Romantismul n-a murit: FA Cup continuă să spună basme frumoase, cu o mână de electricieni şi poştaşi în rolul marilor eroi

E greu să nu fii cinic când auzi fraze uzate ca „The Magic of the Cup“. În primul rând, pentru că mirosul de marketing şi PR se simte de la o poştă, ca şi nevoia Asociaţiei de Fotbal (FA) de a rămâne un jucător serios cu o competiţie serioasă, când mamutul economic numit Premier League pare că nu mai lasă nici firmituri pentru ceilalţi parteneri de la masa sportului.

În al doilea rând, nu apare nimic magic în faptul că, în ultimele două decenii, doar Portsmouth (2008) şi Wigan (2013) au spart monopolul giganţilor tradiţionali din Anglia. Şi când se mai produce o surpriză de proporţii – un „cupset“, în fotbaleza inventată de britanici -, efectul e temperat de obiceiul bine-cunoscut al cluburilor mari de a trimite pe teren echipe formate din rezerve sau juniori din academie. În rest, FA Cup ajunge de cele mai multe ori în mâinile acelui club de top care se înduplecă să nu o trateze ca pe o inconvenienţă iritantă.

E greu să nu fii cinic, așadar. Şi totuşi…

Sutton United

Pe Gander Green Lane încap 5.013 oameni. Ceva mai mult de 700 au loc să stea jos, restul privesc meciul aşa cum s-a priveau jocurile acum mai bine de un secol: în picoare, uşor înghesuiţi într-un singur organism care trece printr-un flux şi reflux vizibil de fiecare dată când echipa se apropie de poarta adversă.

Sutton United îşi joacă meciurile de acasă aici de 115 ani, întrerupţi doar de o pauză pe timpul Primului Război Mondial. În peste un secol de existenţă, Sutton nu a ajuns niciodată atât de sus ca în sezonul ăsta. Clubul din sudul Londrei joacă în National League, cea mai înaltă divizie din afara piramidei fotbalului profesionist („Football League“), şi speră să-şi menţină locul câştigat după promovarea de anul trecut.

Dar Sutton United a fost recent în mijlocul unor meciuri care nu au nicio legătură cu rutina modestă din National League. Mai întâi, FA Cup a scos în fața lui Sutton pe legendara Leeds United. E drept, nu mai e aceeaşi Leeds care domina fotbalul englez în prima jumătare a anilor 1970, dar e totuşi o candidată serioasă la promovarea în Premier League stagiunea asta.

Leeds are numai profesionişti, unii plătiţi cu sute de mii de lire pe an. Sutton United e antrenată gratis de către Paul Doswell, director la o companie imobiliară. Între jucătorii care transpiră pe teren pentru Sutton sunt un vânzător ambulant, un învăţător pentru copii cu nevoi speciale şi un constructor pe nume Jamie Collins. Jamie a transformat penaltiul cu care Sutton a trecut de Leedes și a ajuns în optimile FA Cup, lăsând în urmă un adversar clasat cu 83 de locuri mai sus în ierarhia fotbalului englez.

Pe Gander Green Lane încap 5.013 de oameni, dar o bună parte din ei şi-au părăsit atunci tribunele modeste. Ajunși pe teren, au jubilat alături de jucătorii care le sunt vecini, le vând uneori asigurări şi le construiesc case. Şi care, măcar pentru o zi, deveniseră supereroi.

Luni seară, aceeași eroi-fără-înzestrări-de-eroi au fost răpuși de Arsenal în optimile Cupei. A fost 2-0 pentru băieții antrenați de Wenger, dar profesioniștii londonezi nu o să rețină golurile lui Perez și Walcott. În schimb, își vor aminti de un vestiar cu ţevi sparte şi o cadă fără apă caldă, de niște adversari – unii prea tineri, alții prea în vârstă – care-au alergat ca apucații după minge, încurajați frenetic de cei 5.013.

