Poate Costică Buceschi să facă din Dunărea Brăila o adversară pe măsura lui CSM București?

Andreea Giuclea 22 ianuarie 2017

Când HCM Baia Mare s-a retras din Liga Națională de handbal feminin, părea că CSM București va rămâne fără un adversar redutabil pe plan intern, nicio echipă nepărând suficient de puternică să-i țină piept campioanei Europei. Prima parte a sezonului ne-a arătat însă că există încă echipe ambițioase, care își propun să-l interpreteze pe David în lupta cu Goliat, iar privirile s-au îndreptat în special către Brăila.

Echipa de la malul Dunării, antrenată de fostul secund al naționalei feminine Costică Buceschi și cu șase jucătoare de națională în lot, a fost revelația turului. Neînvinsă în primele nouă meciuri, Dunărea a devansat echipa din București în ierarhia națională după o victorie directă la care mulți brăileni spun că nu se așteptau, dar de care își amintesc încă cu nostalgie și cu senzația de „piele de găină” pe care au simțit-o și atunci: sala a fost plină până la refuz, s-a stat și pe scări, porțile s-au închis cu 30 de minute înainte, o atmosferă pe care au mai trăit-o o sigură dată, când la Brăila au venit „galacticele” de la Oltchim.

După victoria cu CSM, văzându-și echipa pe prima treaptă a podiumului, mulți brăileni au început să spere, mai timid sau mai vocal, la titlu. „Cu așa un lot, nici n-ai voie să pierzi”, spun încă unii localnici. Echipa, una extrem de tânără ca medie de vârstă, a avut însă o cădere de formă, cu un egal și două înfrângeri care au scăzut șansele la titlu și au tensionat atmosfera din tribune.

Returul campionatului a început cu o victorie: 32-15 cu CSM Bistrița, echipa noului secund al naționalei, Horațiu Pașca. Dunărea Brăila, care s-a întărit în iarnă prin venirea Elizei Buceschi, caută acum să-și regăsească forma și încrederea, având ca obiectiv clasarea pe locurile 1-4.

Înaintea primului meci din retur, am stat de vorbă cu Costică Buceschi despre parcursul echipei sale în acest sezon, despre obiective și planuri pe termen lung și despre ce înseamnă să construiești o echipă care să se poată bate cu CSM București.

Obiectivul cu care echipa a pornit la drum în toamnă a fost, ca și anul trecut, clasarea pe locurile 1-4. (Anul trecut, Dunărea a terminat pe 4, la un punct de podium). „În vară mai exista și CSM Ploiesti, o echipă foarte puternică la ora aia (care s-a retras între timp din campionat, n.r.), dar și alte echipe care s-au întărit după dispariția lui HCM Baia Mare, cum sunt Craiova, Roman, bineînțeles Corona Brașov, care a terminat pe podium anul trecut. Echipe care erau oarecum înaintea noastră și ca buget, și ca formulă de start, de echipă.”

Presiunea locului întâi și fluctuațiile din joc

După parcursul bun din prima parte a turului a început să se simtă în jocul fetelor presiunea de a fi pe locul 1, cum spunea antrenorul în noiembrie și într-un interviu în presa locală: „E o presiune foarte mare pe umerii fetelor, toată lumea se bate cu noi ca și cum am fi campioane, toți își doresc să bată echipa de pe locul 1. Văd că fetele joacă de la etapă la etapă cu mai mult trac, să nu greșească.”

Dar greșelile au venit: două înfrângeri greu de înțeles atât pentru suporteri, cât și pentru cei din jurul clubului; prima în deplasare la U Cluj, în ultimul meci din 2016, a doua la Râmnicu Vâlcea, în primul meci din 2017. „La Cluj, am fost o echipă foarte moale, fără motivație, până la urmă fără să demonstrăm că suntem echipa neînvinsă, cum am fost până la acea oră. Așa ajungi să pierzi tot ce-ai câștigat cu munca multor luni; din două-trei jocuri poți pierde tot ce ai construit. Și la Vâlcea am avut un început foarte prost de an, am fost și mari probleme cu accidentările din iarnă, n-am avut multe jocuri cu formula standard. Individual, jucătoarele sunt foarte bune, dar cu atâtea accidentări, dintr-un lot de 20 de jucătoare cu care am început în vară am rămas cu un lot de 14 acum, deci situația nu e chiar atât de roz pe cât pare din exterior.”

Au fost momente în care a contat și lipsa de experiență a echipei, crede Buceschi. „Au fost momente când am avut fluctuații foarte mari de joc și atunci poate că o jucătoare cu experiență ne-ar fi prins bine. Media de vârstă e de 23 ani, strategia a fost să facem această echipa pe doi-trei ani, să formăm o echipă din ce în ce mai puternică, și în timp și relațiile de joc vor fi altele. Cam așa e corect să faci un plan, pe doi-trei ani, pentru că randamentul unei echipe se vede în al doilea sezon.”

