România pierde cu Germania, Europeanul nostru se termină aici. Dar drumul acestei echipe naționale abia a început

„E momentul nostru, băieți, haideți! Concentrare!“, i-a îndemnat Ionuț Radu pe ai lui, chiar pe culoarul care-i scotea în soarele de pe „Dall’Arra” din Bologna. A fost ultima încurajare a căpitanului înaintea unei semifinale spre care România și Germania s-au uitat diferit: fotbalul german s-a tot obișnuit cu fazele finale, la toate categoriile de vârstă, în vreme România fotbalistică se pregătea să lupte pentru prima ei finală. Liniștea dată de experiența lor contra energiei date de entuziasmul nostru – așa puteai descrie meciul ăsta înainte de start. Și exact asta s-a văzut pe teren.

Nemții au început fără Richter, al doilea lor golgheter (trei goluri în grupe), înlocuit cu Amiri, un om care se întoarce mai mult pe faza defensivă, semn că Germania a luat aminte de forța ofensivă a României. 

Rădoi a început cu formula lui de bază, „primul 11“ pe care l-a trimis în teren cu Croația și Anglia, iar România a pornit la fel de tare: cu o posesie mai bună, cu intenții mai clare, cu jocul împins în jumătatea lor.

Germania a avut prima jumătate de ocazie, România a răspuns imediat, jocul la tatonare s-a ascuțit puțin, și nici prima pauză de hidratare n-a reușit să taie ritmul tot mai alert. Agresivi la mijloc și direcți după fiecare recuperare, Băluță, Cicâldău și Hagi au început să deseneze tot mai multe trasee spre poarta lui Nubel, dar puțini ar fi intuit că lucrurile urmează să o ia razna în doar câteva minute.

Man a fost blocat exact în momentul unui șut care-ar fi deschis probabil scorul, Germania a recuperat, Băluță și Nedelcearu n-au reușit să oprească rapida urcare a lui Amiri, care a șutat sec pentru 1-0. Era minutul 21, campioana en-titre a stat la cutie și a lovit pe al doilea ei atac rapid. 

Danemarca și Serbia au pățit același lucru, în primele meciuri din grupă, și au ajuns să primească rapid și alte goluri. România n-a vrut să audă de asta.

Rădoi și-a mutat liniile mai sus, Hagi și Cicâldău au început să controleze și direcția, și ritmul jocului, Man și Ivan și-au înmulțit șarjele pe benzi, iar apărarea Germaniei a început să arate rău. Dezechilibrați de schimbările de direcție ale lui Hagi, care a mutat jocul când pe o parte, când pe cealaltă, sufocați de dribligurile lui Ivan, neobosit pe stânga, puternicii fundași germani s-au văzut închesuiți tot mai mult spre propriul careu. În fața lor, Eggestein, Dahoud sau Neuhaus au pierdut fiecare duel, iar mijlocul României a arătat impresionant.

În condițiile astea, golul de 1-1 a venit perfect meritat, după una dintre desele faze unde România a reușit să aglomereze careul german: Ianis Hagi a fost faultat, George Pușcaș a nimerit bara când arbitrul lăsase avantaj, dar reluările VAR au sesizat intrarea tare a lui Baugartl, care știa foarte bine ce urmează –  penalti pentru România, gol pentru Pușcaș, care abia acum a început să intre cu adevărat în meci. 

Și de aici (minutul 27) până la pauză, această echipă națională a României ne-a oferit momente pe care am vrea să le vedem ani de zile de acum înainte. România a avut inițiativa, ideile și ocaziile, România a construit și tot ea a reușit acel gegenpressing pe care fotbalul german l-a făcut atât de cunoscut. O mulțime de recuperări, multe verticalizări și toate motivele pentru ca echipa lui Stefan Kuntz să aștepte cu nerăbdare pauza. 

Nu le-a ieșit, pentru că Hagi l-a deschis grozav pe Ivan, care a centrat perfect în mijlocul careului advers, de unde Pușcaș l-a bătut în aer pe imensul Tah, debutat și la naționala mare a Germaniei, și nu i-a lăsat speranțe lui Nubel: 2-1!
Și numai portarul lui Schalke știe cum a scos următoarea minge a lui Pușcaș, care se pregătea, la fel ca lumea din tribune, să strige „Gol!“.

N-a fost. Iar Germania, ca un boxeur scăpat de gong, s-a dus la cabine cu sentimentul că se putea mult mai rău.

