Se putea mai rău pentru Dortmund? Schalke a câștigat un „Revierderby“ de poveste, Bayern are acum ocazia desprinderii

Lead.ro 27 aprilie 2019

„Auf Wiedersehen!“, „auf Wiedersehen!“ – asta au scandat suporterii lui Schalke, într-o singură voce, la scurt timp după ce Embolo a dat lovitura decisivă unei adversare amețite oricum de un meci de coșmar. Acest „la revedere!“ provocator pe care fanii lui Schalke – atât de încercați și ei sezonul ăsta – l-au scandat pe terenul lui Dortmund poate anunța, dacă Bayern câștigă pe terenul lui Nurnberg, în derbiul Bavariei, finalul campionatului. Dacă va fi așa, BVB nu va uita prea curând acest joc în care scenaristul a bifat toate cerințele unui thriller: a fost de groază pentru Dortmund!

Nimic nu anunța necazurile Borussiei când Goetze făcea 1-0 (cu capul!), după 15 minute de joc, dintr-o excelentă centrare a lui Sancho. Numai că sărbătoarea acestui mare derbi prin care Dortmund urma să treacă din nou peste Bayern s-a trasformat repede în furtuna perfectă: Schalke a egalat imediat, dintr-un penalti ciudat – acordat cu asistența VAR (spre surprinderea lui Huub Stevens), la mai bine de două minute după ce mingea îl lovise în mână pe bietul Weigel -, transformat cu ușurință de Caligiuri. Apoi, 10 minute mai târziu, Salif Sane a sărit mai sus decât jumătate din echipa lui Dortmund pentru un 2-1 cu totul neașteptat. 

Dar Dortmund a întors atâtea meciuri sezonul ăsta, a câștigat atâtea puncte pe final, încât nici fanii lui Schalke, nici cei ai lui Bayern n-au îndrăznit să spere la prea multe. Asta s-a schimbat devreme în a doua repriză, când tocmai căpitanul Reus și-a pierdut calmul, a ratat un atac (inutil) din spate și a fost eliminat de Felix Zwayer: „Ce să-ți fac?“, a părut să-i spună arbitrul lui Reus. Sever, dar acoperit de regulament, unul dintre cei mai apreciați arbitrii din Bundesliga a deschis cu mâna lui următorul capitol din coșmarul lui Dortmund. Când același Caligiuri – cel mai bun om de pe teren – a transformat perfect, direct în vinclu, lovitura liberă de la peste 25 de metri de poarta lui Burki, huiduielile din tribună nici măcar nu se potoliseră: în doar două minute, Dortmund s-a trezit cu un om mai puțin și cu două goluri de recuperat.

Și dacă asta ți s-a părut prea de tot, Marius Wolf s-a decis, nici cinci minute mai târzu, să-l imite la virgulă pe Reus: alt atac din spate, altă gleznă prinsă în loc de minge, alt cartonaș roșu. 

De aici încolo, chiar dacă a luptat curajos și a găsit un gol pe final, prin Witsel, Dortmund n-a mai putut întoarce meciul. S-a terminat 4-2 pentru Schalke, care nu doar că-și salvează pielea cu aceste trei puncte (o victorie cu Augsburg etapa viitoare va fi de ajuns pentru evitarea meciului de baraj pentru promovare-retrogradare), dar o lovește pe Dortmund în cel mai dureros mod cu putință.

Dacă Bayern câștigă duminică la Nurnberg, atunci bavarezii se vor distanța la patru puncte și vor fi foarte aproape de al șaptelea titlu consecutiv. Și asta într-un sezon care trebuia să fie al lui Dortmund…

Întrebat de reporterii Sky dacă mai speră la titlu, antrenorul Lucien Favre a răspuns că lupta s-a terminat. Calm de obicei, elvețianul a criticat acum „aceste noi regulamente care produc cel mai mare scandal din fotbal“.

„Fotbalul se face singur de râs. Ce vor de la jucători, să-și taie brațele? Nu știu cum oamenii care au născocit astfel de regulamente se mai pot uita în oglindă!“, a mai spus Favre, înainte să sublinieze că nu se referă doar la penaltiul acesta, dar la toate noile interpretări similare ale regulamentului.

Schalke și Bayern au fost taxate și ele recent cu penaltiuri pentru hențuri involuntare, iar Stevens și-a arătat simpatia pentru necazul adversarilor: „I-am spus deja lui Lucien Favre că nu sunt mulțumit de acea decizie. Dar echipa mea a suferit în situații identice acum câteva săptămâni“.

