Spurs redescoperă valoarea unui punct într-un derbi nord-londonez plin de controverse contra lui Arsenal. Lupta pentru locurile trei și patru tocmai s-a ascuțit

Danny Coposescu 2 martie 2019

Dintre toate vrăjile cu care „magicianul‟ Mauricio Pochettino și-a clădit reputația la Tottenham, se poate argumenta că parcursul din campania asta de Premier League e cea mai uimitoare. La urma urmei, vorbim de un club care n-a mai cheltuit un singur penny de peste un an, și totuși bate – timid, ce-i drept – la ușa unui titlu și a sferturilor Champions League.

Sau, mă rog, așa arăta discuția înaintea unei săptămâni când orice participare serioasă la cursa din campionat s-a evaporat la Burnley și Chelsea. Cele două înfrângeri au adus din nou în centrul atenției conceptul de „Spursiness‟, acea maladie misterioasă care afectează toate ambițiile clubului. De la semifinale pierdute și colapsuri pe plan domestic sau internațional, la construcția unui stadion care s-ar putea să fie terminat în lipsa celui mai valoros personal, pentru că Pochettino bate deja apropouri la capitolul ăsta: „Dacă Daniel Levy îmi spune brusc că sezonul viitor trebuie să câștigăm un trofeu, atunci trebuie să-și găsească alt magician.‟

Nu e cel mai propice context în care să te pregătești de marele derbi cu Arsenal. Mai ales de vreme ce eterna rivală, pe care Tottenham a depășit-o incontestabil în ultimii ani, îi amenință acum locul între primele patru. Faptul că s-a trecut dintr-o extremă în alta e în sine ceva foarte „Spursy‟, oglindit în lipsa totală de remize, o statistică incredibilă după atâtea jocuri. Deci un 1-1, oricât de agitat și controversat ar fi fost, e o doză bine-venită de moderație pe Wembley.

Cu atât mai mult cu cât Arsenal a deschis scorul, după un moment de dezorientare alarmantă din partea lui Davinson Sanchez. Tottenham avea tot efectivul în jumătatea adversă din primul sfert de oră, ceea ce reprezintă oricum o lipsă remarcabilă de cumpătare. Nu se întâmplă prea des să vezi la nivelul ăsta un jucător sprintând singur-singurel de la jumătatea terenului, rămas unu la unu cu portarul advers.

E spre meritul lui Aaron Ramsey că a rămas suficient de concentrat pentru a-l ocoli pe Hugo Lloris, într-o situație în care timpul de gândire tinde să le joace feste și celor mai experimentați atacanți. La fel de impresionantă a fost întreaga prestație a galezului în ultimul său derbi nord-londonez, înainte de plecarea la Juventus, o prezență dinamică și muncitoare care îi va lipsi lui Unai Emery din vară.

Deciziile antrenorului spaniol vor fi interpretate ceva mai ambivalent. Pe de-o parte, așezarea relativ defensivă și concentrată pe bătălia de la mijloc au adus confort lui Arsenal pentru trei sferturi din meci. Pe de altă parte, optarea pentru Alexandre Lacazatte ca vârf în loc de Pierre-Emerick Aubameyang a avut consecințe negative. Francezul a ratat ocazii bune de a majora avantajul oaspeților, iar intrarea celui din urmă după pauză s-a terminat într-un penalti irosit cu atâta superficialitate, încât n-ai cum să nu te întrebi cât de afectat a fost de jumătatea petrecută pe bancă – și poate de nerăbdarea lui Jan Vertonghen. 

E adevărat și că omul adus de la Dortmund e cel care l-a convins (cu mult efort) pe Anthony Taylor să dicteze lovitură de pedeapsă, a doua din după-amiaza asta. Prima a fost cel puțin la fel de contestată. Harry Kane era într-un ofsaid clar înainte să fie faultat de Shkodran Mustafi și lipsa de VAR a devenit previzibil leitmotiv pentru restul partidei, curentată de finalul dramatic care a inclus și eliminarea lui Lucas Torreira.

Ambii manageri au recunoscut implicit că se putea mai rău decât un egal. Ambii sunt convinși că echipa lor a fost mai bună, dar că rezultatul e echitabil. E greu să-i contrazici. Arsenal rămâne, cel puțin deocamdată, pe un loc de Champions League, Tottenham se scutură de praful acumulat în ultima vreme și reușește în sfârșit să găsească calea de mijloc între înălțimile ambițiilor și adâncimile familiare ale dezamăgirilor.

În alte părți, Manchester City s-a scotocit de un gol pe terenul unei Bournemouth strivită la toate capitolele statistice: fără șuturi pe poartă (City a avut șapte), fără șuturi la poartă (City a tras de peste 20 de ori), fără posesie (nici 20%).

Cealaltă echipă din Manchester a participat la meciul etapei (poate chiar al acestui retur de campionat), un 3-2 nebunesc, cu goluri unul mai frumos decât altul, contra lui Southampton. Victoria asta spectaculoasă, smulsă prin reușita târzie (minutul 89) a lui Lukaku, confirmă încă o dată că United este, de la venirea lui Solskjaer, tot mai aproape de identitatea pierdută după retragerea lui Sir Alex Ferguson.

United a fost învinsă o singură dată, de PSG, în Liga Campionilor, în cele 16 meciuri (din toate competițiile) în care a fost antrenată de Ole Gunnar. Așa că nimeni nu se mai miră că echipa stă azi pe locul patru, după ce în decembrie se rătăcise aproape de mijlocul clasamentului. Că Pogba a ratat penaltiul din prelungirile prelungirilor, asta va trece la rubrica detalii.

La detaliile frumoase va intra vestea că Florin Andone a adus o prețioasă victorie pentru Brighton, 1-0 cu Huddersfield, care pare de-acum tot mai aproape de retrogradare. Brighton e acum la cinci puncte peste linie.

 

Împarte cu alții acest articol
Abonează-te la newsletter
Articole similare
Happening now
Recomandări
Texte bune. N-am vrea să le ratezi.