Sportivii cu dizabilități intelectuale se întorc cu medalii de la Jocurile Mondiale Special Olympics. Dar victoriile mai mari sunt în afara podiumului

Andreea Giuclea 21 martie 2019

Când și-a amintit, într-un film de prezentare a sportivilor care urmau să plece la Jocurile Mondiale Special Olympics de la Abu Dhabi, de ediția din 2011, gimnastul Ionuț Păunescu a oftat cu amărăciune și și-a frământat mâinile. „M-am dezechilibrat un pic la sol și am pierdut aurul”, a spus despre ediția din 2011 a celui mai important eveniment sportiv pentru persoanele cu dizabilități intelectuale, care a avut loc în Grecia.

Câteva săptămâni mai târziu, pe 16 martie, la Abu Dhabi, Ionuț își frământa din nou mâinile, de data asta de emoție. Era în fața podiumului și aștepta să-i fie strigat numele și să urce pe prima treaptă. Și-a fluturat pumnii strânși, și-a dus mâna la gură, a salutat spectatorii care aplaudau, a tras aer în piept. Când crainica sălii a spus „Romania!” și antrenorii i-au strigat „Bravo, Ionuuuț!”, gimnastul a urcat pe podium, a dat mâna cu sportivii de pe locurile 2 și 3 și le-au ridicat, împreună, în aer.

Ionut Paunescu, rezultat istoric al unui sportiv român la Jocurile Mondiale Special Olympics

Ne plecăm în fața unui asemenea campion: IONUȚ PĂUNESCU, 5 MEDALII DE AUR ȘI 2 DE ARGINT la gimnastică! #MeetTheDetermined #SpecialOlympicsWorldGames #HaiBravii #Hervis

Gepostet von Special Olympics Romania am Samstag, 16. März 2019

 

Ionuț are 27 de ani, face gimnastică din școală, de unde își amintește că era un copil neastâmpărat, și e unul din cei 34 de sportivi Special Olympics care au reprezentat România în perioada 14 – 21 martie la cel mai important eveniment sportiv pentru persoanele cu dizabilități intelectuale din lume, Jocurile Mondiale de la Abu Dhabi.

Însoțiți de antrenorii lor, majoritatea voluntari, și de însoțitori care să suplinească lipsa părinților de care depind în viața de zi cu zi, au plecat spre Abu Dhabi dorindu-și ce-și dorește orice sportiv: să câștige locul 1 și să trăiască emoțiile dinainte de a urca pe podium și bucuria de a auzi aplauzele spectatorilor; să fie luptătoare, ca Simona Halep, și să-și îndeplinească visul de-a ajunge sus, ca Dan Grecu sau Nadia Comăneci; să câștige medalii pentru România.

Dar, dacă nu pot câștiga, au vrut să fie bravi în încercarea lor, pentru că asta e deviza sportivilor Special Olympics, o organizație internațională pornită acum 50 de ani și a cărei miză nu e performanța, spune Oana Grecea, coordonator comunicare al Special Olympics România, ci să le ofere sportivilor încredere și să le arate că efortul lor merită răsplătit. De asta, competiția oferă medalii de participare și celor de pe locurile 4-8.

Cei mai mulți sportivi Special Olympics suferă de sindromul Down, ceea ce înseamnă că se dezvoltă comportamental mai lent decât alți copii – au deficit de atenție, comportament impulsiv, învățare lentă și întârziere în vorbire –, iar efortul lor de a face sport este mai mare. Prind mai greu mișcările și indicațiile antrenorilor și înțeleg mai greu ideea de competiție. „E și ăsta un efort de înțelegere, de ce e important locul 1 sau podiumul”, spune Grecea. „Competiția i-a învățat: muncește mai mult ca să ajungi pe locul ăla, mai sus un pic.”

Dezvoltarea fizică e și ea mai lentă la copiii cu Down, care au musculatura slab tonifiată, tendință de îngrășare și învață mai greu să se sucească de pe o parte pe alta, să stea, să se așeze și să meargă. Sportul îi ajută în primul rând să fie sănătoși, în condițiile în care problemele de sănătate asociate (probleme hormonale și glandulare, pierdere a auzului și a văzului, precum și probleme cardiace) se pot agrava. Antrenamentele le oferă o structură, îi învață să țină regim, să nu bea sucuri, să fie atenți la ce mănâncă. Pe Mădălina Marin, o sportivă de 29 de ani care a câștigat la Abu Dhabi cinci medalii la gimnastică, au ajutat-o să slăbească 10 kilograme. „Când era mică, fura mâncarea, găseam sub pat hârtii, ciocolată, bomboane. Ei sunt gurmanzi, dar acum a înțeles și a ținut un regim sănătos, fără dulciuri, fără sucuri, doar la petreceri are voie suc”, spune mama ei, Cristiana.