E un subiect atins recent și de Hummels, fundașul lui Bayern, taxat pentru un henț chiar și mai nevinovat acum două etape, când Bayern a câștigat deplasarea cu Dusseldorf. Ce se va întâmpla cu această regulă care imită atât de bine interpretătile noastre de pe maidan (orice mână e henț)? Contează mai puțin acum. Alte lucruri sunt mai importante.

Primul? Meciul dintre Nurnberg și Bayern, derbiul Bavariei. Dacă e să mai spere la ceva, Nurberg e obligată să-l câștige; dacă e să facă un pas decisiv pentru titlu, Bayern e obligată să-l câștige. Avem deci toate condițiile unui alt joc de pomină. Chiar și lipsită de Neuer, Boateng, Robben și Ribery, campioana ultimilor șase ani e foarte aproape să întoarcă soarta unui sezon de tranziție care părea să fie catastrofal. Dar un retur bun, chiar foarte bun, cu câteva excepții, a readus-o pe Bayern pe primul loc, iar acum s-a ivit și șansa desprinderii.

Cu toate astea, Nurnberg nu va fi bătută înainte de start. Învinsă doar de Leipzig (1-0) în ultimele cinci meciuri de acasă, ruda mai săracă a Bavariei va încerca să-i facă lui Bayern ce i-a făcut Schalke lui Dortmund. Mare parte a Germaniei se roagă pentru binele lui Nurberg, care ar însemna binele lui Dortmund, care ar însemna continuarea acestei frumoase curse pentru titlu.

Dortmund mai are de jucat la Bremen, apoi cu Dusselforf acasă și cu Gladbach în deplasare.

După deplasarea de la Nurberg, Bayern (care-n caz de egalitate are golaverajul mai bun) va mai rămâne cu un meci simplu – Hannover, acasă – și două jocuri foarte complicate: deplasare pe terenul lui Leipzig și acasă cu Frankfurt, una dintre cele mai plăcute surprize ale sezonului. Și singura echipă pe care Bundesliga o mai are în Europa: Eintracht joacă cu Chelsea pentru finala Europa League.

 

 

 

***

Tradiţie, trădare şi punk: asta înseamnă derbiul dintre Dortmund şi Schalke

 

Se ia întâi miezul industrial al unei naţiuni care a dat lumii tăticul economiei politice. Se identifică apoi două oraşe învecinate unde urbanizarea repezită poate sădi condiţiile necesare pentru evoluţia şi popularizarea fotbalului între clasele muncitoare dominante în acea regiune. Se adaugă o rivalitate locală cu aroma proletară specifică unui Manchester – Liverpool, de exemplu. Şi totul se condimentează cu un teren fertil de jucători talentaţi care să aducă succes sportiv de-a lungul deceniilor.

Cam aşa arată reţeta perfectă pentru un derbi care depăşeşte ca interes acest Ruhrgebiet – Bazinul Ruhr care le găzduieşte pe Borussia Dortmund şi Schalke 04. De fapt, întâlnirea de sâmbătă, de pe Westfalenstadion, va fi probabil mai intens urmărită şi discutată decât era acum 50 de ani. Odată cu globalizarea şi creşterea exponenţială a fotbalului, s-a născut şi ceea ce nemţii numesc „mama tuturor derbiurilor“.

O duşmănie făurită în mine

Bundesliga e probabil unul dintre cele mai idiosincratice campioanate Europene. Competiţia există doar din 1963 şi asta fără să luăm în considerare că era vorba doar de partea vestică a Germaniei. Dar aici începe de fapt povestea duelului dintre Dortmund şi Schalke: în vest. Nici înainte de partiţia postbelică a statului nu exista o întrecere cu adevărat naţională. De vreme ce, în zonele din prejma râurilor Rin şi Ruhr, minele se răspândeau ca ciupercile după ploaie, în vest au răsărit şi cele mai importante instituţii ale fotbalului.

Aşa că multă vreme, campionatul regional de acolo a preluat mantia ligii naţionale. În contextul ăsta s-a ridicat o echipă legendară numită după un cartier al oraşului Gelsenkirchen. Schalke a luat şase din opt titluri disponibile înainte ca cel de-Al Doilea Război Mondial să îngroape totul sub ruine. Totul, în afară de ascendenţa unui alt club, la doar 25 de km spre est. Dortmund e un oraş mai mare şi mai prosper, dar Borussia a aşteptat patru decenii în umbra rivalei. Lucrurile s-au schimbat abia la sfârşitul anilor 1950.

Nu doar pe teren, unde „galben-negrii“ au câştigat trofee domestice şi internaţionale precum Cupa Cupelor. În timp ce regiunea Ruhr domina fotbalul german, industria care-o hrănise atâta vreme se prăbuşea într-o serie de crize. Întâi a secat exploatarea cărbunelui, apoi cea a oţelului, iar în Gelsenkirchen şi Dortmund a început setea.

