Presiune dublă, muncă dublă, victorie dublă: cum simt sportivii olimpici speranțele pe care noi toți le punem pe umerii lor
Ciprian Rus 3 august 2024Corespondență Lead.ro de la Paris
Puțini sportivi și-au dominat proba, aici la Paris, așa cum au făcut-o canotoarele din barca de 8+1. De-abia ce trecuseră borna de 500 de metri că, rând pe rând, începând cu Magdalena Rusu, prima dinspre finiș, fetele noastre depășeau vârful bătăioasei bărci canadiene. După 1.000 de metri, deasupra ecranului uriaș din stânga mesei presei, un soare uriaș, strălucitor ca o medalie de aur, dădea azimutul bărcii noastre.
Peste încă 200 de metri, când cursa a intrat în câmpul vizual al tribunei, avea să înceapă spectacolul. „Să faceți spectacol!”, fusese ultimul sfat al antrenorului Antonio Colamonici înainte de cursă, iar fetele n-au ieșit din cuvântul mentorului lor. Spectacol pe apă, spectacol în tribună: în frunte cu Florin Enache, câștigătorul medaliei de aur de acum două zile, în barca de două vâsle, pe post de șef de galerie, delegația românească s-a alăturat numeroșilor români veniți la Vaire-sur-Marne special să vadă cursa bărcii-vedetă de la canotaj.
Interesul mare pentru cursa de 8+1 e doar un indicator pentru presiunea pe care aceste fete au tras-o după ele, în barcă, zilele acestea. După argintul frustrant de la dublu vâsle, Simona Radiș recunoștea asta: „Cărăm foarte multe pe umerii noștri, doar noi știm cât putem duce”. Iar fetele astea au dus multe. Sportul românesc, așa impresionant cum pare el acum în clasamentul olimpic pe medalii, stă în trei-patru discipline când vine vorba despre proiecția unei medalii de aur, și în nume pe care le poți număra pe degetele celor două mâini: David Popovici, Ancuța Bodnar și Simona Radiș, Ionela Cozmiuc și Gianina van Groningen, Cătălin Chirilă – ei au fost în linia întâi, lor le-am cerut cu toții, înainte de starul aceestei ediții, câteva medalii olimpice la Paris. Sigur că avem și alți medaliați, iar ei sunt la fel de merituoși: le avem pe Roxana Vrânceanu și pe Roxana Anghel, pe Florin Enache și pe Andrei Cornea, le avem pe toate celelalte medaliate din barca de 8+1: Ioana Vrînceanu, Amalia Bereș, Adriana Adam, Maria Lehaci, Roxana Anghel, Magdalena Rusu și Victoria Petreanu. Dar marea presiune stă pe umerii celor din linia întâi.
Și chiar dacă n-ar exista o presiune socială sau mediatică – dar ele există! -, chiar dacă n-ar exista presiunea sistemului sportiv – și există și ea, oricât s-ar strădui unii manageri sau șefi de federații să amortizeze „greutatea” -, sportivii simt ei înșiși speranțele pe care o țară întreagă le pune în ei. Sunt atâtea lucruri care merg strâmb în România încât, ca sportiv de mare performanță, ești condamnat să aduci bucurie celor din jur. Nu e sănătos, e una dintre tarele pe care le cărăm noi înșine, ca societate, în propria noastră barcă, fără cârmaci pricepuți, din 1990 încoace. Și, oricât de tare te-ai încăpățâna să duci presiunea asta, adevărul e că nu îți poate ieși întotdeauna, mai cu seamă la Jocurile Olimpice, o zi în 4 ani, în care se pot întâmpla atâtea lucruri pe care nu le poți controla. După ce au ratat aurul-presiune sau podiumul-presiune cu bărcile mai mici în zilele trecute, presiunea a devenit cu atât mai mare pentru finala de 8+1.
Și n-a fost doar presiunea psihologică care s-a pus contră bărcii noastre sâmbătă la amiază la Vaire-sur-Mer. A fost și încărcătura fizică: în timp ce majoritatea sportivelor din bărcile rivale au evoluat exclusiv la 8+1, fetele noastre au muncit dublu la Olimpiadă. Și-au rezolvat din start calificarea în finala probei-regină, dar tot au tras cu vreo trei curse în plus decât adversarele lor. Vicecampioane olimpice la dublu rame, Ioana Vrânceanu și Roxana Anghel n-au avut timp nici să se prezinte la conferința de presă, cu atât mai puțin să se bucure de medaliile de argint, că au și sărit în barcă pentru un ultim antrenament înaintea finalei de sâmbătă.
Când termini pe 4 la un mare concurs, treci aproape neobservat pe culoarul pentru presă. Blițurile se duc, ca magnetizate, spre cei de pe podium. Dacă termini pe 2, argintul se evaporă la primul rezultat-supriză venit din altă parte. Și oricum, în general, lumea îi uită, cu timpul, pe ocupanții locurilor 2, 3 sau 4. Revenite în barca cea mai grea după finale dureroase în zilele precedente, fetele de la 8+1 au tras cu disperare pentru acest aur și și-au câștigat locul lor în istorie. Lumea nu va mai reține că Simona și Ancuța „au ratat aurul” la dublu vâsle, ci că l-au luat, alături de colegele lor, la 8+1.
Tocmai pentru că vine să confrunte genul acesta cinic și obtuz de a vedea lucrurile, medalia de aur de la 8+1 face cât două. De fapt, chiar face cât două, pentru că presiunea pe fetele astea a fost măcar dublă decât ar fi fost, în mod normal, într-o societate așezată, pentru că și munca de pe Vaire-sur-Marne a fost dublă, cu tot efortul din celelalte bărci. Pentru cele nouă fete, aurul acesta dă adevărata valoare a presiunii și muncii nevăzute și nerăsplătite prin rezultate pe care să le accepte toată lumea.
La Vaire-sur-Marne ziua s-a încheiat, bărcile au dispărut de mult de pe lac. Rând pe rând, jurnaliștii își pus laptopurile în spinare și urcă în autobuzul de Paris. În curând se va lăsa seara peste această zi glorioasă și spectaculoasă din istoria sportului nostru. Undeva în Satul Olimpic, în lumina caldă a veiozei, aurul de azi strălucește, pe noptieră, în oglinda de argint a medaliei de ieri a Ioanei Vrânceanu.
View this post on Instagram
