„Prin fotbal putem schimba mentalități”. O echipă de fotbal feminin luptă pentru egalitate de gen

În fiecare sâmbătă, fetele se întâlnesc să joace fotbal.

Încep cu exerciții și pase de încălzire. O ascultă atent pe antrenoare când le spune să lovească mingea corect, fără preluare, direct. Își aleg apoi echipele chicotind, își îmbracă vestele fosforescente și încep asaltul spre poartă. În timp ce ghetele multicolore lovesc mingea, părul prins în cozi le flutură în vânt.

„Te-ajut!”, își strigă în apărare.

„Bravo!”, își spun când reușesc o preluare frumoasă.

„Nu-i nimic”, se încurajează când mingea nimerește bara și ricoșează înapoi în teren.

„Ești puternică, haide!”, își spun când se lovesc și se rostogolesc pe gazon.

Au între 12 și 27 de ani. Unele iubesc fotbalul de mici, de când se uitau cu tații lor la meciuri, exersau scheme cu colegii de școală și jucau în orele de sport, în pauze, în timpul liber. Printre ele e Alina, care a învățat să joace fotbal de la bunicul ei, la șapte ani. E Alexandra, care mergea la antrenamentele fraților mai mari și-și dorea să joace și ea. E Laura, căreia părinții i-au spus că a învățat să meargă alergând după o minge.

Altele l-au descoperit recent.

O parte dintre ele sunt jucătoarele echipei ACS Dream Team București, club din liga a treia, fondat de Irina Giurgiu, fostă jucătoare și antrenoare secundă a echipei naționale de fotbal feminin. Au trei antrenamente pe săptămână și țintesc promovarea în liga secundă.

Altele ajung însă doar la antrenamentul de sâmbătă, pentru că în rest muncesc sau sunt la școală. Nu se antrenează pentru returul campionatului, ci pentru Global Goals World Cup, un turneu internațional care îmbină fotbalul cu activismul, propunându-și să inspire femeile să lupte pentru o lume mai bună și să devină lideri în comunitățile lor.

Activism prin fotbal

Turneul e o inițiativă a organizației daneze Eir Soccer și a fondatoarei Majken Gilmartin, o antrenoare și activistă recompensată în 2016 de Comitetul Olimpic Internațional cu premiul Women and Sport Award pentru activitățile de promovare a drepturilor femeilor în sport. Prin organzația ei, Eir Soccer, Gilmartin a dezvoltat o minge specială, mai mică și mai ușoară, pentru că o îngrijora numărul mare de accidentări din fotbalul feminin, în care nu se folosesc mingi de mărimi și greutăți diferite de sportul masculin, cum se întâmplă în handbal sau baschet. „Aproape toate sporturile s-au adaptat pentru a le oferi femeilor cele mai bune șanse să reușească”, spunea într-un interviu din 2014 în New York Times.

Prin Global Goals World Cup, Gilmartin își propune să mobilizeze femei din întreaga lume să-și asume obiectivele de dezvoltare durabilă ale ONU și să lupte pentru ele prin fotbal, folosindu-se de potențialul sportului de-a cataliza schimbarea în societate.

Fiecare echipă care participă la turneu trebuie să preia unul din cele 17 obiective și să implementeze un plan de acțiuni prin care să contribuie la îndeplinirea lui. Din 2016, peste 2.000 de femei au participat la cele 11 turnee organizate în întreaga lume. Unele au strâns bani pentru școli, altele au curățat plaje de mucuri de țigări sau au militat pentru acces la educație, servicii sanitare sau aer mai curat. Câteva au reușit chiar să schimbe legislații.

Turneele de 5 contra 5 se desfășoară pe toate continentele, iar echipele câștigătoarele se întâlnesc la etapa finală, care are loc la New York, în timpul Adunării Generale a Națiunilor Unite. Ce e diferit de alte turnee e sistemul de punctare: câștigătoarea nu e decisă doar de rezultatul de pe teren, ci și în funcție de acțiunile de conștientizare desfășurate în lunile premergătoare turneului, dar și de creativitatea echipamentului.

Pentru ediția europeană din 2019, care va avea loc pe 14 mai în Copenhaga, 12 antrenoare din Europa au fost numite ambasadoare Global Goals, un mod de a atrage atenția asupra unei probleme importante la nivel global: numărul mic de femei antrenoare.

Printre ele e și Irina Giurgiu, fondatoarea clubului Dream Team, antrenoarea naționalei Under17 și coordonator fotbal feminin din cadrul departamentului de Dezvoltare Fotbalistică la Federația Română de Fotbal, care ne-a povestit de obstacolele de care s-a lovit în drumul ei în antrenorat.

„Sportul e pentru toți, nu pentru femei sau bărbați”

Pentru participarea la Global Goals World Cup, Irina colaborează cu Diana Coltofean, care promovează de câțiva ani fotbalul feminin prin intermediul platformei Și fetele joacă fotbal. În ianuarie, cele două au selectat o echipă formată din șase jucătoare. Unele din ele se confruntă cu probleme financiare, sociale sau de sănătate, pentru că una dintre cerințele proiectului e ca cel puțin patru din jucătoarele fiecărei echipe să se încadreze în categoria pe care Uniunea Europeană o numește cetățeni cu mai puține șanse.

Au ales să lupte pentru obiectivul 5: egalitate de gen.

Toate au auzit că fotbalul nu e pentru ele. Că o să le facă picioarele urâte. Că e un sport masculin și n-o să ajungă niciodată la același nivel cu băieții. Că sunt prea slabe și nu au fizic de fotbaliste. Au auzit pe stadioane oameni spunându-le să facă stop pe piept sau să facă schimb de tricouri. Au auzit conducători de club declarând că dacă ar fi obligați să înființeze o echipă feminină s-ar retrage din fotbal. Au fost nevoite să-și abandoneze visele de-a juca, cel puțin într-un cadru profesionist, pentru că nu știau când erau mici că există fotbal feminin.