Dar decimarea minelor a avut un efect curios pe plan sportiv. Până atunci, solidaritatea dintre aceste oraşe cu un profil socio-economic aproape identic păstrase antipatia sub un anumit prag. „Cluburile se ajutau constant. Schalke a jucat amicale caritabile pentru Dortmund,“ povesteşte Willi Koslowski, o adevărată legendă în Gelsenkirchen. „Puteam mereu să bem o bere după meci, nu exista niciun fel de ură,“ confirmă şi Aki Schmidt, jucător la Borussia în anii ’50 şi ’60.

Dar potenţialul de ură dintre suporterii celor două echipe a mocnit mereu. Iar focul a crescut proporţional cu fiecare fabrică sau rafinărie închisă. Dacă mai pui la socoteală şi declinul sportiv inevitabil, cauzat tot de neajunsurile financiare, e lesne de înţeles de ce atmosfera în jurul Revierderby-ului a devenit rapid incendiară.

Apogeul portretului ăsta e probabil documentarul „Die sind eben so“ („Aşa sunt ei“) din 1983. Filmul a fost predat ani buni în şcolile din Germania, o imagine apocaliptică a întâlnirilor dintre Schalke şi Dortmund, adevărate războaie de gherilă între facţiuni neo-naziste şi forţe de securitate în echipament paramilitar. Culmea e că şi în mijlocul unei spirale violente, suporterii şi cluburile lor şi-au semănat mai mult decât ai crede. Aceleaşi cutume subculturale, aceleaşi reacţii politice la deprivarea economică din toată regiunea, acelaşi fanatism deopotrivă romantic şi înfricoşător.

Mult mai mult decât un joc

E greu să nu observi că lista lucrurilor pe care Borussia şi Schalke le au în comun e lungă. Scriitorul Uli Hesse schiţează o adevărată reţea între municipiile din Ruhrgebiet. Oamenii muncesc în oraşul albaştrilor şi locuiesc pe lângă Westfalenstadion. Şi viceversa, desigur. Vorbim şi astăzi de capitale ale clasei muncitoare germane, în forma difuză a acestui secol, şi asta se observă în toate ecourile pe care o rivalitate fotbalistică le are în cultura generală.

Ambele echipe, cu precădere Schalke, sunt foarte populare în rândul imigranţilor sau a minorităţilor etnice, iar iubirea pentru clubul preferat se oglindeşte şi în muzică, mai ales că punk rock-ul are o tradiţie lungă şi puternică în partea asta a ţării. Aşa se face că „Lokalmatadore“ şi „Dörpms“ cântă de decenii bune despre Schalke şi Dortmund.

„Ne-am cunoscut în stadion. Şi unul dintre cântece l-am inventat noi în peluză. În versurile noastre, încercăm să reproducem întregul spectru al vieţii noastre. De asta aparţine şi faptul că mergem în deplasare la fiecare două săptămâni,“ spun punkerii pentru publicaţia 11 Freunde.

Că rivalitatea asta face parte din tot spectrul vieţii în Dortmund sau Gelsenkirchen o demonstrează şi doi vecini, Olaf şi Heinz. Cei doi locuiesc într-un duplex decorat aproape satiric jumătate în albastru, jumătate în galben. Dar nu e o glumă. Cei doi chiar se ceartă de o viaţă întreagă pe seama unui meci.

Suntem departe de vremurile prezentate în „Die sind eben so“, şi-aşa exagerate de o panică morală care mai are refulează şi astăzi de fiecare dată când un ultras aprinde o brichetă. Dar asta nu înseamnă că derbiul nu mai încălzeşte spiritele. Mai ales atunci când un jucător comite păcatul impardonabil de a sări dintr-o tabără în alta.

Andy Möller n-a fost niciodată un tip căruia să-i pese prea mult de ce zic alţii. Dar când fostul campion european (atât cu naţionala, cât şi cu Dortmund) a trecut direct la uniforma inamicului, în anul 2000, până şi controversatul atacant părea să fi întrecut limita. Pentru câteva luni, Möller a reuşit să-i unească pe toţi împotriva lui. Fanii lui Dortmund se simţeau bineînţeles trădaţi, cei ai lui Schalke nu l-au acceptat decât târziu, la finalul unui sezon în care echipa a pierdut titlul literalmente în ultima secundă a ultimei etape. „Die Königsblauen“ n-au câştigat niciodată Bundesliga şi, de atunci, nici nu s-au mai apropiat de trofeu.

Articole similare
Happening now
Recomandări
Texte bune. N-am vrea să le ratezi.