Prinde-i dacă poți! Lui Dortmund îi șade bine în postura de lider, și asta nu doar la începutul returului 

Danny Coposescu 26 ianuarie 2019

We welcome the chase!

E un slogan popular în Anglia și Scoția, folosit de obicei în contextul unei curse în doi care pe vremuri era la fel de comună de ambele părți ale Zidului lui Hadrian. Ideea funcționează pur și simplu mai bine într-un cadru dihotomic, cu o pereche de personaje, fiecare obișnuite să ocupe singurul rol principal disponibil. Din când în când, lui Liverpool îi plăcea s-o fugărească pe Everton, Aston Villa sau Ipswich, chiar și cu riscul de a pierde câteodată premiul la final. Iar Celtic și vechiul Rangers susțineau un întreg ecosistem fotbalistic cu un meci de box prelungit de-a lungul unui sezon.

Bundesliga a avut mereu propria înscenare, doar ceva mai asimetrică. Singura constantă a fost și este Bayern München, care primește parcă în fiecare deceniu un nou adversar demn de combătut. Într-un fel, nici nu contează dacă e vorba de Mönchengladbach, Werder Bremen sau Bayer Leverkusen. Identitatea pretendentului se schimbă, natura provocării – nu. Și totuși.

Borussia Dortmund a început secolul ăsta în postura concurentei obligatorii și era cât pe ce să se prăbușească sub povară. Mulți dintre cei prezenți în tribune sâmbătă pe Westfalenstadion, la victoria exuberantă cu 5-1 împotriva lui Hannover, își vor aminti de acea zi în care clubul lor a fost la puține ore de sfârșit. Până la urmă, compromisurile și dedicarea au ținut falimentul departe, dar lecția a rămas bine întipărită: cursa poate fi fatală.

La 14 ani după punctul culminant al unei abordări sinucigașe, în care a cheltuit mai mult decât și-a permis, Dortmund se simte bine în propria piele. Nu mereu și nu în aceeași măsură: epoca de aur de sub Jürgen Klopp s-a terminat în trei sezoane confuze, în care Borussia a orbecăit în căutarea unei noi identități pe teren. Dar asta nu înseamnă că fundamentul a fost vreodată scuturat, așa cum s-a întâmplat între 2000 și 2005. Planurile au dat greș din diferite motive. Antrenori foarte diferiți au venit și au plecat – fie din proprie inițiativă, ca Thomas Tuchel, fie împinși de o conducere neconvinsă, ca în cazul lui Peter Bosz sau Peter Stöger.

Ambițiile interne și externe au rămas adesea nesatisfăcute. Potrivit ultimului clasament Deloitte, doar 11 rivale strâng mai mulți bani în cufere decât Dortmund. Că Bayern e una dintre ele și că diferența de venit trece de 200 de milioane de euro, e mai puțin important. La urma urmei, doar Tottenham a strâns mai puține trofee majore în ultimele cinci stagiuni. Indiferent de superioritatea gigantului bavarez, o singură cupă domestică din 2012 încoace nu arată grozav în carnetul unei instituții sportive de asemenea dimensiuni.

Și totuși, la două etape după restartul campionatului, Borussia e clar, limpede, fără îndoială…chill. Nu doar în sensul strategiei generale, care a trecut de la virtuțile tinereții la cele ale experienței lui Lucien Favre; nu doar pe teren, unde nucleul Piszczek-Reus-Götze interacționează cu particulele accelerante Diallo-Hakimi-Sancho; ci mai ales în pielea unui sparring partner demn de deținătoarea ultimelor șase titluri germane.

Poate că termenul ăsta deranjează, pentru că sugerează un antrenament pentru întreceri mai serioase. Însă adevărul e că Bayern își permite să piardă cursa asta și să înceapă încă o serie lungă de vara viitoare – în cel mai rău caz, cu cei mai buni jucători ai inamicului, dacă e nevoie. Dacă s-a întâmplat în trecut, e la fel de posibil și în prezent.

Și totuși. Din istorica tovărășie anti-Bayern, nimeni n-a reușit să strângă atât de mult capital cultural ca Borussia Dortmund. În Germania, în Statele Unite, Africa de Sud sau România, tricourile galbene fac parte din peisaj în fiecare weekend. Poate că nu concurează cu numerele celor roșii, dar ce fel de prezență au Gladbach, Bremen sau Leverkusen?

Aici e tâlcul: dintre toate încercările abortive ale Bundesligii, cea pe care-o urmărim acum, întinzându-se sublim pe contră ca o săgeată expediată de Wilhelm Tell, e un răspuns consistent la întrebarea pusă de Bayern: „Who will welcome the chase?‟.

Faptul că echipa lui Niko Kovac e cea care fugărește din nou, duminică contra lui Stuttgart, e o circumstanță. Istoria ligii ne-a învățat că, mai devreme sau mai târziu, o singură candidată tot revine în top. Important pentru Dortmund, pentru suporteri, pentru fotbalul german, e ca cineva să fie mereu acolo pentru a o împinge până la limită.

După 19 etape, BVB e pregătită de și mai mult – vrea să depășească limitele.

 

Articole similare
Happening now
Recomandări
Texte bune. N-am vrea să le ratezi.