Mădălina a descoperit sportul și Special Olympics în 2004, la o competiție din Băilești, într-un moment în care mama ei încerca să accepte că fiica nu va putea să aibă independența pe care și-o dorea pentru ea. „Voiam, ca orice mamă, ca copilul meu să se descurce în viață, să știe să citească și să scrie. Dar în clasa a VII-a, doamna care făcea cu ea în plus, pe lângă școală, mi-a spus că există o barieră de care nu poate să treacă și trebuie să-i descopăr o altă abilitate. Șocul a fost foarte mare, ce abilitate să-i găsesc? Dacă ea nu poate să scrie, să citească, ce poate ea să facă?”.

Când Mădălina a început să facă sport – înot, dans, gimnastică, baschet – și să meargă la competiții Special Olympics fără ea, Cristiana a înțeles că și sportul poate fi locul Mădălinei. „Nu mi-a mai păsat că nu știe să citească, când am văzut că se descurcă singură. În 2015, a participat la Mondialele de la Los Angeles, a fost prima oară când a mers fără mine, când cei de la Special Olympics m-au convins s-o las singură.”

Pentru Jocurile de la Abu Dhabi, s-a antrenat zilnic, din septembrie până în martie, câte două ore, chiar și trei. „Fără Special Olympics, Mădălina n-ar fi fost ce este acum. E răbdătoare, înțelegătoare, generoasă, iubitoare, perseverentă, încrezătoare în forțele ei.”

Sportul le oferă încredere, spune și Oana Grecea, chiar dacă gradul de independență câștigat e mic, pentru că la antrenamente trebuie însoțiți mereu de părinți. „Avem grijă de ei, e o delegație mai mare de adulți, dar sunt bucuroși, se simt siguri pe ei, că pleacă fără mama, fără tata.” Tot din sport câștigă o rutină și o disciplină: „Părinții se înțeleg altfel cu ei. Ei văd la sport un comportament, un ritual pe care îl respectă, învață să nu se mai grăbească, să nu se agite, să nu vorbească peste alții. În rest, le e mai greu să înțeleagă reguli, să le învețe.” Sportul înseamnă și un prilej de a ieși din casă, de a-și descoperi abilități, de a avea un scop, mai ales că cei mai mulți au peste 18 ani, nu mai sunt la școală. „Nu au unde ieși din casă, sportul e singura lor socializare, de aia sunt foarte încântați. E motivația lor de zi de zi, asta își doresc, să meargă la competiții, la antrenament, sunt mame care aleargă la dansuri, la înot, la role. Nu au altă activitate în rest.”

Chiar dacă scopul nu e performanța, chiar dacă nivelul lor e departe de cel al sportivilor sănătoși, chiar dacă la plecarea spre Abu Dhabi, Cristiana i-a spus Mădălinei că „nu numai locul 1 contează, e important să participi”, toți au fost emoționați, ca Ionuț, când au urcat pe podium. Iar vineri, când vor reveni pe aeroportul Otopeni, la ora 13:35, și-și vor revedea părinții cu care nu s-au auzit nici la telefon timp de două săptămâni, le vor arăta cele 56 de medalii de aur, bronz și argint, din cele 79 cucerite în total.

**

Cei 34 de sportivi au concurat la opt sporturi: atletism (patru sportivi din Baia Mare), bocce (doi sportivi și doi parteneri din Târgoviște), gimnastică artistică (opt sportivi din București), înot (patru sportivi din Arad, Odorheiul Secuiesc, Baia Mare și Ploiești), judo (cinci sportivi din București), patinaj role (doi sportivi din București), tenis de câmp (doi sportivi și doi parteneri din București), tenis de masă (doi sportivi și doi parteneri din Bacău).

Peste 7.500 de sportivi din peste 190 de țări, la 24 de discipline sportive, individuale și de echipă, au participat la ediția din Abu Dhabi, unde ceremonia de deschidere a fost urmărită live de 40.000 de spectatori, într-o arenă sold-out. A fost prima oară când în delegația Arabiei Saudite au participat și sportive.

Jocurile Mondiale de Vară Special Olympics, organizate după modelul Jocurilor Olimpice, la fiecare patru ani, sunt cel mai mare eveniment sportiv pentru sportivi cu dizabilități intelectuale din 2019. La ediția precedentă, în 2015, la Los Angeles, sportivii români au câștigat 21 de medalii la şapte discipline sportive.

Articole similare
Happening now
Recomandări
Texte bune. N-am vrea să le ratezi.