Philipp Lahm, preview-ul EURO: „Banii și contractele sunt mai puțin importante la echipa națională. Acum este vorba mai mult de valori precum cooperarea, prietenia, casa”

Philipp Lahm 11 iunie 2021

Începând cu luna mai, LEAD publică o serie de articole semnate de Philipp Lahm, fost căpitan al lui Bayern München și al naționalei Germaniei, câștigător al Ligii Campionilor în 2013 și campion mondial în 2014. LEAD se alătură astfel publicațiilor europene în care apar textele lui Lahm, printre care se numără The Guardian, La Repubblica sau Zeit Online.

*

Auzim, ocazional, că echipele naționale nu mai țin pasul cu vremurile. De fapt, conceptul de națiune este împovărat istoric în Europa. Îns[ dacă este tratat în mod responsabil, el poate crea identitate fără a provoca ;i daune. Iar o competiție pe națiuni, un Campionat European, poate întări ideea Europeană prin farmecul fotbalului.

Istoria Campionatul European ne arată că sportul – în sensul lui cel mai larg – poate avea un efect unificator asupra națiunilor. Estul și Vestul s-au cunoscut mai bine și prin fotbal. Primul turneu, cel din 1960, pe vremea Războiului Rece, a fost câștigat de Uniunea Sovietică. Lev Yashin, „Pantera Neagră” din Moscova, este și astăzi un nume cunoscut de fanii fotbalului. Prototipul portarului-jucător, Yashin a fost singurul portar care a primit distincția de Fotbalistul Anului în Europa.

În 1976, Cehoslovacia a devenit campioană europeană la Belgrad. De-a lungul turneului, a învins Anglia, Portugalia și cele  două finaliste ale Cupei Mondiale, Germania și Olanda. Antonín Panenka a devenit celebru când l-a păcălit pe Sepp Maier cu un lob din penalti. De atunci, scărițele astea de la 11 metri au primit numel inventatorului lor de la Praga.

La Campionatul European din 1996, în Anglia – când numărul membrilor UEFA a crescut după căderea Cortinei de Fier – s-au remarcat două echipe noi și curajoase, Croația și Republica Cehă. La mijlocul anilor 2000, UEFA a urmat expansiunea Uniunii Europene spre Est și a acordat EURO 2012 Poloniei și Ucrainei.

De data aceasta, acest EURO 2020 se va juca în unsprezece țări, în orașe și stadioane încărcate de istorie. Glasgow, locul de naștere al fotbalului în secolul al XIX-lea, este singurul oraș din lume cu trei stadioane de fotbal care pot găzdui cel puțin 50.000 de oameni. Hampden Park este cel mai vechi stadion din lume. Apoi Budapesta, alături de Viena, au fost casa fotbalului sprinten și creativ de la Dunăre. Arena de acolo este numită după Ferenc Puskás, pe care cotidianul francez L’Équipe l-a numit cel mai bun fotbalist european al secolului.

Paradoxal, farmecul special al unui Campionat European Euro sau al unei Cupe Mondiale vine din faptul că nivelul tactic nu este atât de ridicat ca ​​fotbalul echipelor de club. Asta pur și simplu pentru că selecționerii lucrează mai rar cu jucătorii lor, nu au destul răgas pentru a-și exercita întreaga influență. Este și cazul baschetului sau handbalului. În plus, nu este posibil să se investească în echipe, motiv pentru care unele posturi nu sunt ocupate de specialiști. De exemplu, noi, germanii, am devenit campioni mondiali în 2014 cu Benedikt Höwedes pe post de fundaș stâng, deși el este fundaș central de meserie și, de asemenea, fundaș dreapta. Fiecare trebuie să poată improviza cu ceea ce țara sa are de oferit.

Acest lucru crește concurența, avem mai multă diversitate la vârf. Până acum, în cele 15 campionate europene am avut zece câștigători diferiți. Echipele mai mici au șanse mai mari. Într-un turneu final, alte virtuțile sunt mai importante: de exemplu spiritul de echipă, disciplina, pasiunea. Dacă o echipă le găsește pe toate în aceste câteva săptămâni, ea poate merge departe în competiție.

