Prea puțin: România își arată limitele, pierde meciul pe care trebuia să-l câștige. Suedia ne arată că nivelul cerut la EURO e mult mai mare

Ajunsă la ultimele două meciuri ale preliminariilor cu șansa calificării directe la EURO 2020 – și încă pe mâna ei -, România ne-a oferit până aici rezultate și indicii amestecate. Câte o repriză bună cu Suedia, Norvegia și Spania, un meci urât în Insulele Feroe și mult ghinion în returul de acasă cu Norvegia, toate astea ne-au adus, pas cu pas, la acest moment de „totul sau nimic“, ziua în care fanii să primească un răspuns serios la o întrebare sâcâitoare: poate România să bată o echipă puternică într-un meci cu mare miză? Altfel spus, merităm ori nu participarea la acest European?

O întrebare onestă, la care sportul – nu doar fotbalul – te obligă, măcar din când în când, să răspunzi cu Da sau Nu. Că România a răspuns târziu, într-o seară ploioasă de la mijlocul lui noiembrie, abia a doua zi de toamnă în București, este lăudabil – am ajuns până aici! Dar răspunsul – acest sincer Nu – îi va întrista pe mulți. Și totuși, mai avem o șansă: grupa de baraj din Liga Națiunilor.

Dar să o luăm pe rând.

Cu un „prim 11“ destul de ofensiv, dar cu singura surpriză pe partea dreaptă, unde Vasile Mogoș, puternicul fundaș de 27 de ani al lui Cremonese (Serie B), a primit meciul lui de debut la echipa națională (și primul lui meci în România), Cosmin Contra a preferat totuși să-și lase jokerii – Budescu, Alibec și chiar Coman – pe bancă, în speranța că nici nu va avea nevoie de ei cu Suedia, în cel mai important meci din aceaste preliminarii.

Echipa de start a României: Tătărușanu – Mogoș, Rus, Nedelcearu, Bancu – Deac, Stanciu, Băluță, Mitriță – Keșeru și Pușcaș

Naționala României n-a impresionat în primele opt meciuri, dar nici n-a arătat prea rău până la întâlnirea cu Suedia. Sigur, fotbalul echipei lui Contra n-a fost generos, dar jucătorii ne-au dat mereu senzația că au lăsat totul pe teren. Că au obținut tot ce au putut obține, chiar dacă mijloacele nu au fost prea ofertante: multă luptă, puțină fantezie, la fel de puține riscuri, și totuși destul de mult curaj. Dacă nu în ideile tactice, măcar în iarbă, unde ceva din spiritul (și nucleul) echipei de U21 a ajuns și la echipa mare. 

Iar în fața unui stadion plin, galben – că doar suedezii poartă aceeași culoare – și încrezător că încă se mai poate, România a pornit energic, dar n-a reușit nimic.

Prima jumătate de ocazie – de fapt, prima fază notabilă – a venit în minutul 15, când Mitriță a adunat patru adversari la marginea careului, a scos mingea la Stanciu, al cărui șut puternic a fost deviat puțin pe lângă stâlpul din dreapta.

Acțiunea asta i-a trezit puțin pe nordici, Forsberg, excelentul mijlocaș al lui RB Leipzig, a recuperat o minge la mijlocul terenului, i-a depășit fără griji pe Deac și Mogoș, care au ales să nu facă un fault simplu și foarte util, a centrat la întâlnire pentru Berg, care a reluat perfect la colțul lung: 0-1, prilej pentru unii suporteri să-și arate arsenalul de pocnitori, petarde și alte porcării.

Jocul a alunecat apoi într-o zonă pe care am văzut-o în primul meci din aceste preliminarii, când suedezii au făcut tot ce au vrut în prima repriză de la Stockholm. Au reușit același lucru și la București, unde România n-a mai arătat nimic, în afară de crispare, până-n minutul 32, când Suedia s-a decis că e timpul să lovească din nou: câteva pase rapide în centru, o deschidere ideală pentru celălalt atacant, Quaison (tot în Bundesliga joacă și el, la Mainz), care a marcat un al doilea gol care ne-a lămurit: ca să treacă peste Suedia la rezultatele directe, România avea de-acum nevoie de patru goluri fără să primească. Or la cum a arătat jocul în primele 45 de minute –  fără mingi pentru atacanți, fără control și fără idei la mijloc – asta ar fi fost probabil o minune. Și minunea n-a venit.

