„Sportul e singura bucurie pe care o mai avem.” Cum au trăit românii prezenți la Budapesta semifinalele Ligii Campionilor

Andreea Giuclea 8 mai 2016

Arena László Papp găzduiește de trei ani FINAL 4-ul feminin la handbal. Trei ani în care cele 12.500 de scaune roșii s-au umplut, pe rând, de suporteri ai lui Budućnost, Győr, Vardar, Larvik și FC Midtjylland, adică echipele care domină handbalul feminin european în ultimii ani.

Ieri, printre marea de tricouri verzi, au fluturat steaguri românești. Primele au apărut în sectorul destinat fanilor lui Budućnost, care a jucat prima semifinală. Printre tricourile albastre purtate de fanii muntenegreni veniți să susțină campioana Europei și-au făcut loc și câteva cu Cristina Neagu, purtate de români. Sunt fani care o urmăresc pe Neagu pe unde pot, de la meciuri ale naționalei la meciuri ale echipei de club, de la meciuri de Champions League la Campionate Mondiale. Au venit la Budapesta special pentru ea, cum au făcut și anul trecut, când au văzut-o ridicând trofeul Ligii deasupra capului. Pentru că sunt suporterii oricărei echipe la care joacă cea mai bună handbalistă a României, spune Gheorghe Țepei, care o urmărește de când interul stânga avea 20 de ani și juca pentru Brașov. Venit din Baia Mare, Tepei și-a luat biletul pentru Final Four din noiembrie, când era sigur doar de calificarea lui Budućnost. Fiind din Baia Mare, nu poate fi suporterul rivalei HCM-ului, decât dacă ar juca Neagu acolo, spune râzând. S-ar bucura însă să câștige o echipă românească, deși nu le dădea bucureștencelor mari șanse înaintea meciului cu Vardar.

Nici unii dintre fanii veniți special pentru CSM, din București, nu credeau prea mult în șansele echipei lor, după parcursul inconstant din prima parte a sezonului european. „Scorul ăsta e o surpriză totală”, a spus cu o sinceritate dezarmantă Marinel Marin, un bărbat de 60 de ani, în debutul reprizei a doua, când CSM conducea deja pe Vardar cu 14-9. „Dacă era invers scorul, nu era nicio surpriză. Și așa, performanța era imensă, fiind primul an în care joacă în Ligă. Vardar se chinuie de trei ani să se califice în finală.”

Deși timpul trecea în favoarea echipei lui, Marin a trăit cu emoții până la final. Într-un tricou albastru, cu emblema „Orașul tău, echipa ta”, cu un fular alb-albastru atârnat pe umeri, a sărit de pe scaun la fiecare gol, s-a agățat de balustrada din față și a strigat cu putere numele fetelor, în special pe-al lui Carmen Martin, preferata lui, atrăgând privirile amuzate ale ungurilor din jur, care aplaudau admirativ reușita CSM-ului.

CSM_suporteri

Pentru că și-au luat biletele cu mult timp înainte, Marin și alți doi prieteni au stat departe de galeria gălăgioasă a Bucureștiului, în colțul opus, înconjurați de fanii Győr-ului. Puteau să se mute în sectorul romînesc, unde mai era loc, dar au vrut să respecte locurile pe care le-au primit. „Lasă că trișează mulți în România, să fim noi corecți”, a spus Cristi, celălalt bucureștean.

„Și prin gaura cheii dacă mă uitam la meci, tot era bine”, l-a completat Marin, care nu urmărește doar handbal, ci și baschet, fotbal sau tenis, orice echipă care are performanțe. „Sportul e viața mea. E singura bucurie pe care o mai avem în România.” N-a lipsit la niciun meci al CSM-ului, nici din Champions League, nici din Liga Națională.

Cristi, un specialist IT de 45 de ani, încearcă să ajungă și el la cât mai multe. Din cele din Champions League n-a pierdut decât unul jucat acasă, cel cu Rostov Don.  Se bucură că are și Bucureștiul o echipă de handbal, sport pe care îl urmărea la televizor înainte, mai ales meciurile Oltchimului și ale naționalei. Lângă ei mai era un băiat de 13 ani din Baia Mare, venit cu tatăl lui, ziarist. Știe jucătoarele tuturor echipelor, pentru că „mănâncă handbal pe pâine – altfel n-ai cum, dacă ești din Baia Mare”, spune despre el vecinul de scaun. Și-ar fi dorit să fie și echipa lui în Final Four, dar se bucură pentru calificarea CSM-ului.

De partea cealaltă a tribunei, restul suporterilor români au cucerit treptat Arena din Budapesta. Deși au început mai timid lupta, dominată în debut de fanii mai puțini ai Vardarului, pe măsura ce în teren echipa lor a preluat clar controlul, bucureștenii au prins curaj. „CSM! CSM!”, „România-Romania”, „Campionii, campionii”, au cântat, în picioare, până la final.

Ca și jucătoarele, nu au nici ei nimic de pierdut, și vor încerca duminică să țină piept numeroasei galerii ungurești, care te copleștește cu tobele, fluierăturile și intensitatea cu care își susține echipa. „Ei vin cu sala, noi cu șampania”, a glumit Marin pe final, când încă nu-i venea să creadă la ce moment asistă. „Îți dai seama, prietenii mei se uită la televizor și știu că sunt aici. Am venit cu șansa a patra și acum gestionăm finalul ăsta.”

Pentru că nu-și închipuiau că CSM va juca pentru trofeu, plănuiseră să plece după finala mică, ca să ajungă înapoi în țară, cu mașina. Dar acum se gândește să-și sune aganjații micuței firme de construcții pe care o are să le dea liber luni. Pentru că sportul îl face fericit și îl ajută să uite de probleme. Așa cum Țepei și alții ca el se identifică cu echipa la care joacă Cristina Neagu, așa cum atunci când câștigă Simona Halep un turneu de tenis – cum s-a întâmplat tot sâmbătă – postăm frenetic pe Facebook, ca și cum am fi parte din victoriile lor.

Ca un pansament pe care îl aplicăm ca să alungăm gustul amar lăsat de dezamăgirea și sentimentul de neputință în fața a tot ce nu merge acasă, ne uităm la sportivii români care triumfă peste tot prin lume cu speranță. Ne agățăm de reușitele lor pentru că ne arată că, uneori, e de ajuns să muncești și să te zbați și să strângi din dinți ca să ieși la suprafață. Că, uneori, nu ești neputincios și unele lucruri chiar depind (și) de tine. Și că, oricât de mici sunt șansele de victorie, sau de vindecare a unui sistem, trebuie să te agăți de ele. Nu știi când vine declicul care o să schimbe totul, și o să ajungi să joci o finală la care nici nu sperai.

„Ce șanse dau CSM-ului în finala cu Győr?”, s-a întrebat Marin. „Aceleași pe care le dădeam înainea meciului cu Vardar.” Nici nu e nevoie de mai mult.

 

Budućnost și Vardar se întâlnesc în finala mică, de la 16.15, iar CSM București întâlnește pe Győr, în marea finală. Jocul începe la 18.45 (în direct pe Digi Sport și Dolce Sport).

Împarte cu alții acest articol
Abonează-te la newsletter
Articole similare
Happening now
Recomandări
Texte bune. N-am vrea să le ratezi.