În 1988, în Germania, câștigătoarea a fost Olanda. De înțeles, entuziasmul cu care a sărbătorit țara noastră vecină, care suferise sub ocupația germană în cel de-Al Doilea Război Mondial, a avut o nuanță istorico-politică. În 1992, Danemarca Dynamite, trupa de vacanță plină de umor din Danemarca, a câștigat trofeul. O senzație și mai mare a fost triumful Greciei, care a luat prin surprindere mai toți favoriți în 2004, sub conducerea lui Otto Rehhagel, poreclit „Rehakles”. În 2016, Portugalia a câștigat ea trofeul, o națiune care a produs foarte mulți fotbaliști și antrenori buni, dar rareori a câștigat titlurile – asta și din cauza populației sale reduse. Dar toate aceste câștigătoarea au reușit să formeze grupuri unite.

La Euro 2016, în Franța, Islanda, o mică insulă cu doar 350.000 de oameni ne-a inspirat pe toți prin dinamica de grup a echipei și prin curajul ei contagios. Fanii îmbrăcați în vikingi și-au susțiut favoriții cu acele strigăte de luptă – „Huh!”, „Huh!”, „Huh!” – la care zeci de mii de suporteri băteau din palme cu brațele ridicate. Împreună cu comunitatea din jurul lor, jucătorii islandezi mai aveau puțin și stingeau vulcanii împreună. A fost o dovadă pentru ce înseamnă spiritul sportului. Majoritatea islandezilor își vor aminti vara lui 2016 pentru mult timp, dar Islanda a cucerit și inimile altora; unii și-au spus că trebuie să arunce o privire mai atentă acestei națiuni – măcar pe internet.

În fine, echipa Croației a ajuns în finala Cupei Mondiale din 2018. Un stat care a renăscut ca națiune independentă cu doar câteva decenii în urmă, iar mulți dintre cetățenii săi trăiesc încă în străinătate. Performanțele echipei naționale ne-au oferit o perspectivă asupra modului în care Croația vrea să fie reprezentată ca națiune. Un turneu european cu public internațional este scena ideală pentru asta. Aș spune căa acest lucru se aplică și Concursului Eurovision.

Experiența Campionatului European amintește de cărțile Asterix, care se joacă cu câteva stereotipuri despre britanici, elvețieni și goți. Uneori, sentimentul de uniune devine prea puternic și apoi se transformă în prejudecăți față de ceilalți. Cu toate acestea, tocmai diversitatea oamenilor – și entuziasmul lor general – face din Campiontul European un turneu atât de special.

Și frumusețea fotbalului este că nimeni nu trebuie să renunțe la ceea ce a devenit prin creștere și prin mediul său. A fi diferit funcționează; asta și pentru că aceleași reguli se aplică tuturor. Echipele naționale promovează chiar exprimarea realizărilor lor culturale. Astfel, se vede de nenumărate ori cum echipele joacă în stilul tipic țării lor. Spaniolii și italienii sunt puternic influențați nu doar de liga lor de fotbal, dar de întreaga lor cultură. Anglia, ca de obicei, are multe talente incitante. Dar pentru că vedetele din Premier League provin din alte părți, celor Trei Lei le lipsesc adesea jucătorii-cheie.

Interesul pentru un astfel de turneu vine și datorită noului rol al vedetelor de top ale marile cluburi europene. Acești super fotbaliști interpretează adesea roluri diferite pentru selecționatele țărilor lor. Michel Platini, cel mai bun fotbalist din Europa al timpului său, a condus Franța la titlul în 1984. Vedeta lui Juventus a excelat în acest turneu la fel ca Diego Maradona la Cupa Mondială din 1986. Platini, cu cocoșul galic pe piept, a marcat nouă goluri în cinci jocuri – ca mijlocaș.

