Primul pas: CSM București câștigă clar cu CSKA Moscova, se apropie de calificarea în Final 4-ul Ligii Campionilor
Andrei Năstase 3 aprilie 2021CSM București reușește unul dintre cele mai bune meciuri din actualul sezon, câștigă fără dubii cu CSKA Moscova, în primul meci din sferturile de finală ale Ligii Campionilor. Această victorie clară, 32-27, reprezintă un pas important spre turneul Final 4 de la Budapesta.
Dacă Jelena Grubisic va rămâne în forma pe care a arătat-o astăzi, dacă atacul lui CSM va fi la fel de creativ și-n Rusia, atunci putem fi optimiști. Chiar dacă CSKA a reușit să mai taie din avans în ultimele 15 minute.
Returul e programat pentru duminică, 11 aprilie.
*
„Este cea mai importantă săptămână din ultimele două sezoane. Avem ocazia să jucăm acest sfert de finală și să ajungem în Final 4, este testul nostru. Mă văd în Final 4, m-am vizualizat acolo de la începutul sezonului, am muncit din prima zi pentru asta. A fost ținta noastră și suntem bucuroși că acum avem șansa să jucăm pentru calificarea în Final 4”, spunea Adi Vasile înaintea acestei întâlniri cu CSKA.
Într-adevăr, jucătoarele sale au părut cu adevărat bucuroase să joace pentru calificarea în Final 4. CSM a început meciul foarte bine, cu trei goluri din primele trei atacuri și cu o Jelena Grubisic cu adevărat inspirată în poartă. Intervențiile ei au pregătit terenul pentru prima desprindere consistentă, de la 3-3 la 8-3 în minutul 12, când antrenoarea lui CSKA a fost nevoită să ceară primul time-out.
Până aici, Grubisic a reușit să-și inhibe adverrsarele, apărarea lui CSM s-a mișcat foarte bine – mai ales pe repliere -, iar atacul a devedit multă creativitate: două goluri pe axa Cristina Neagu – Crina Pintea, alte două din extrema Laurei Moisă, câte unul pentru Omoregie și Lazovic, ambele de la distanță, unul pentru Neagu, din șapte metri, și altul pentru Bianca Bazaliu, cea care a înlocuit-o pe Neagu pe inter stânga. Și tot Bazaliu a păstrat avansul lui CSM când Ilina și Dmitrieva marcaseră de două ori la rând.
Au fost două sclipiri individuale, or tocmai asta a fost problema rusoaicelor: jocul lor obișnuit, cu multe rezolvări din contraatac sau faza a doua, a fost încurcat de replierea rapidă a CSM-ului, iar combinațiile și finalizările lor de la nouă metri au fost anticipate ba de apărarea centrală, ba de Grubisic.
În condițiile astea, jocul a curs la fel pentru alte 10 minute, cu CSM păstrându-și avansul de cinci-șase goluri (11-6, 13-17) chiar și fără ca Neagu să rezolve (chiar) toate atacurile. De fapt, a fost marele câștig din prima parta a meciului: atacul CSM-ului a fost foarte echilibrat, golurile au venit de pe toate posturile și de la toate jucătoarele trimise în teren de Adi Vasile, iar Sedoykina și Masson n-au prins mai nimic în poartă.
Așa că CSM a continuat să se distanțeze: Cvijic și Dembele, foarte active și ele, au dus scorul la 18-10, iar Omoregie a conservat avansul până la pauză: 20-12!
WATCH: Elizabeth Omoregie makes it 20 goals in 30 minutes for @csm_bucharest – impressive stuff from the home side so far 🔥#deloehfcl #MOTW #showtimeforquarterfinals pic.twitter.com/ShgdHwoDSm
— EHF Champions League (@ehfcl) April 3, 2021
Au fost cele mai bune 30 de minute arătate de CSM în actualul sezon de Champions League. Pentru că nu mulți se așteptau ca lucrurile să meargă aproape fără greșeală în atac. Mai ales că CSKA – la debutul în cea mai importantă competiție intercluburi – a avut una dintre cele mai bune apărări în faza grupelor.
Rusoaicele au terminat grupa principală pe locul doi, după Gyor, campioana Europei, și au arătat că au toate motivele să spere la calificarea în Final 4. SCM Râmnicu Vâlcea, învinsă de două ori la 10 goluri distanță, s-a convins de treaba asta. Înființată anul trecut și promovată direct în prima ligă din Rusia, CSKA se bazează pe mai multe jucătoare din echipa națională a Rusiei și, în general, are un lot foarte bun și echilibrat. Adi Vasile spunea, chiar zilele trecute, că „Nu este o surpriză că CSKA a ajuns aici, au jucătoare cu multă experiență, inclusiv la echipa națională a Rusiei, sunt campioane olimpice. Jucătoarele de la linia de 9 metri sunt bune individual, cu aruncări din săritură, de la șold, din alergare”. Totuși, ultimele săptămâni au adus și câteva înfrângeri aspre, dar și schimbarea antrenorului: Jan Leslie a fost demis chiar după calificarea în faza asta a competiției, iar în locul său a rămas Olga Akopyan, campioană mondială și olimpică cu Rusia, dar fără mare experiență pe bancă.