„Fluctuații din acestea apar la echipe tinere, sunt echipe care pot să facă meciuri extraordinare, să se autodepașească și apoi pot face niște meciuri atât de mediocre încât nu-ți dai seama ce s-a întâmplat.”

Antrenorul dă exemplul lui HCM Râmnicu Vâlcea, care are o perioadă extrem de bună de când s-a schimbat conducerea și banca tehnică, învingând atât Dunărea Brăila, cât și Craiova. „Vâlcea s-a autodepășit, ele nu au nicio presiune, sezonul ăsta joacă doar de dragul de a juca și încearcă să demonstreze că merită să rămână și din vară. Așa se întâmplă în viața fiecărei echipe, prind o perioadă când joacă foarte bine și alte perioade când sunt în cădere.”

Construcția pe termen lung

Sincopele din ultima vreme au avut și rolul de a recalibra așteptările celor din jurul echipei, care priveau deja spre câștigarea campionatului. Obiectivul care trebuie îndeplinit, spune Buceschi, e participarea în cupele europene.

„Acum cred că euforia aia de câștigare a campionatului a trecut după meciul cu CSM, când toată lumea ne vedea campioane. Ca să câștigi un campionat de handbal, mai ales unul așa de puternic cum e cel feminin în România, nu e de ajuns doar să bați echipa de pe locul unu. Îți trebuie o infrastructură foarte puternică să poți să ții pasul cu CSM București la ora actuală. E nevoie de foarte multă răbdare și investiții ca să poți face o echipă să reziste unui campionat cap-coadă. Așa, degeaba câștigi cu CSM și apoi pierzi cu alte două echipe, pentru că dai cu piciorul la tot ce ai realizat.”

Buceschi recunoaște că, realist, nu a sperat la titlu. „Nu mi-am făcut iluzii, știam ce înseamnă să câștigi un titlu de pe vremea când eram la Baia Mare, știam ce înseamnă să te bați cu CSM. Noi trebuie să încercăm să jucăm cât mai bine și poate, la un moment dat, vom avea valoarea să ne batem la titlu. Dar asta nu înseamnă că după un singur meci poți să te și vezi cu medalia de gât.”

Câștigarea unei medalii rămâne în plan, dar drumul e lung. „E foarte greu și lucrul acesta, pentru că sunt multe echipe care se bat și speră să câștige medalii. Va fi greu. Dar avem atuurile și valoarea necesară pentru a câștiga o medalie.”

Despre echipa națională

După Campionatul European din Suedia, Costică Buceschi a renunțat la postul de antrenor secund al echipei naționale. Au fost mai multe motive, unul dintre ele fiind nevoia de a se dedica mai mult echipei de club și familiei. „În 2016 am avut doar 10 zile de pauză. Au fost și Jocurile Olimpice, și Campionatul Universitar, au fost multe lucruri pe care am zis că vreau să le fac, pentru că o Olimpiadă e un lucru rar. Am sperat la mult mai multe acolo, asta a fost. Rămâne un obiectiv al carierei mele, să câștig o medalie la Olimpiadă. Echipa națională nu va dispărea niciodată din plan, cred că e obiectivul fiecărui antrenor care se apucă de un anumit sport.”

„Celelalte motive nu are rost să le dezbatem, le-am spus oamenilor care pot să schimbe, cu care am lucrat. Până la urmă cred că varianta asta e cea mai bună. Vreau să mă dedic echipei, pentru că îmi place să lucrez cu jucătoare tinere care au șansa să ajungă în handbalul mare, de performanță. Sunt multe lucruri pe care vreau să le lucrez cu ele ca să le pot ajuta să progreseze și să ajungă acolo sus.”

Ce a învățat de la antrenorii străini cu care a lucrat?

„De la Tomas Ryde am învățat în primul rând că pregătirea psihologică e foarte importantă, în special la fete. Te poate ajuta uneori mai mult ca un antrenament fizic. E important să știi să vorbești cu fetele, să le motivezi, să le scoți din pasa proastă prin care trec la un moment dat. Ambros Martin e foarte riguros, îi place să controleze fiecare aspect. La el am văzut în primul rând agresivitatea pe care încearcă s-o impună jucătoarelor, pentru că are un stil mai latin, un stil al școlii spaniole în special de băieți, cu foarte multe ieșiri și situații în care încearcă să pună adversarul în dificultate.”

„Am mai spus, e bine că vin antrenori străini în România, dar e foarte greu pentru ei să scoată maxim în România, pentru că nu cunosc mentalitatea jucătorului de aici. Trebuie să fii de aici, să fi simțit pe pielea ta ce înseamnă să antrenezi o jucătoare de mică. Doar atunci poți să înțelegi cam ce e în mintea unui jucător din România.”

Împarte cu alții acest articol
Abonează-te la newsletter
Cele mai noi
Articole similare
Happening now
Recomandări
Texte bune. N-am vrea să le ratezi.