Primii pași în handbal. Jucătoarele de la națională atrag copiii în săli de sport, dar drumul lor spre performanță e lung

Andreea Giuclea 24 ianuarie 2017

Echipa de senioare din Brăila e încă pe teren într-o seară friguroasă de marți când, la 18.40, tribunele Sălii Polivalente din orașul de la malul Dunării încep să se umple de fetițe îmbrăcate în geci roz, cu căciuli albe cu moț. Ducând rucsaci de toate culorile în spate, se așază pe scaunele albastre, lângă părinții care le-au adus la ora de minihandbal, sau rămân atârnate de balustradă, cu capetele întoarse după jucătoare de națională ca Gabi Szűcs, Mădălina Zamfirescu, Aneta Udriștioiu sau Eliza Buceschi, care joacă anul acesta la Brăila.

La 18:45, senioarele termină antrenamentul, iar terenul e invadat de treninguri roz și cozi împletite care le vânează pentru poze și autografe. Își iau apoi câte o minge galben-verde, mai mică decât cele folosite de idolii lor, și încep să le dribleze pe parchet sau să arunce la poartă. Unele s-au înscris la minihandbal pentru că părinții lor au văzut afișe care promovau cursurile de minihandbal; altele, pentru că veneau la meciuri și le vedeau pe jucătoare, pentru că prietenele sau vecinele lor le-au convins să li se alăture. Sunt vreo 40, între șapte și 10 ani, dar au fost zile când erau și 50-60, antrenamente la finalul cărora antrenorul Cristian Preda, secund la Dunărea, și jucătoarele care uneori îl ajută plecau acasă cu capul vâjâind.

rsz_madalina

Dunărea Brăila a organizat în vară selecții și a format o grupă de minihandbal, dorind să continue un proiect dedicat juniorilor început acum câțiva ani, apoi întrerupt. N-au făcut selecție, le-au primit pe toate cele aproape 100 de fete care s-au înscris. Planul e ca ulterior să le descopere pe cele cu calități și să formeze o grupă de avansați pe care s-o înscrie la turnee de mininhandbal și juniori IV, apoi în campionatele de junioare.

„Trebuie investit în copii, în primul rând. Toate echipele investesc la senioare, dar din spate vin foarte greu jucătoare, nu le poți forma doar în cluburi private sau în CSS-uri și LPS-uri, care sunt subfinanțate”, spune Cristian Preda, care e și profesor de handbal la Liceul cu Program Sportiv din Brăila. Acolo au început handbalul jucătoare ca Gabriela Perianu, Diana Axinte, Anca Ciuclaru, Ana Maria Micu sau Ștefania Epureanu, acum parte din lotul Dunării, sau altele care joacă la Galați sau Buzău.

Multe din elevele LPS au renunțat însă la handbal și s-au reorientat către alte cariere. Nu toate erau suficient de talentate, dar nici nu au avut șansa să crească, neavând o echipă de liga a doua unde să capete experiență. „E foarte greu să faci pasul direct de la junioare în liga națională, pentru că nivelul la juniori e foarte scăzut”, spune Preda. „Ar fi nevoie de o interfață, o echipă de liga a doua unde să se rodeze, să capete experiență, să facă și școală, ca să aibă o carieră de rezervă, în caz că nu reușesc cu sportul. În țările nordice sportivele sunt avocate, învățătoare, au studii.”

LPS Brăila a format de-a lungul anilor atât handbaliste, cât și handbaliști de Liga Națională, dar și acolo resursele sunt limitate. „Nu sunt bani de cantonamente, de meciuri amicale, facem cât putem, ora de antrenament și atât. În campionatele zonale de junioare II si III suntem pe primul loc, dar nu ăsta e scopul; scopul e să formezi jucătoare, și n-ai cum să le formezi fără să le duci în cantonamente, în stagii de pregătire, să le oferi un echipament.”

Deocamdată, cele mici n-au nevoie decât de o minge și jaloane, niște porți improvizate și de multă atenție și răbdare. Preda le împarte în grupe și, în șir indian, le învață să dribleze, să paseze, să se apere, ajutat de data asta de Mădălina Zamfirescu, centrul naționalei și al echipei din Brăila. Antrenorul secund al Dunării a văzut la echipe din străinătate jucătoare care lucrează cu copiii, și cât timp a jucat în Franța era obligat prin contract să meargă prin școli, să facă selecții, să antreneze copii.

elena voicu

Cu răbdare, Mădălina le explică celor mici cum să bată mai încet mingea, ca s-o controleze mai bine, cum să țină mâinile întinse în apărare, cum să alerge cu spatele, cum să arunce la poartă. Fetițele se bucură de fiecare ocazie de a atinge mingea, de fiecare pasă reușită și de glumele cu prietenele. Nu se tem de accidentări, deși una din ele calcă strâmb și iese de pe teren plângând. „Cădem, ne ridicăm, asta-i viața.” O urmăresc cu ochi mari pe Mădălina, ca și cum nu le vine să creadă că e așa aproape de ele. La final o încercuiesc și stau la rând să-și facă selfie-uri pe care le pun pe Instagram. Jucătoarele sunt cele care atrag copiii către handbal, de asta e important un proiect ca cel de la Dunărea, crede și antrenorul Costică Buceschi.

„E important că o dată pe săptămână vii la sală și vezi echipe ca CSM București sau alte cluburi din Europa, jucătoare campioane olimpice și europene; e important pentru oraș și pentru copii, au venit mulți copii la handbal la Brăila datorită fetelor care au ajuns aici.”

Peste câteva zile, la meci, o parte din fetele de pe teren vor fi în tribună, aplaudându-le pe handbalistele care sunt unde își doresc și ele să ajungă. Dar între pasele lor stângace și schemele complicate de pe teren, drumul e lung. Și nu depinde doar de ele.

Împarte cu alții acest articol
Abonează-te la newsletter
Cele mai noi
Articole similare
Happening now
Recomandări
Texte bune. N-am vrea să le ratezi.