Primele concluzii după Cupa Mondială din Rusia

Ciprian Rus 15 iulie 2018

De-abia începuseră acordurile ultimei melodii din cadrul festivității de încheiere a Cupei Mondiale la fotbal, când, dintr-un grup de artiști ce-i țineau isonul solistei pe gazon, apare, de nicăieri, chipul luminos al lui Ronaldinho. Fostul star al Barcelonei și al Braziliei, ultima campioană mondială dată de America de Sud, acum deja 16 ani, umplea din nou ecranele cu zâmbetul acela sinonim cu „jogo bonito”.

Bătând de zor într-o darabană, în ritmul drăcesc în care își înșira adversarii pe gazon, Rolandinho ne-a dat, din nou, definiția nostalgiei. Zâmbetul său era despre ce nu am avut ocazia să vedem la această Cupă Mondială și despre ce – în ciuda starurilor ce urmau să intre pe terenul din Moscova – nu aveam să vedem nici în finală.

O victorie europeană

Cu patru echipe din patru în semifinale, Mondialul din Rusia a fost, mai mult ca oricând, un turneu al Europei. Până și unica echipă sud-americană care a plecat cu capul sus de la CM, Uruguay, era cea mai „europeană” dintre trupele din emisfera sudică!

Disciplina tactică împinsă la limită s-a impus în fața jocului de improvizație, iar cinismul Franței în jucarea și judecarea momentelor-cheie s-a impus în fața jocului de posesie al rivalelor. Răbdătoare și când era dominată, dar mai ales când conducea pe tabelă, Franța și-a înfrânat perfect impulsurile tinerești, dovedind o maturitate pe care nu o avea acum doi ani la Euro 2016 și cu care puțini o creditau înaintea acestui turneu final. Griezmann, Pogba și, în finală, N’Zonzi au simțit perfect ritmul meciurilor, cu sânge rece în tâmple și calitate în glezne. Enervant pentru unii privitori și deconcentrant pentru adversari de calibru ca Banega și Messi, De Bruyne și Hazard, Modric și Rakitic, acest joc practic, la alibiul oricărui avantaj de circumstanță, i-a adus Franței a doua stea deasupra stemei de pe tricou, la 20 de ani după cea cucerită de echipa mai creativă a lui Zidane și Thierry Henry.

Că și norocul a fost de partea Franței în dese rânduri, inclusiv la câteva faze controversate din finală, e iarăși adevărat, însă Croația ar fi ultima echipă care să se poată plânge că a fost ocolită – după trei runde de prelungiri în meciurile din fazele eliminatorii ale comptetiției – de șansă.

Drumul cel mai greu a fost drumul spre titlu

Criticată de unii pentru jocul ei, Franța a jucat partitura lui Didier Deschamps tot mai bine, de la meci la meci. După o fază a grupelor în care nu a strălucit, dar nici n-a dat emoții propriilor fani, Franța a luat în piept cea mai grea jumătate a tabloului, trecând de nume unul și unul: Argentina, Uruguay, Belgia și, în finală, Croația.

Ajunsă pe toboganul jumătății din dreapta de tablou, mult mai ușoară, Croația și-a complicat inutil viața în dueluri cu echipe ca Danemarca, Rusia sau Anglia. Eroismul de care au dat dovadă le-a adus croaților milioane de fani pe întreaga planetă, inclusiv în România, dar i-a stors de puteri pentru finală.

Modric, Rakitic, Mandzukic, Rebic și Perisic nu au putut ține după minutul 60 și după 1-3 pe tabelă ritmul ridicat al pressingului din prima parte a finalei. Nici scorul nu le-a premiat jocul mai bun din prima parte, dar nici ei nu au mai găsit resursele cu care au întors soarta complicatelor partide din rundele anterioare.

Succesul celor care s-au depășit pe ei înșiși

Puțini jucători și-au menținut, și încă și mai puțini și-au depășit, la Mondiale, nivelul arătat la echipele de club. Considerați cei mai buni fotbaliști ai ultimilor ani, Messi, Ronaldo și Neymar sunt cazurile cele mai clare. Unii au fost scuzați că nu au avut în spate echipe pe măsura lor, și e limpede că naționalele cu jocul cel mai legat au ajuns mai sus pe tablou în Rusia.

Dar la fel de adevărat e că Franța a avut cei mai buni jucători care s-au ridicat la înălțimea așteptărilor puse în ei sau chiar mai sus. Până la gafa din fața lui Mandzukic, venită la un scor la care nu doar el se gândea deja la victorie, căpitanul Lloris a făcut minuni în poarta Franței, în momente-cheie. Fundașii Pavard, Varane și Umtiti au marcat goluri esențiale pentru echipa lor, Hernandez a făcut și el un Mondial notabil. Pogba a fost un alt om față de cel care poartă tricoul roșu al echipei lui Mourinho, Man United, Kante a impresionat, poate mai puțin în finală, Griezmann, chiar dacă nu a avut execuții de superclasă, a fost un veritabil lider, iar Mbappe a fost marea revelație a Mondialului.

Mai mult pentru Mbappe

Desemnat cel mai bun tânăr jucător al turneului și devenit campion mondial la numai 19 ani, Kylian Mbappe ne-a lăsat amintiri unice prin pofta sa de joc, prin viteza debordantă și prin inspirația sa. Fără ca asta să scadă din meritele Franței în câștigarea trofeului, senzația e că Mbappe ar fi meritat o echipă mai generoasă și un antrenor asemenea. Ne-ar fi oferit, cu singuranță, mult mai mult decât ne-a oferit la acest Mondial în care, în dese rânduri, găsiți ideal în poziții de gol de noul decar al Franței, colegii lui nu s-au ridicat la nivelul tinerei vedete de la Paris Saint Germain.

Un turneu fără vedete

Spre deosebire de alți ani, Mondialului din 2018 i-a lipsit o mare figură. Marile nume au plecat repede acasă și, meci după meci, rundă după rundă, a devenit tot mai clar că avem de-a face cu o competiție în care echipele sunt mai importante decât vedetele.

Chiar și așa, câțiva jucători au făcut un pas în față. Modric, care a tras după el echipa Croației până în marea finală, e unul dintre ei. El avea să fie ales omul turneului, în fața lui Eden Hazard, care nu a luat decât bronzul cu puternica echipă a Belgiei. Simptomatic pentru felul în care a jucat, campioana nu-l duce pe Griezmann decât pe locul 3 în acest top al individualităților.

Mondialul VAR

Introdus în premieră la acest turneu, video-arbitrajul a fost, el însuși, una dintre vedetele unui Mondial fără vedete. VAR-ul ne-a scutit de multe discuții de-a lungul turneului, pentru a ne lăsa, în continuare, cu mari dileme tocmai în finala pentru locul 1.

Primele două goluri ale Franței au venit după faze discutabile, iar golul al doilea după o decizie luată de arbitru după consultarea reluărilor. Părerile sunt împărțite, farmecul discuțiilor interminabile după o fază de joc nu părăsește fotbalul nici după introducerea VAR-ului…

Împarte cu alții acest articol
Abonează-te la newsletter
Articole similare
Happening now
Recomandări
Texte bune. N-am vrea să le ratezi.