Ah, și-și vor aduce aminte de rezerva de portar al lui Sutton. Pe el nu-l vom uita nici noi prea curând:

The highlight of today's #FACup clash?

Sutton backup goalkeeper Wayne Shaw enjoying a mid-game pie. (via @BBCMOTD) pic.twitter.com/TGHzC5bR2p

— ESPN FC (@ESPNFC) February 20, 2017

Lincoln City

Nimeni nu ar spune vreodată că Burnley e un gigant. Echipa lui Sean Dyche are cel mai mic buget şi cel mai puţin valoros lot din Premier League. În multe aspecte, Burnley seamănă mai mult cu adversarul său din optimile FA Cup, Lincoln City, decât cu echipele luxoase cu care împarte prima ligă.

Doar că Burnley a câştigat din provarea în Premier League o sumă de câteva ori mai mare decât ar costa întreg clubul din estul Angliei. Ca şi Sutton United, Lincoln joacă în National League, unde conduce clasamentul. Asta în primul rând datorită echipei de antrenori formată din fraţii Cowley, Danny şi Nicky. Ambii lucrau până de curând ca învăţători, dar s-au hotărât să se concentreze 100% pe echipa poreclită „The Red Imps“.

În timp ce jucătorii din Premier League folosesc Twitter sau Instagram pentru a comunica cu fanii, fraţii Cowley îi invită pe suporteri la antrenamente, unde pot interacţiona direct cu cei pentru care strigă şi cântă în weekend. Pentru Danny, misiunea e să transforme clubul într-un centru pentru comunitatea din Lincoln. Dar când Sean Raggett a reuşit cumva să strecoare mingea în poartă cu o lovitură de cap, în minutul 89, pe Turf Moor, Lincoln City a devenit centrul atenţiei pentru întreaga ţară.

Mai târziu, fraţii Cowley au ajuns în studiourile BBC pentru Match of The Day. Danny, care nu şi-a ras barba nici pentru propria nuntă, a apărut cu obrajii curaţi şi netezi: „Cine spune că FA Cup a murit n-a locuit în Lincoln în ultimele şase săptămâni. Cred că am adus ceva din magie înapoi.“

Shouldn't the Lincoln City boss be celebrating?

"I didn't have a shave for my wedding but I did when I knew I was coming on #MOTD." pic.twitter.com/TfTI6lnwaV

— Match of the Day (@BBCMOTD) February 18, 2017

Acum, că Lincoln va întâlni pe Arsenal în sferturile Cupei Angliei, aventura continuă.

Millwall

Acum un an, Leicester era eroina unei poveşti pe care mulţi nu au putut să o creadă până în ultimul moment. În weekend, însă, pe The Den, stadionul lui Millwall, gazdele din League One, a treia divizie din Anglia, şi-au scris propriul basm.

Nu e vorba doar despre o victorie (1-0) împotriva campioanei Angliei; nici măcar despre modul în care a fost ea obţinută: în 10 oameni şi în ultimul minut al meciului. Basmul lui Milwall începe cu faptul că echipa asta mai are un cămin unde să-şi joace meciurile de acasă. Întreaga comunitate s-a luptat timp de jumătate de an pentru a împiedica vânzarea forţată a terenului pe care e construit stadionul către Consiliul Local. Un parteneriat (dubios, din câte se pare) între politicieni locali şi o companie străină misterioasă a fost la câteva momente de a lăsa sudul Londrei fără o instituţie veche de peste 100 de ani.

Succesul dramatic împotriva lui Leicester şi invazia spontană a terenului sunt un happy ending în care fanii lui Millwall, blestemaţi de decenii bune cu o reputaţie de huligani care nu mai are nicio treabă cu realitatea actuală, şi-au reconfirmat stăpânirea în „bârlog“, cum se traduce numele stadionului. Clubul şi stadionul sunt ale lor, împreună merg în sferturile FA Cup.