În 2016, Gareth Bale de la Real Madrid a condus Țara Galilor în semifinale. Iconicul Cristiano Ronaldo și-a adus și el contribuția pentru succesul țării sale. Portugalia a ajuns să câștige finala EURO fără Ronaldo în teren, dar am putut să-l vedem cu câtă ardoare și-a susținut echipa de pe bancă. Ba chiar din zona destinată antrenorilor. Cu toții am înțeles atunci și cât de mult beneficiează echipa de forța lui Cristiano, dar și cât de mult beneficiează el de forța grului. Iar acel titlu l-a completat ca fotbalist.

De această dată, vă propun să-i acordați o atenție specială lui Kevin de Bruyne de la Manchester City. Belgia are alți fotbaliști puternici, ca Eden Hazard, Romelu Lukaku sau Thibaut Courtois. Ca fan al fotbalului, ai vrea să vezi această echipă câștigând. Poți fi curios și despre Karim Benzema, imensul atacant de 33 de ani al lui Real Madrid. Francezii au fost campioni mondiali în 2018 și vicecampioni europeni în 2016 fără el. Dacă Didier Deschamps vrea să ajungă într-o finală majoră pentru a treia oară consecutiv, precum Spania între 2008 și 2012 sau Germania din 1972 până în 1976, antrenorul francez va trebui să-l integreze pe șcel mai important jucător de la Madrid.

Mai ales că Franța este din nou una dintre favorite, la fel ca celelalte națiuni fotbalistice tradiționale – Italia și Spania. Sau Germania, unde Joachim Löw a căutat o schimbare de generații în urmă cu câțiva ani. Între timp, i-a adus înapoi pe cei doi campioni mondiali Thomas Müller și Mats Hummels. Acum întrebarea este cum va afecta acest lucru ierarhia.

După ieșirea timpurie din Cupa Mondială 2018, va fi important ca Löw să le insufle tuturor jucătorilor că este o responsabilitate specială să joace pentru țara lor.

Mi-am auzit imnul intonat de 113 ori pe teren și a fost mereu cu adevărat emoționant. Banii și contractele sunt mai puțin importante în echipa națională decât în ​​viața de zi cu zi a clubului. Acum este vorba mai mult de valori precum cooperarea, prietenia, casa – toate lucrurile care sunt atribuite sporturilor de echipă. Istoria se scrie chiar aici, la Campionatul European sau la Cupa Mondială.

Iar plaja participanților a crescut constant: de la opt (1960) la 16 (1996) și apoi la 24 (2016). Anul acesta, finlandezii participă pentru prima dată. Având în vedere cultura și demografia lor fotbalistică, nu sunt favoriți. Vor accepta acest rol fără probleme. Pentru că a fi neobișnuit poate fi o frumoasă provocare.

De asemenea, va debuta și Macedonia de Nord, care a câștigat cu 2-1 în Germania în luna martie. Tânăra republică și-a schimbat numele din motive politice. Vrea să adere la NATO și la UE, fapt care i-a fost refuzat până acum. O participare la EURO îi va întări stima de sine. Fotbaliștii Macedoniei de Nord și conaționalii lor vor să arate cine sunt și cine vor să fie. Nu e deloc o motivație proastă!

Corovirusul nu este un participant direct la Campionatul European, dar el va continua să ne arate ce contează printre națiuni în următoarele săptămâni: solidaritatea și corectitudinea. Desigur, virusul va afecta acest turneu. A făcut-o deja, din moment ce Dublin și Bilbao au fost, din păcate, eliminate ca locuri-gazdă. Gestionarea pandemiei și păstrarea tuturor în siguranță rămâne o sarcină pentru Europa și pentru lume. Cu toate acestea, putem să sărbătorim acest Campionat European ca pe o competiție liberă și pașnică a națiunilor europene.

**

Philipp Lahm este director de turneu pentru Campionatul European din 2024. Rubrica lui – „Perspectiva unui fotbalist” – o să apară regulat pe LEAD. Materialele sunt produse în colaborare cu Oliver Fritsch de la Zeit Online și vor fi publicate în mai multe țări europene.

Împarte cu alții acest articol
Abonează-te la newsletter
Cele mai noi
Articole similare
Happening now
Recomandări
Texte bune. N-am vrea să le ratezi.