Punct și de la capăt: Man City își continuă dominația cu o victorie categorică împotriva lui Chelsea în Charity Shield

Danny Coposescu 6 august 2018

Nu cumva ne-am trezit în același sezon? Așa s-ar explica de ce, pe un Wembley toropit de căldurile record din Regatul Unit, Man City și Chelsea au preluat lucrurile de unde le-au lăsat în mai: campioana Premier League, care joacă într-o clasă aparte față de restul; și câștigătoarea FA Cup, cu un antrenor nou, dar deocamdată la fel de letargică și lipsită de idei. Supercupa Angliei – vechiul Charity Shield – nu oferă pronosticuri de nădejde pentru forma echipelor care-o dispută. După victoria asta lejeră, e sigura consolare (și asta subțire) pentru rivalii lui Guardiola.

Chelsea 0-2 Man City

De ambele părți au lipsit una bucată playmaker belgian. Kevin De Bruyne și Eden Hazard au parte de odihnă prelungită, iar Maurizio Sarri tare și-ar dori ca și contractul celui din urmă să fie extins. Mai ales după ce s-a convins că nu prea are alte surse de creativitate la dispoziție pentru a-și concretiza principiul de „fun football‟.

Ross Barkley pare în continuare că nu știe ce caută în tricoul londonezilor, ca un om care se trezește confuz într-un loc străin unde se vorbește o limbă necunoscută. Alvaro Morata rămâne o prezență fantomatică, de care-ți aduce aminte ocazional comentatorul; Jorginho va avea nevoie de timp să se obișnuiască cu acest ritm nefamiliar; Callum Hudson-Odoi mai are de crescut; iar Willian, care oricum nu i-a lăsat lui Sarri o primă impresie plăcută, după ce a revenit cu întârziere la club, a prins doar o jumătate de oră, când meciul era deja pierdut.

Mai îngrijorător pentru Sarri va fi ușurința aproape absurdă cu care City și-a creat ocazii. Cele două goluri marcate de Segrio Aguero, ajuns la 201 goluri pentru echipa sa, au fost prefațate de câte două ratări mari din partea argentinianului. La ambele faze, câte un coechipier a putut face liniștit jogging prin spațiul lăsat liber de Chelsea.

Ceea ce nu diminuează cu nimic meritele lui Phil Foden, adolescentul impresionant care a furnizat prima pasă de gol, sau ale lui John Stones, care a pornit contra finalizată nemilos de Aguero în minutul 58. Spre final, doar Willy Caballero a păstrat scorul la proporții respectabile. 

Guardiola spunea recent că teama de eșec îl ține flămând după trofee: „Când pierzi, te simți vinovat, te simți rău, viața ta privată nu merge bine, relația ta cu jucătorii nu e bună.‟ Un om care trăiește atât de intens fotbalul trebuie luat în serios când spune că vrea să reușească imposibilul și să depășească recordurile stabilite stagiunea trecută.

La City, cei doi ani petrecuți sub tutela catalanului se văd în presingul aproape automatizat, în combinațiile instinctive cu care scapă de presiune chiar și în propriul careu. Iar mingile lungi cu care-au surprins-o constant pe Chelsea subliniază din nou varietatea din jocul campioanei. Unde să mai pui profunzimea unui lot care-și permite măcar pentru moment să uite de Raheem Sterling și De Bruyne pentru că tocmai l-a achiziționat pe jucătorul anului 2016, Riyad Mahrez?

Pe scurt, după ce am văzut pentru prima oară din 2013 încoace o campioană Premier League care câștigă două luni mai târziu și supercupa, s-ar putea ca „vecinii zgomotoși‟ să fie și primii care-și apără titlul în aproape un deceniu. Ultima formație care reușea lucrurile astea? Man Utd sub Alex Ferguson.

 

Articole similare
Happening now
Recomandări
Texte bune. N-am vrea să le ratezi.