Spectacol sau lipsă de respect? Penaltiul lui Messi și Suarez, „lambretta” lui Ney și falsele dileme ale sportului care uită să fie o joacă

Ciprian Rus 22 februarie 2016

În ton cu conformismele de Valentine’s Day, seara de 14 februarie nu se anunță cu nimic specială pentru fanii Barcelonei. Atletico Madrid tocmai bătuse la Getafe, Real Madrid se impusese, logic, în fața celor de la Bilbao, iar, după ele, FC Barcelona primea vizita Celtei de Vigo. Fosta echipă a antrenorului gazdelor, Luis Enrique, câștigase în tur cu 4-1, dar, lipsită de câteva nume de bază, nu poate emite mari pretenții pe “Camp Nou”.

Chiar și așa, băieții lui Eduardo Berizzo țin piept minute bune Barcelonei. Până la urmă, însă, după 1-1 la pauză, Messi, Suarez și Neymar se dezlănțuie și fac 3-1, la capătul a două faze marcă înregistrată MSN – așa cum li se spune. E deja minutul 75, și nimic nu se mai poate întâmpla, Barcelona nu are cum să mai piardă puncte, iar Ziua Îndrăgostiților de Primera Divison urmează să consemneze o previzibilă victorie a liderului.

Numai că scenariul unei duminici banale se schimbă în doar câteva momente. În minutul 80, Messi scapă pe stânga, driblează un fundaș pe linia de fund și e agățat când intră în careu: penalti, iar întrebarea e – după ce toți cei trei atacanți “blau-grana” au ratat în acest sezon de la 11 metri – cine va trage.

Până la urmă, Messi ia mingea, după o scurtă discuție cu Neymar. Dar ceea ce părea a fi doar o simplă încurajare avea să se dovedească a fi fost pură strategie. “O facem!”, i-ar fi șoptit Neymar, iar ceea ce avea să facă Messi va intra în albumul nemuritoarelor povești de peluză. “Balonul de Aur” al lui 2015 culcă portarul mimând un șut tare, dar scoate mingea în lateral, iar Suarez țâșnește de la marginea careului de 16 și îi strică schema lui Neymar, care ajunge cu o fracțiune de secundă prea târziu ca să mai intre în istorie.

La aproape 60 de ani după ce belgianul Rik Coppens inventa, alături de Pieters, “penaltiul indirect”, Messi și Suarez îl actualizează, spre delirul generației 2000, într-un omagiu adus fostei legende barceloneze Johan Cruyff, cel care, în 1982, în plină febră a fotbalului televizat, popularizase procedeul pe când juca la Ajax.

Elogii și amenințări

În timp ce peluza de pe “Camp Nou” celebra, alături de milioane de telespectatori din lumea întreagă, magia lui Leo Messi, primele reacții negative nu întârzie să apară. “Nu e, cumva, lipsă de respect?”, “Asta e umilirea adversarului”, “Cu noi în teren, așa ceva nu ar fi rămas nepedepsit”, “Astfel de lucruri, în Italia, nu s-ar fi întâmplat niciodată”, sunt doar câteva dintre reacțiile la cald ale unor oameni de fotbal, jurnaliști, foști și actuali jucători sau analiști. Reacțiile lor seamănă cu comentariile stârnite de SABR-ul lui Roger Federer, inventat în vara trecută; mai mulți comentatori sau oameni din tenis spuneau că invenția lui Roger este „nerespectuoasă”. Boris Becker chiar spunea că dacă elvețianul ar fi procedat la fel pe vremea generației sale, ar fi primit o minge în corp drept răspuns.

Neymar

“La valoarea lor, pot să facă diferența și fără să apeleze la astfel de improvizații”, e argumentul detractorilor lui Messi et comp, care fac trimitere și la câteva driblinguri mai puțin „ortodoxe”, culminând cu o “lambretta” (prinderea mingii cu ambele picioare și aruncarea ei pe spate, peste adversar), reușite de Neymar pe finalul aceluiași meci cu Celta. “Dacă era 1-0 pentru adversari în acele minute, ar mai fi încercat să facă astfel de giumbușlucuri?”, se întreabă unii jurnaliști ai cotidianului madrilen “Marca”, ca și colegii lor de trust de la “Gazetta dello Sport”.

Dacă antrenorul și jucătorii Celtei nu văd nimic umilitor în acțiunile Barcelonei, foste legende ale trupei din Vigo ies la atac chiar a doua zi, cu insinuări de genul cărora Neymar a tot auzit în ultimii doi ani. “Dacă o ține tot așa, s-ar putea să dea într-o zi peste un adversar înfierbântat și nu o să-i fie bine…”. Și ei, și alții din lumea fotbalului invocă o lege nescrisă, potrivit căreia nu îți poți “umili” colegul de breaslă cu execuții împrumutate de pe maidan sau de pe plajele Copacabanei…

Ronaldo și Guash, în atac

Ireverențios el însuși prin realizările, dar și prin atitudinea afișată pe terenul de joc, Cristiano Ronaldo nu ia apărarea fotbalului spectacol, dar afirmă, enigmatic, că “știe de ce Messi a ales să bată astfel penaltiul” cu pricina.