⏰ HALF-TIME ⏰

⚽️🇩🇪 21' Amiri
⚽️🇷🇴 27' Puşcaş
⚽️🇷🇴 44' Puşcaş

🤔 Who's scoring next?#U21EURO #GERROU

— UEFA U21 EURO (@UEFAUnder21) June 27, 2019

Tot România a început mai bine și-n primele minute ale reprizei a doua, dar Germania și-a făcut loc, pas cu pas, în meci. Chiar și așa, nimic nu anunța egalarea din minutul 50, când Ianis Hagi a faultat cu câțiva centimetri în careu, iar arbitrul a fluierat repejor panalti. L-a transformat Waldschmidt, golgheterul nemților (cu al șaselea lui gol), deși Radu a fost foarte aproape să pareze.

Golul ăsta a suflat aer proaspăt în pânzele Germaniei. Urcați tot mai sus spre careul României, Dahoud și Oztunali au început să aibă soluții mai multe și spații mai mari, ajutați de desele învăluiri ale fundașilor lateral, urcați și ei la învăluire. Au fost 10 minute grele, iar cei 15.000 de români de pe „Dall’Arra” au simțit momentul și au început să apese și mai tare pe veșnicul Luptăm, luptăm, luptăm și câștigăm! – care a răsunat probabil în toată Bologna.

Pauza de hidratare din minutul 63 a venit cum nu se putea mai bine pentru Rădoi, care apucase să-l trimită pe Coman în locul lui Ivan, dar nu se mai putea face auzit în vacarmul creat în tribune.

În iarbă, Germania a început să demonstreze combinațiile rapide, multe din prima, pe trasee pe care le știm și de la echipele lui Low, iar Rădoi a simțit că e timpul să trimită forțe proaspete la mijloc: a ieșit Cicâldău și a intrat Andrei Ciobanu, dar tot Germania a avut următoarele două ocazii, ultima dintre ele ratată de același Waldschmidt, al cărui șut la colțul lung îl bătuse pe Radu, dar n-a prins spațiul porții.

În momentele astea, cu vreo 15 minute rămase de jucat, echipa României era din nou lungă, așa cum am văzut-o în primele două meciuri de la acest turneu, când Croația n-a rezistat jocului acesta pe contre, iar Anglia a rezistat cât a rezistat, dar tot a primit patru goluri în doar câteva minute.

Avertizată parcă de pățaniile altora, nemții au început să o lase și ei mai moale: la fel de multe pase la mijloc, dar raidurile de pe benzi s-au oprit, iar fundașii lor laterali și-au reluat așezările mai defensive, mai puțin riscante.

Anybody-s game, ar fi spus englezii, cu 10 minute înainte de final, când ambele echipe au început să-și arate osteneala. Tribuna, în schimb, cu galbenul ei și cu cântecele ei, nu s-a oprit nici măcar o secundă. Poate doar atunci când Waldschmidt – acest atacant care apare mai mereu la locul potrivit, în momentul potrivit – a ratat o șansă imensă de 3-2.

Un minut mai târziu, proaspăt intratul Nmecha s-a demarcat bine în spatele lui Nedelcearu, a rămas singur cu Radu, și-a potrivit șutul, dar a trimis mingea în susul tribunei. Ce ocazie!

Nu cumva se vor răzbuna șansele astea?, s-au întrebat, încă curajoși, oamenii din tribune. Dar nici n-au apucat să-și termine gândul, că Pașcanu a fost gata-gata să faulteze și el în careu, iar sufletul tribunei s-a făcut din nou mic. Înainte ca Waldschmidt să execute lovitură liberă din 17-18 metri, ai fi putut auzi și gândurile oamenilor din tribune. Multe începeau cu Nu… Nu acum!

Din păcate, a fost exact atunci, în minutul 90: Waldschmidt a tras tare și pe jos, sub zid, mingea lui a lovit bara și apoi s-a dus în poartă. Șapte goluri pentru acest atacant al lui Freiburg!

A urmat al doilea galben pentru Pașcanu, rămas din nou singur cu rapidul și odihnitul Nmecha, iar Germania a închis imediat socotelile: 4-2, din nou din lovitură liberă.

Mai energică în a doua repriză, Germania – o echipă matură și puternică, să recunoaștem – se va considera norocoasă că n-a intrat cu 1-3 la cabine.

În ce ne privește, am fi tentați să spunem că aventura României se oprește aici. Din fericire, avem sentimentul că abia acum începe, cu acest European pe care nu-l vom uita prea rapid, cu această echipă superbă pe care o vom numi, probabil, „Generația de Fier”.

Foto: Uefa