Simona are toate argumentele de partea ei la New York. Are, de asemenea, și un tablou provocator. Ce va reprezenta acest US Open în cariera ei?

„Trebuie să fii pregătit să suferi în timpul turneului dacă e să-l câștigi”. Cuvintele lui Rafa Nadal dintr-un interviu care a avut loc imediat după ce tragerea la sorți a fost difuzată publicului (avusese loc câteva minute înainte) sunt valabile și adaptabile pentru multe alte aspecte din viață, nu numai pentru un turneu de Grand Slam. Înțeleptul Rafa are mereu câte o vorbă cu înțeles la îndemână, dar astea au venit exact la momentul potrivit pentru fanii români, în contextul în care tocmai ne zgâiam cu toții la tabloul feminin, neștiind de unde să-l apucăm.

Tragerea la sorți a US Open nu s-a sfiit să ofere subiecte de discuție savuroase. Era și greu să nu o facă; circuitul feminin este din nou, ca mai tot timpul în ultimii aproape trei ani, într-un moment bun, iar la New York ne așteaptă foarte probabil un soi de punct culminant al unui sezon grozav, care a cunoscut trei campioane diferite de Grand Slam, a propus multe meciuri spectaculoase, dar a adus și o stabilitate în fruntea clasamentului. Dacă anul trecut erau mai tot timpul patru-cinci jucătoare care puteau prelua la orice moment locul 1, ba chiar au fost turnee cu șapte sau opt variante de lider la finalul lui, acum situația s-a schimbat. Cu excepția câtorva săptămâni după Australian Open, Simona Halep a ocupat prima poziție în permanență, consolidându-și un loc 1 preluat anul trecut în octombrie, și care se dovedește că numai de conjunctură n-a fost. Asta înseamnă că e primul turneu de Grand Slam de la Wimbledon 2016 la finalul căruia liderul nu poate fi schimbat – Simona e sigură că va continua să ocupe prima poziție indiferent ce se va întâmpla la New York.

Tot spre deosebire de anul trecut, când grupul favoritelor era ceva mai larg și mai ambiguu definit, acest US Open începe cu o structurare ceva mai evidentă a favoritelor, fără ca asta să însemne că n-o să apară surprize. Însă e destul de clar că lucrurile s-au mai decantat. O fi WTA deschis și cu o sumedenie de jucătoare foarte valoroase mergând până spre Top 30, dar, în cuvintele tot de azi ale aceluiași Nadal, „nu e adevărat că absolut oricine are o șansă să câștige titlul”.

Judecând după ce am văzut în aceste luni pe hard și, în general, în acest sezon, se desprinde un grup de favorite principale, cu Simona Halep, liderul la zi, și Sloane Stephens, campioana la zi. Lor li se adaugă, din rațiuni teoretice, nu atât de formă, Serena Williams, fie și numai din punct de vedere al reputației și al know-how-ului la acest turneu în particular. Imediat lângă ea vine Angelique Kerber, care are atât argumentul trecutului – știe ce presupune să câștige aici – cât și pe cel al prezentului – a câștigat cel mai recent Slam jucat.

După aceste patru nume, vine linia a doua, la o distanță mică, cu suspectele obișnuite de serviciu, de la Muguruza la Pliskova, de la Svitolina la Wozniacki, de la Kvitova la Bertens, a cărei ascensiune spectaculoasă îi dă dreptul să aparțină acestui grup. E, de altfel, și cea mai în formă, pentru că aproape toate celelalte au diverse semne de întrebare, fie de joc, fie de sănătate.

Or, când o bună parte din aceste nume s-au înghesuit în partea de sus a tabloului, e limpede că acolo se vor aținti toate privirile.

*

Simona vine la New York cu mai toate argumentele de partea ei și, practic, fără niciun motiv de presiune. Context în care această tragere foarte solicitantă pe care a primit-o contrabalansează cumva.

Simona nu este doar numărul 1 meritoriu, ci și cea mai în formă jucătoare din lume a momentului, în special pe această suprafață. I-a lipsit doar un punct ca să facă o dublă istorică Montreal – Cincinnati. După titlul de la Roland Garros este absolut descătușată, și, în vreme ce momente în care îi va fi dificil să-și stăpânească emoțiile negative vor mai exista tot timpul de-a lungul carierei ei, e clar că Simona a făcut progrese uriașe în acest compartiment, iar asta se vede în fiecare meci.