Tomas Guasch, cel mai amuzant și mai tăios dintre analiștii „Marca”, are o reacție mai clară: “Dacă Ronaldo și Benzema făceau așa ceva, erau trimiși să joace fotbal în Afganistan!”. Afirmația lui Guasch ilustrează limpede viciile de receptare ale fotbalului modern, tributare tot mai mult unei competitivități împinsă înspre rivalitate și tot mai departe de improvizație și spectacol.

Cruyff și Panenka, în apărare

Uimiți de amploarea controversei iscate de execuțiile lui Messi, Suarez și Neymar, nume mari ale sportului, în frunte cu Johan Cruyff și Antonin Panenka, doi fotbaliști care și-au legat numele de cele mai inovative procedee de executare a loviturilor de penalizare sau de departajare, ies în apărarea “libertății de expresie” de gazon.

“Departe de mine intenția de a vrea să îl umilesc pe Sepp Maier, la Euro ’76”, spune Panenka, al cărui nume îl poartă penaltiurile executate ușor și cu boltă, pe centrul porții, după ce portarul merge pe fentă într-unul din coțurile porții. Messi însuși a reușit procedeul, într-un meci cu Getafe, la scorul de 0-0, un argument împotriva celor ce-i acuză pe catalani că le stă gândul la inovație doar când au meciurile sub control.

“Ce au făcut ei nu e împotriva regulilor jocului. În plus, e bine să mai ai motive de amuzament din când în când. Una dintre ideile de bază ale fotbalului este aceea de a-ți surprinde adversarul, de a-i bucura pe fani și de a te distra și tu ca jucător”, sună apărarea lui Panenka.

Înapoi la joacă

Messi

În fața valului de comentarii iscate pe marginea polemicii dezvoltate în paginile sale printate și de Internet, însuși directorul adjunct al celor de la “Marca”, celebrul Santiago Segurola, semnează un text intitulat “Nouă argumente în apărarea penaltiului istoric al lui Messi”. “Raritatea execuției de acest tip nu o face ofensatoare, ci, dimpotrivă, creativă”, susține Segurola. “Execuția nu e una gratuită. Cere precizie și îndemânare. Dacă nu îți iese, te faci de râs, ca Pires și Henry, la Arsenal”. “Magia are limitările și riscurile ei, deci trebuie luată ca atare”. “Dacă s-ar limita la mijloace de rutină, fotbalul ar fi un sport mult mai plictisitor”, adaugă el.

Segurola duce discuția înspre o comparație inevitabilă, în contextul în care meciul Barcelonei cu Celta s-a jucat în aceeași seară cu “All Star Game”-ul din baschetul profesionist american. “La ce bun să celebrăm spectacolul din NBA sau ‘fake’-urile din NFL, dacă nu o facem și la fotbal?”, se întreabă managerul de la “Marca”.

Adevărul e că o astfel de discuție nu ar fi avut loc niciodată în Statele Unite, o țară în care lumea încă se mai miră cum poți să stai să te uiți 90 de minute la un „spectacol” care se termină 0-0, sau cum e posibil ca cel care atacă tot meciul să piardă, așa cum se întâmplă, de multe ori, la fotbal.

Sigur că un meci poate fi frumos și la 0-0, mai ales dacă îl poți înțelege în toate subtilitățile sale. Și nu despre superficialitățile americane e vorba aici, ci despre destinul unui joc în care media de driblinguri pe meci a celor mai talentați jucători nu trece de cinci (!). Dacă îi descurajăm și pe aceștia, prin faulturi grosolane sau amenințări discrete prin presă, atunci vom ajunge ca, în 10 ani, să interzicem șuturile de la distanță.

Ar mai rămâne apoi să considerăm ofensatoare pasa, invenția prin care scoțienii îi vor fi “umilit” pe englezi, la câteva decenii după primele meciuri de fotbal. Fără creativitate, fără driblinguri, fără șuturi și fără pase, ne vom întoarce, inevitabil, la meleurile de la finele secolului al XIX-lea, când prindeai tibia mai des ca mingea.

Și nu că ar fi rău să ne întoarcem de unde a început aventura fotbalului: poate am redescoperi, pas cu pas și pasă cu pasă, inocența și bucuria celui mai simplu și mai frumos dintre sporturi. Și poate am înțelege că, înainte de a deveni sport, fotbalul a fost joacă.

Articole similare
Happening now
Recomandări
Texte bune. N-am vrea să le ratezi.