Rămânem cu începutul bun: România rezistă 25 de minute, pierde la scor cu Norvegia, are nevoie de o reacție în grupele principale ale Campionatului Mondial

Andrei Năstase 7 decembrie 2021

Naționala României arată câteva lucruri bune, dar nu găsește soluții suficiente în fața excelentelor Katrine Lunde și Stine Oftedal, pierde la scor în fața Norvegiei și rămâne cu regretul că meciul s-a rupt brusc după 20 de minute curajoase. Totuși, acest sever 33-22  ne lasă cu sentimentul că echipa României e pe drumul bun: în prima parte a meciului, multe jucătoare au arătat inițiativă, atacul a avut idei, apărarea a fost agresivă și dinamică.

Nu suntem încă la nivelul Norvegiei – care a avut astăzi nouă campioane mondiale în echipă! -, dar avem motive să credem că putem recupera din decalajul acesta.

Până atunci, mergem în grupele principale (Main Round) ale Campionatului Mondial cu două puncte, cele câștigate în meciul cu Kazahstan, calificată și ea mai departe. Norvegia intră cu 4, Suedia și Olanda, campioana mondială de acum doi ani, cu câte 3, iar Puerto Rico și Kazahstan fără puncte (și fără șanse). Primele două clasate din această grupă de șase echipe vor merge în sferturile de finală.

Adi Vasile și jucătoarele pe care le antrenează privesc acum spre alte două meciuri complicate – cu Olanda și Suedia -, și unul simplu – cu Puerto Rico. 

Meciul

„Cu Norvegia o să fie un meci greu, sperăm să nu facem foarte multe greșeli neforțate, să nu ne taxeze pe contraatac, pentru că ele aleargă foarte mult.“ Și: „Dacă nu le dăm mingea ușor în atac și dacă le ținem în apărare, acolo vor interveni problemele lor. Dacă eliminăm greșelile tehnico-tactice și ratările unu la unu pe care le-am avut până acum, cred că putem să stăm de la egal la egal cu ele“, ne spuneau Laura Moisă și Cristina Laslo înaintea acestui complicat meci cu Norvegia.

Ambele jucătoare – dar și colegele lor – intuiau că meciul cu Norvegia le va arăta unde sunt pe acest drum al reconstrucției. Întâlnirea asta a fost așteptată cu încredere – și simț de anticipație – în interiorul echipei naționale, dar nu mulți suporteri și aproape niciun specialist n-a avut mari speranțe că România, în formula asta nouă, se poate măsura cu campioanele europene en-titre.

Ei bine, pentru primele 20-25 de minute, naționala României a fost în joc: și viteza de pasare, și ideile din atac, dar mai ales dinamismul și agresivitatea din apărare au fost la cote înalte.

Harabagiu a deschis meciul cu o aruncare năprasnică în poarta legendarei Lunde, un gol pe care românii din tribune l-au primit cu urale. Și ce vacarm frumos au creat acești suporteri inimoși în sala din Castello!

Pe fundalul scandărilor lor, în ritmul tobelor galeriei noastre, meciul a început tare. Norvegia a egalat pe contră, Pintea a făcut 2-1, dar nordicele au răspuns perfect: trei goluri consecutive, două pe contrele de care ne temeam. Din fericire, Alina Ilie n-a stat prea mult pe gânduri, a pătruns curajos și a marcat al treilea gol al României. Până aici, la 4-3 pentru Norvegia, s-a jucat într-un ritm grozav. Dar în ritmul preferat de Norvegia.

Crina Pintea a avut șasa egalării la 4, dar Lunde a ghicit-o de la 7 metri. Dincolo, Dumanska a făcut același lucru în fața lui Mork, iar Bazaliu ne-a arătat că poate rupe plasa și de la 10 metri – ce ghiulea! Și ce reacție pe banca României, unde toate jucătoarele au sărit cu pumnii în aer. Au făcut același lucru la paradele Iuliei Dumanska, la recuperările din apărare și chiar și la faulurile obișnuite de la nouă metri. Toate astea sunt semnele unui grup unit.