Vorbind despre ce se întâmplă pe teren, tenisul ei este la un nivel impunător în aceste zile, susținut de acea descătușare atinsă după Paris, dar și de o motivație parcă chiar mai mare acum decât înainte. În mod clar, Simona nu face parte din categoria celor cărora le e dificil să mai atingă același nivel după ce au obținut o performanță pe care și-au dorit-o enorm. Dimpotrivă, foamea ei a rămas intactă, iar asta e nemaipomenit de văzut și are o importanță deloc de subestimat. Nu e deloc lucru mic.

În concluzie, Simona este numărul 1, joacă și se comportă la înălțimea acestei poziții, iar asta nu face decât să-i mărească legacy-ul. Ea se ajută singură mai mult decât o ajută săptămânile acumulate pe prima poziție.

Iar în ce privește New York-ul și argumentele ei aici, un bonus binevenit este dat de rezultatul de anul trecut. Eliminată atunci de Sharapova în primul tur, Simona are acum ocazia să înlocuiască acel rezultat cu un altul care să-i îmbogățească simțitor situația din clasament.

Toate astea fiind spuse, tragerea la sorți arată că Simona nu va avea o viață ușoară în a-și îmbunătăți cel mai bun rezultat personal la New York, semifinala din 2015. De atunci, ea a mai avut sfertul de finală pierdut spectaculos cu Serena în 2016 și acel meci din turul 1 cu Sharapova, din 2017. Paradoxal, raportat la performanțele ei pe hard, acest bilanț la US Open pare un pic nealiniat la realitate. Și da, în termeni de Simona, sferturile și semifinalele de Slam sunt rezultate „de îmbunătățit”. Aici s-a ajuns, în caz că ne mai scapă acest detaliu.

În vreme ce nu e nimic de plâns, e adevărat că nu e nici o tragere ideală. Simona va porni favorită cu oricine îi va ieși în cale, însă un Slam e o campanie întinsă pe două săptămâni, cu o sumedenie de intrigi secundare, în care foarte importantă este gestionarea resurselor. Aici problema nu se pune că ea n-ar putea câștiga fiecare meci, ci cât îi va cere această misiune, câte resurse îi va lua. Asta face dificilă o tragere în care, în scenariul în care favoritele se respectă ca pe hârtie, ei i-ar putea ieși în cale Serena, Muguruza/Pliskova și Sloane în trei meciuri consecutive. Finala ar urma imediat după această serie.

Însă avem deja experiență și știm că tablourile se curăță singure și multe întrebări complicate de acum își dau singure răspuns pe măsură ce sita cerne. De aceea, momentan nu e cazul să ne facem griji decât pentru primul meci. Unul, de asemenea, destul de greu pentru un prim tur de Grand Slam, faza turneului față de care toți jucătorii au un amestec de respect și neliniște. E mereu greu să intri în turneu, e combinația de emoții și de obișnuire cu atmosfera și condițiile, cu aerul specific al acelei competiții. Odată ce lucrurile s-au așezat și turul 1 a fost trecut, lucrurile se pot schimba și îmbunătăți.

De aceea, un prim tur cu Kaia Kanepi e tricky. Kanepi, o jucătoare care avea și încă mai are obiceiul de a veni de nicăieri ca să obțină un rezultat foarte bun la Grand Slamuri, are în palmares vreo câteva urcări din străfundurile clasamentului, din motive de sănătate. Mai are în cont și șase sferturi de finală în Slamuri, câte două la Paris, Londra și New York. Estonianca de 33 de ani l-a obținut pe ultimul dintre aceste șase sferturi chiar aici, anul trecut. Intrase în calificări cu un protected ranking (se întorcea după o lungă accidentare care a aruncat-o până pe 630 în clasament), iar de acolo a câștigat șapte meciuri la rând, înainte de a fi oprită de Madison Keys în sferturi.