Că selecționerul Contra a reușit de fiecare dată în mandatul lui să găsească cuvintele și schimbările potrivite la pauză – asta a fost singura speranță a suporterilor români. Și, într-adevăr, România a început mai bine a doua repriză, Ianis Hagi l-a înlocuit încă din minutul 46 pe bietul și bătăiosul Deac, căruia nu i-a ieșit nimic în acest meci, Mitriță a încercat un șut de la 20 de metri, Hagi l-a deschis bine pe Keșeru, Stanciu a încercat și el de la distanță – câteva acțiuni în doar cinci minute, faze care au lipsit cu totul în prima parte.

Dar jocul s-a liniștit din nou, și a fost nevoie de intrarea lui Coman, care l-a înlocuit pe Keșeru, pentru ca atacul să primească un nou imbold. Au urmat alte câteva faze mai răsărite, însă nimic periculos pentru poarta lui Olsen, al cărui puls a crescut (foarte) puțin doar la voleul pe lângă poartă al lui Stanciu.

Câteva minute mai târziu, într-o liniște apăsătoare, întreruptă doar de cântecele suedezilor din tribune, Tătărușanu a fost salvat de transversală, la o altă acțiune simplă, de fotbal modern.

Contra a răspuns cu ultima lui înlocuire, Alibec în locul lui Stanciu, numai că fotbalul nu s-a schimbat prea mult. România a avut ceva mai mult nerv, dar ideile au lipsit, așa cum au lipsit în aproape tot mandatul lui Cosmin Contra.

Ultimele minute ne-au confirmat că din urmă vin jucători curajoși – Hagi, Pușcaș, Coman și chiar Rus au încercat mai multe, chiar dacă au reușit puține -, dar ne-au arătat și că ne lipsește sistemul. Faptul că nimeni nu prea știe – nici până azi – ce fel de fotbal joacă sau vrea să joace echipa națională este poate mai îngrijorător decât rezultatul meciului cu Suedia.

S-a terminat 2-0 pentru suedezi, care au fost mai buni peste tot, însă argumentul lor e tocmai simplitatea jocului: toată lumea pare să știe ce are de făcut, unde trebuie să stea și unde să se demarce. Au arătat asta în ultimii ani, au demonstrat-o din plin la Mondialul din Rusia.

Grație sistemului, Suedia s-a calificat și la EURO, în timp ce România își îndreaptă acum atenția și speranțele spre drumul ocolitor: vineri, 22 noiembrie, se va trage la sorți grupa de baraj care ia în calcul rezultatele din Liga Națiunilor, unde România a terminat pe doi, în spatele Serbiei. Sistemul este explicat într-un scurt clip de pe site-ul Uefa. După actualul clasament, România ar putea să apară fie în Grupa A, fie în Grupa C. Iată:

Divizia A: Islanda, Bulgaria/Israel/România*, Țara Galilor/Slovacia/Irlanda/Irlanda de Nord
Divizia B: Bosnia, Țara Galilor/Slovacia/Irlanda/Irlanda de Nord
Divizia C: Scoția, Norvegia, Serbia, Bulgaria/Israel/România
Divizia D: Georgia, Macedonia de Nord, Kosovo, Belarus

*În scenariul actual, tragerea la sorți de vineri ar urma să decidă care echipă dintre Israel și România poate ocupa locul liber din Grupa C și care va fi distribuită în Grupa A. Se va juca după sistemul semifinală și finală, pe terenul celei mai bine clasate echipe din grupă, deci fie cu Islanda, fie cu Scoția în semifinale. Și apoi finala cu câștigătoare celeilalte semifinale.

Luni seară, România va juca și ultimul meci din aceste preliminarii, deplasarea din Spania. Până acolo, soarta selecționerului Contra va deveni subiectul zilei. Alte două întrebări ne așteaptă: avem vreo șansă în grupa de patru din primăvară? Și cine ar trebui să conducă Naționala până acolo?

Imagini: Răzvan Păsărică / Sport Pictures