Poate că tocmai lipsa experienței s-a văzut la CSKA în prima repriză, de vreme ce nu prea multe jucătoare au avut în Liga Campionilor același succes pe care l-au cunoscut cu echipa Rusiei.
Dincolo, CSM s-a putut sprijini pe experianța câștigată la nivelul acesta în ultimii ani, începând cu 2016, când echipa antrenată atunci de Kim Rasmussen a mers până la capăt și a câștigat trofeul. În teren și atunci, Jelana Grubisic și-a amintit probabil că în sferturile de finală ea și colegele ei au trecut de altă echipă din Rusia, Rostov Don.
Gruba, cum i se spune croatei, a început a doua repriză așa cum o terminase pe prima, iat atacul lui CSM a continuat să finalizeze cu o siguranță de speriat în debutul reprizei secunde. Culmea, tocmai aruncările Cristinei Neagu au părut să rateze ținta; însă căpitanul CSM-ului s-a revanșat prin pasele de gol și prin treaba făcută la coordonare, iar avansul bucureștencelor a crescut la 24-15 sau 26-17, cu vreo 15 minute înaintea finalului.
Abia de aici încolo au apărut unele greșeli în atacul lui CSM. Nu neapărat pe fondul oboselii, dar mai degrabă pentru că CSKA a început să se miște mai bine în apărare. A sezizat asta și Adi Vasile, care a cerut time-out după trei goluri consecutive ale rusoaicelor, la 28-23 (minutul 50). Din păcate, CSM a ratat și atacul următor, iar Dmitrieva, cea mai bună jucătoare adversă, și-a ajutat echipa să vină, aproape de nicăieri, la -4.
Cristina Neagu a răspuns cu al doilea ei gol din acțiune, Grubisic a parat a 13-a ei minge, Cvijic a transformat-o în gol, iar avansul a crescut din nou: 30-24, cu cinci minute rămase de jucat.
Și au fost cinci minute foarte importante pentru returul de săptămâna viitoare. CSM a reușit să câștige cu 32-27, un avans important, însă nu decisiv. Peste o săptămână, CSKA va căuta să întoarcă lucrurile la Moscova. A reușit să facă asta contra lui Krim, în optimi.
RESULT: @whccska close the gap in the second half, but @csm_bucharest take a useful 32:27 win into the second leg of the #deloehfcl quarter-finals#MOTW #showtimeforquarterfinals pic.twitter.com/m7oIVDvKXY
— EHF Champions League (@ehfcl) April 3, 2021
În celelalte trei sferturi de finală, Brest va juca cu Metz, Vipers Kristiansand cu Rostov Don, iar Buducnost întâlnește pe Gyor, câștigătoarea precedentelor trei ediții ale Ligii Campionilor. În 2020, competiția n-a fost dusă până la capăt.
**
WATCH: @CrisNeagu8 scores to add to her growing #deloehfcl tally as @csm_bucharest lead @whccska in #MOTW #showtimeforquarterfinals pic.twitter.com/O1D3cNMJDE
— EHF Champions League (@ehfcl) April 3, 2021
WATCH: Polina Kaplina blocks Barbara Lazovic's fast break in style ⛔️@csm_bucharest vs @whccska #deloehfcl #MOTW #showtimeforquarterfinals pic.twitter.com/sOgTNLul7W
— EHF Champions League (@ehfcl) April 3, 2021
WATCH: Elizabeth Omoregie makes it 20 goals in 30 minutes for @csm_bucharest – impressive stuff from the home side so far 🔥#deloehfcl #MOTW #showtimeforquarterfinals pic.twitter.com/ShgdHwoDSm
— EHF Champions League (@ehfcl) April 3, 2021
WATCH: Patience is a virtue and Darya Dmitrieva knows it 💪@whccska #MOTW #deloehfcl #showtimeforquarterfinals pic.twitter.com/sHtS50tjoz
— EHF Champions League (@ehfcl) April 3, 2021
WATCH: Jelena Grubisic has made six saves already to put @csm_bucharest comfortably in the lead vs @whccska!#deloehfcl #MOTW #showtimeforquarterfinals pic.twitter.com/f0Tz4NmHsE
— EHF Champions League (@ehfcl) April 3, 2021
-
„One in a million” | Mulțumim, Helmuth Duckadam!
acum 3 săptămâni