Și Simona are o poveste cu Kanepi. Unica lor întâlnire anterioară, petrecută în turul 1 la Doha, în 2014, era cât pe ce să se termine rău pentru româncă. Dar după o luptă grozavă și un meci în care ne-a stat respirația de câteva ori, Simona a salvat o minge de meci și a câștigat cu 7-6 în decisiv (7-5 în tiebreak). Apoi s-a dezlănțuit și a câștigat acel turneu, jucând un tenis pe care mulți l-au amintit cu nostalgie o vreme, înainte ca Simona versiunea 2018 să șteargă orice urme de regret cu privire la schimbările pe care ea le-a făcut de atunci.

Runda a doua i-ar aduce-o Simonei pe învingătoarea dintre Dalila Jakupovic, o slovenă de 27 de ani, și o jucătoare din calificări. Iar în runda a treia se profilează o reîntâlnire cu Anastasia Pavlyuchenkova, cea cu care Simona a dat lupte grele la Montreal, înainte de a merge și a lua titlul. Head-to-head-ul Simonei cu Pavs e covârșitor (8-0), dar acel meci recent e un semn destul de clar că rusoaica a făcut progrese în ultima perioadă și că nu lasă istoria s-o mai afecteze când joacă cu Simona, dimpotrivă, simte că n-are multe de pierdut.

Optimile ar însemna un meci despre care, dacă se va întâmpla, se vor spune multe. Cert e că circumstanțele în care se va juca vor fi destul de diferite de cele de acum. Serena va avea și ea obstacole grele în drum spre acest meci, care o pot osteni sau, dimpotrivă, o pot băga în formă. Camila Giorgi e acolo, interesanta Caroline Dolehide e acolo, Venus ar fi un obstacol emoțional în turul al treilea, dar, mai ales, e vorba de Svetlana Kuznetsova, campioana din 2004 fiind exact tipul de jucătoare care să strice eventualul summit Simona – Serena. Sau măcar s-o hăituiască suficient pe Serena cât să îi împuțineze din resurse.

Halep nu s-a mai întâlnit cu Serena fix de doi ani, de la acel sfert memorabil de la US Open. Dar după ce a jucat strâns de câteva ori cu o Serena mult mai în formă și aproape de vârful puterilor ei, Simona va fi cu siguranță pregătită de un meci care ar găsi-o într-un context de formă mult mai avantajos.

Astea fiind spuse, Simona ar fi prima care ar dezavua orice idee de a o subestima pe Serena. Deși rezultatele ei de la revenire încoace au fost când sub standard, când insuficiente pentru a ne da o idee, deși aparițiile pe hard au fost mai degrabă frugale, campioana americană s-ar putea folosi de atmosferă, de motivația suplimentară pe care i-o dă US Open și de experiența ei pentru a deveni mult mai periculoasă decât o vedem acum. Serena e departe de a fi terminată; e mai degrabă o necunoscută: nu știm câte tururi are în ea, nu știm ce joc va aduce. Așa că e mai înțelept să așteptăm ora ipoteticului meci.

Lucrurile nu ar deveni mai ușoare în cele ce urmează, fie măcar pe hârtie. Karolina Pliskova, finalista de acum doi ani, și Garbine Muguruza, care n-are o istorie grozavă la NY, sunt adversare în perspectivă pentru sferturi. Muguruza a avut o vară deloc grozavă, cu o singură apariție, și aceea scurtă, la Cincinnati, unde a pierdut din primul meci, în vreme ce Pliskova e în căutări: tocmai ce a anunțat că va lucra cu Conchita Martinez la acest Slam. Dacă niciuna nu reușește să ajungă în sferturi, alternativa ar putea fi Ashleigh Barty, pe care Simona a învins-o la ambele turnee mari de hard ale verii.

Iar în semifinale ne-am putea trezi cu un nou episod a rivalității momentului în WTA, rivalitatea care are șanse solide să cunoască multe episoade de aici înainte. Simona și Sloane Stephens și-au împărțit o finală de Slam la Paris și o alta la Montreal, ambele, extraordinare. N-ar fi exclus să se adauge pe această listă și o semifinală la Flushing Meadows.

Citește continuarea acestui preview pe Treizecizero. Tot aici găsești și prezentarea tabloului masculin de la US Open.