Laura l-a descoperit la 14 ani, când s-a dus la un antrenament al unei echipe din Buzău, încurajată de tatăl ei, fost fotbalist în Liga 2-a, care o vedea jucând mereu cu băieții. Alina când s-a mutat la facultate în București și a căutat echipe de fotbal feminin, ca să nu mai joace doar cu băieții din cămin. Alexandra când a început să colaboreze ca fizioterapeut cu Federația Română de Fotbal, unde lucrează cu loturile feminine și unde e colegă cu Irina.

Pentru fete ca ele a gândit Irina proiectul. „Am ales egalitate de gen pentru că ne-am lovit de foarte multe ori de acest lucru, că fetele nu pot să joace fotbal, că tu nu arăți ca un bărbat, de ce joci fotbal, și multe altele. Am zis că ne-am potrivi foarte bine, pentru că fiecare dintre noi a pățit asta. (…) Scopul principal e să le ajut să rămână în fotbal, pentru că foarte multe femei renunță la sport după o anumită vârstă”, spune antrenoarea.

Când au auzit de proiectul Irinei pentru Global Goals World Cup, toate s-au regăsit în lupta pentru egalitate și au simțit că vor să contribuie la ea. Nu atât pentru ele, cât pentru generațiile viitoare. Ca fetele care acum se îndrăgostesc de fotbal să crească într-o lume cu mai multe oportunități și mai puține limite.

„Mi s-a părut foarte tare ideea, pentru că eu n-am avut șansa să joc de mică, n-am avut unde în Slobozia, abia acum sunt echipe de fete. Mi-a plăcut ideea de a lupta pentru acest obiectiv, mă regăsesc în ea și cam toate fetele se regăsesc. Aș vrea să încerc să fac o schimbare, să fie mai ușor, să fim la egal cu fotbalul masculin; în general, nici în societate nu suntem tratate corect”, spune Alina Frunză, care are 21 de ani și e studentă la Universitatea de Educație Fizică și Sport.

„Global Goals e o șansă pentru noi să ne afirmăm și să ne dovedim că putem, chiar dacă suntem fete. Prin fotbal putem schimba mentalități, e cel mai bun instrument. Nu cred că sexul ar trebui să ne limiteze gândirea, mai ales în sport. Sportul e pentru toți, e pentru oameni, nu pentru femei sau bărbați. Ne ridicăm singuri niște bariere”, spune Laura Nedelcu, care are 20 de ani, e studentă, lucrează și joacă pentru Dream Team. Ar vrea să facă management sau marketing sportiv, ca să rămână în sport. „Ideal ar fi să rămân în fenomenul fotbalului feminin pentru totddeauna, să ofer următoarelor generații de fete ce mi-a lipsit mie: să poată face o carieră, să trăiască din ce le place; eu a trebuit să găsesc o alternativă. O să fiu aproape de fenomen, dar probabil n-o să trăiesc emoția unei finale de Champions League. Majoritatea celor de vârsta mea am pierdut cea mai importantă parte, junioratul; nu avem bază, recuperăm din mers, dar fotbalul de stradă nu se compară.”

„Îmi doresc să lupt pentru ele și alături de ele”, spune și Alexandra Georgescu (24 de ani), care a petrecut timp alături de fotbaliste mai ales de când e kinetoterapeut al lotului feminin de senioare și spune că ar vrea ca munca acestora să fie recunoscută mai mult. „Din ce am observat, fetele, mai ales în fotbal, sunt mult mai ambițioase, mai puternice, mai rezistente; nu sunt așa plângăcioase. Am văzut câte lovituri au primit, se ridică și merg mai departe. Nu toate fetele sunt făcute pentru asta, să fie tăvălite pe jos, să nu zică nimic și să continue. Le apreciez foarte mult și aș vrea să le fie răsplătită munca. Să vină lumea la meciurile fetelor, așa cum vine și la handbal, să știe cât mai multă lume. Aș vrea să se investească mai mult în fotbalul feminin și să se ajungă ca la echipele de liga 1 să aibă câte un fizioterapeut și un medic sportiv, pentru că fetele au nevoie de recuperare și refacere și de o disciplină medicală, ca și ceilalți sportivi care fac performanță.”

Aşa că până la competiția din mai, vor să vorbească despre fotbal și despre drumul lor în sport – în interviuri, în social media, la evenimente –, să convingă personalități din sport să se fotografieze cu mingea Eir Soccer, pe care sunt inscripționate simbolurile celor 17 obiective, să organizeze meciuri demonstrative.

Și să continue să joace fotbal, cum fac sâmbăta, pe terenul de lângă Arena Națională. Fără să le pese de ce spun alții.

„Am simțit și-n liceu, dar asta se oprește când intri în teren și dovedești. Nu am suferit atât de mult, nu i-am luat în seamă, mi-am văzut de bucuria fotbalului. E vorba de cum lași energia negativă să vină la tine. Dacă tu crezi că nu poți, e problema ta. Dacă vrei să dovedești contrariul, de asta suntem aici.” (Laura Nedelcu)

„Eram foarte vorbită că jucam fotbal, mi s-au pus și porecle gen <femeia bărbat>. Nu le băgam în seamă, nu mă interesa, jucam în continuare. Chiar recent m-am băgat la un meci cu colegii din cămin și erau niște persoane noi. Au rămas șocați, dar am fost complimentată, m-am simțit bine. Mai sunt momente în care sunt dezaprobată, jignită. Dacă nu există altă cale… de fapt, există, dar trebuie să încercăm să schimbam noi asta.” (Alina Frunză)