor Asiei – nu vor să mai aibă de-a face cu fotbalul nostru? Ce e așa de greșit în fotbalul nostru?
Victoria de joi din Superliga chineză vine cu o întrebare și pentru Cosmin. Până la urmă, de ce? Răspunsurile pierzătorilor le știm, dar care sunt răspunsurile campionilor? Faptul că Olăroiu ia titlu din a treia încercare poate fi un răspuns. Dar vom avea, oare, noi răbdare trei ani cu pupilul său, Mirel Rădoi?

 

Împarte cu alții acest articol
Abonează-te la newsletter
Articole similare
Happening now
Recomandări
Texte bune. N-am vrea să le ratezi.