Curajoasă și ea, Rotaru a pătruns excelent pentru 5-4, ca pentru a confirma începutul solid, energic al României, dar Norvegia a răspuns din nou, trecând înainte după 15 minute: 6-5.

A fost nevoie de prima eliminare de două minute în echipa României pentru ca nordicele să se desprindă din nou la două goluri, după două contre finalizate spectaculos de Oftedal. Pintea a redus din diferență, însă Bradset a făcut 9-6. Și a scos o nouă eliminare de două minute în echipa României.

A fost primul moment greu al meciului. Și primul semn că-n ciuda jocului bun al României, Norvegia poate să fugă cu meciul oricând. Și totuși, răspunsul României a fost bun, cu gol pentru Ostase și o nouă paradă pentru Dumanska. Doar că-n poarta cealaltă, Lunde a început să apere de parcă mingile aruncate spre poarta ei au fost de baschet.

A fost nevoie de o execuție specială a Laurei Moisă pentru a o bate pe veterana de 41 de ani din poarta Norvegiei, însă nordica și-a luat revanșa imediat, iar Norvegia s-a dus la +4, 12-8. Și nu pentru că atacurile României au fost mai lente, ci pentru că finalizările n-au fost suficient de precise pentru a o bate pe Lunde, care a confiscat finalul primei reprize și și-a ajutat echipa să se desprindă decisiv încă din finalul primei părți: 17-11 după primele 30 de minute.

Lunde a terminat această prima repriză cu un procentaj de peste 50% la mingile apărate!

Parcă descurajate puțin de zgârcenia portăriței norvegiene, jucătoarele României n-au mai găsit intensitatea de care aveau nevoie pentru a sta lângă Norvegia. O adversară care a continuat să joace impresionant până la ultima aruncare: mai ales Oftedal, cu pasele și pătrunderile ei nebănuite, s-a remarcat în atacul Norvegiei, însă nici Kristiansen, Mork, Aune sau Kari Brattset n-au stat de pomană.

În condițiile astea, jocul României s-a topit. Iar avansul a crescut pas cu pas, 19-11, 25-14 și apoi 28-17, moment în care nordicii din tribune au putut în sfârșit să-și facă și ei simțită prezența în sala din Castellon.

S-a teminat 33-22, un scor aspru și un joc care ne lasă cu sentimentul că totul s-a rupt parcă prea brusc, după 20 și ceva de minute bune, în care România primise doar 10 goluri. Că nordicele – cu nouă campioane mondiale în echipă și cu același antrenor Thorir Hergeirsson pe bancă de peste 20 de ani – au fost mai bune, asta nu ne miră.

Însă România, cu nouă debutante la un Mondial, trebuie să arate acum o reacție. Jucătoarele au lucrat mult pentru a lega acest grup, pentru a-și construi încrederea în ele. Și în noul proiect de la echipa națională. Încrederea asta trebuie îngrijită, protejată după acest examen dur cu Norvegia, căci fără încredere e greu să joci handbal. 

Așa cum știi deja, obiectivul României la acest Mondial e clasarea între primele 10 echipe. Naționala a încheiat pe locul 12 și Campionatul Mondial din 2019 (în Japonia), dar și Europeanul de anul trecut din Danemarca.

Programul României în Main Round

Jucătoarele României au o singură zi de pauză până la primul meci din grupele principale, o altă întâlnire complicată, de data asta cu Olanda, campioana mondială en-titre.

România – Olanda, 9 decembrie, ora 16.30

România – Puerto Rico, 11 decembrie, ora 16.30

România – Suedia, 13 decembrie, ora 18.00

 

© FOTO: Sorin Pana / Sport Pictures

Împarte cu alții acest articol
Abonează-te la newsletter
Cele mai noi
Articole similare
Top Stories
Recomandări
Texte bune. N-am vrea să le ratezi.