Primele declarații şi câteva concluzii după ratarea calificării la Jocurile Olimpice

Andreea Giuclea 5 octombrie 2019

În timp ce arena din Stuttgart se pregăteşte pentru zilele spectaculoase care vor urma, pentru calificăriile în care o vom vedea pe Simone Biles strălucind, pentru finalele strânse și pline de emoții, Campionatul Mondial de gimnastică pare încheiat pentru echipa României după prima zi. Foarte probabil în afara oricărei finale și pentru a doua oară absentă de la Jocurile Olimpice, gimnastica românească are în față doar întrebări greu de răspuns.

Primele declarații

Imediat după concursul din calificări, antrenorul Nicolae Forminte şi gimnasta Carmen Ghiciuc au căutat cuvintele în care să îmbrace primele concluzii într-un interviu pentru Federația Internațională.

„A fost o zi slabă. Am încercat să facem tot ce-am putut”, a spus Ghiciuc. „Nu ştiu ce să spun, am încercat să fiu cât de calmă am putut şi sa-mi fac exercițiile ca la antrenament.”

„A fost cea mai slabă zi pentru ele”, a spus şi antrenorul. „Am avut impresia că mă uit la nişte străine. Nu mi-am imaginat niciodată că sunt capabile de aşa ceva.”

Poate nu sunt cele mai bune cuvinte prin care un antrenor să explice insuccesul sportivelor sale, la doar câtea minute după concurs. Tot Nicolae Forminte spunea într-un interviu în GSP înainte de plecarea la Mondiale că atunci „când produci piese de Trabant, nu poți să asamblezi Mercedes-uri”, vorbind despre aceleaşi gimnaste de la care se aştepta, sau spera, să treacă de emoții, să uite de presiunea imensă şi să concureze cu încredere. Unde ar putea găsi însă acea încredere, dacă antrenorul lor nu o arată în discursul public?

Presiunea

E un cuvânt des folosit în sport, mai ales în gimnastică, unde istoria atârnă greu când intri în sală. Fie că e sala de antrenament, cu pozele fostelor campioane pe pereți, fie că sunt săli de concurs unde România obişnuia să câştige. Să ştii că de tine depinde o calificare pe care România a ratat-o deja o dată nu poate fi uşor, mai ales când ai în spate o istorie recentă de eşecuri, spre deosebire de succesele generațiilor anterioare.

„Sigur că e greu pentru că există presiune”, a mai spus Ghiciuc. „Oamenii aşteaptă multe de la noi.”

În fața acestor aşteptări, unele îşi pot menține concentrarea mai bine decât altele. Ține de forţa fiecărui om, dar şi de mediul în care creşte şi de cum e pregătit pentru astfel de momente.

Când toate privirile erau asupra Denisei Golgotă, Maria Holbură a fost cea care a reuşit un concurs fără ratare şi poate acum să spere la o califcare individuală la Tokyo. Dar despre Maria – care a mai trecut printr-un astfel de moment, făcând parte din echipa României  care a participat la un concurs de calificare din 2016, ultima șansă de calificare la Jocurile de la Rio – nu s-a vorbit obsesiv în ultimii ani, așa cum s-a vorbit despre Denisa, care acum, la cel mai important concurs, a avut cele mai multe ratări.

Nicolae Forminte a vorit și despre Denisa în interviul de după concurs. „Nu o învinovățesc, pentru că e gimnasta mea. Nu s-a schimbat nimic în felul în care vom interacționa cu ea, dar trebuie să avem o discuție lungă despre ce s-a întâmplat și să vedem ce intenționează să facă mai departe. Sper să reușim s-o recuperăm pentru gimnastică.”

Speranțe de la junioare

La campionatele naționale ale României de la începutul lunii septembrie de la Ploiești, podiumul concursului de individual compus a fost ocupat doar de junioare: Ioana Stănciulescu, Silviana Sfiringu și Ana Maria Barbosu au obținut note mai mari decât senioarele care au concurat ieri la Stuttgart. Mulți au vorbit în zilele dinaintea Mondialului despre speranțele de la junioare și au privit cu regret faptul că nu au vârsta care să le permită să concureze la senioare.

E de înțeles să priveşti spre viitor într-un astfel de moment, dar cât de corect e să le arăți sportivelor actuale că nu sunt suficient de bune ca cele care vin din urmă înaintea celui mai important concurs din cariera lor? Și cât de corect e să le spui unor gimnaste care nu au încă nici 16 ani că ele vor salva acest sport?

Și Denisa Golgotă concura cu încredere şi siguranță la junioare, și a făcut-o și la primele concursuri ca senioară, reușind chiar să urce pe podium de două ori la Europenele din 2018. Dar una din lecțiile care pot fi extrase din povestea ei e să privim mai atent la cum arată drumul gimnastelor după ce trec la seniorat; în ce mediu cresc, cum învață să gestioneze presiunea, dar și tot mai desele probleme de sănătate, antrenamentele și tensiunea unui concurs ca cel de la Stuttgart.

O declarație din echipa Franței

Din subdiviziunea României a făcut parte și Franța, una din echipele puternice din acest moment. În paralel cu ratările româncelor, fanii din arena din Stuttgart au putut vedea frumoasele execuții ale unor gimnaste ca Melanie De Jesus Dos Santos, campioană europeană la individual compus anul trecut, dar și atmosfera frumoasă din echipă. Antrenoarea lotului feminin al Franței Véronique Legras-Snoeck vorbește în ziarul L’Equipe despre ce e diferit la actuala generație față de cele dinainte și de schimbarea de mindset prin care au trecut antrenorii:

„Acum fetele duc înainte proiectul, iar staff-ul e acolo ca să le susțină. E ce ne-am dorit și ce-am încercat să punem în practică. Între 1996 și 2004, am petrecut luni întregi alături de echipă, dar nu-mi amintesc să le fi strâns să le întrebăm: ce vă doriți, cum vreți să faceți, care sunt dorințele și ambițiile voastre? Antrenorii aveau atunci metode diferite, în raport cu cultura acelor vremuri.”

Astăzi, mai spune Legras-Snoeck, nu poți să le mai impui sportivelor să facă ceva dacă nu e decizia lor. „Timpurile s-au schimbat. Bineînțeles că e mai dificil, pentru că trebuie să faci anumite concesii. Dar e mult mai plăcut și mai interesant să lucrezi cu o astfel de echipă.”

 

Foto: Mihaela Bobar / Sport Pictures

Împarte cu alții acest articol
Abonează-te la newsletter
Articole similare
Happening now
Recomandări
Texte bune. N-am vrea să le ratezi.