„Talentul e lucrul care ne lipsește cel mai puțin în România.” Adrian Vasile, despre turneul preolimpic, experiența din Muntenegru și nevoia unui sistem

Adrian Vasile, antrenorul principal al CSM București, ne-a vorbit despre experiența pe care o câștigă ca secund al Muntenegrului, despre turneul preolimpic din martie (20-22), unde va avea, din nou, ca adversar România, propunerea de-a antrena echipa națională a României și nevoia de a implementa un sistem în jurul talentului pe care-l vede în handbalul românesc. (Citește și prima parte a discuției, despre parcursul său în antrenorat și provocarea de a antrena un club ca CSM.)

Cum vede turneul preolimpic din martie

„Foarte echilibrat. În mintea mea, nici nu intră calculul despre cine are prima șansă, cine are șansa a doua, pentru că am văzut de atâtea ori calculele hârtiei răsturnate, încât nu cred în lucrurile astea. Mai ales că la un turneu preolimpic, rezultatul unui meci poate fi influențat foarte tare de forma de zi. Cred că fiecare echipă trebuie să creadă în șansa ei. Fiecare echipă are calitatea ca într-o zi bună să bată oricare din aceste echipe, și trebuie să creadă în lucrul ăsta. Sigur că o dorință a mea ar fi ca România și Muntenegru să se califice.”

Spre deosebire de naționala României, care are două acțiuni de pregătire până în martie, echipa Muntenegrului nu se întâlnește deloc până la turneul preolimpic. „În calendarul internațional nu există nicio săptămână oficială până la turneul preolimpic. Fiecare țară poate să facă aceste întalniri, cu acordul echipelor de club, pentru interesul național. România își dorește, din ce-am aflat destul de târziu, după ce făcusem tot programul, să se întâlnească în ianuarie și în februarie. Sigur, sunt niște urmări la aceste schimbări de calendar, dar cum România a schimbat antrenorul e foarte clar că timpul este ceea ce îi lipsește unui antenor de echipă națională constant, iar prin această schimbare e clar că e nevoie de timp, pentru că e un alt conducător care trebuie să-și prezinte stilul și să creeze o conexiune până la turneul preolimpic.”

Ce-a luat în calcul când a primit propunerea de a prelua echipa națională

„A contat în primul rând faptul că am două contracte în desfășurare, cel cu CSM și cel cu Muntenegru. Mi-era clar că aveam contract. Lucrurile astea făceau ca răspunsul meu să fie relativ logic și ușor de dat, dar trebuie să recunosc că atunci când am fost întrebat de către președintele Federației, m-am găsit într-o ipostază în care m-am întrebat: Wow, chiar se întâmplă asta, chiar am primit întrebarea? Și mi-a fost pe moment foarte greu să răspund. Dar cred c-a fost decizia cea mai corectă. Era foarte clar, am contract cu echipa Muntengrului și era greu de discutat.

Dar a fost o mare onoare pentru mine să fiu propus de către colegii antrenori și să am încrederea președintelui Federației pentru acest post, le mulțumesc tuturor și așa cum am mai spus-o, voi face tot ce depinde ca munca mea și rezultatele muncii mele să mă califice pentru încă o întrebare.”

Cum s-au întors jucătoarele române la club după Campionatul Mondial

„Eu cred că viața e împărțită. Cred că putem să influențăm prezentul și viitorul, pentru că trecutul nu-l mai putem atinge. Viața se desfășoară foarte rapid, vă spun sincer că am impresia că meciul de la Rostov a fost acum un an de zile. Trebuie să fim foarte bine ancorați în prezent, să ne luăm repede învățăturile. Pentru fiecare s-a terminat acea etapă a Campionatului Mondial, cu bune, cu rele, și începe o altă perioadă. Iar dacă nu suntem ancorați, e greu să ne bucurăm de rodul pe care posibilitățile noastre l-ar putea face.

Am discutat cu fiecare jucătoare în parte, inclusiv din timpul Mondialului, mai ales că în a doua săptămână, din Main Round, am stat în același hotel. De fiecare dată când ne întâlneam în hotel vorbeam, le îmbrățișam, le încurajam. E nevoie de multă încurajare, pentru că vedeți, nu există nicio siguranță în sport. Spania ajunge să joace finala, Franța joacă Cupa Președintelui. Nimic nu este câștigat dinainte, totul trebuie muncit și toți avem nevoie de suport, de la cea mai bună din lume, toată lumea are nevoie de ajutor și de suport.”

Despre experiența pe banca Muntenegrului

„Experiența de la Mondial a fost foarte intensă, mult mai intensă decât cea din 2017, de la turneul din Germania, pentru că atunci era un început, era o lună de miere, totul era nou, frumos, eram pe un val în care vedeam numai soarele. Dar când începi să cunoști mai bine grupul și tot ce se întâmplă în echipă, trebuie să fii mult mai atent. O caracteristică a zonei balcanice, și mai ales a Muntenegrului, e că trebuie să fii în fiecare zi atât de bine pregătit să muncești și să nu lași nimic la voia întâmplării, pentru că lucrurile se pot schimba foarte rapid și radical.

Iar munca pe care tot stafful a depus-o acolo, alături de Per Johansson, alături de psihologul pe care l-am cooptat, a fost o muncă extrem de solicitantă. Iar acel loc 5, care e cel mai bun loc din istoria Muntenegrului la un Mondial, nu vine decât ca o imensă satisfacție că munca pe care ai depus-o a avut și roade.”

Despre stilul balcanic

„O caracteristică psihologică a țărilor balcanice, și a muntenegrenilor în special, e că se trece foarte rapid de la o stare la alta; în general, stări diametral opuse: de ultra energie, când ai impresia că nimic nu poate să fie mai bine de atât, iar, dacă nu ești atent, ești în partea total opusă. E foarte greu de găsit echilibrul, pentru că specificul nației lor e de a fi foarte pasionali, și tot timpul trebuie să le balansezi, să le echilibrezi.

E o diferență foarte mare între noi și ei, noi în primul rând nu suntem balcanici, suntem latini. Spiritul de războinic pe care cei din Muntenegru îl au e, cel puțin din ce-am văzut până acum, cu mult peste tot ce e și în țările alăturate lor. Cred că asta e caracteristica lor principală, acea nebunie, acea pasiune de a se lupta, mai ales când vine vorba de țară, se duce la niște cote foarte înalte, unde nivelul de adrenalină devine contagios. Dar când lucrurile se întâmplă în defavoarea ta nu e ușor de gestionat, și tocmai de asta trebuie tot timpul echilibru.

E foarte multă pasiune în Muntengru, iar echipa națională de handbal feminin e foarte iubită, este o mândrie a Muntenegrului. Alături de echipa de polo, au dragostea și suportul întregii țări. Toată lumea își dorește tot timpul de la ele să câștige medalii, așa că și așteptările sunt mari.”

Despre jucătoarele străine din campionatul românesc

„Jucătorii străini de valoare sunt cei care ridică campionatul unei țări, cred că-n orice sport e valabil. Criteriile pe care Federația le-a pus oarecum asigură valoarea jucătorilor care vin în campionat. Aș prefera să vorbesc doar de CSM, majoritatea jucătoarelor străine care au fost la noi până acum cred că pot să servească drept model pentru toate handbalistele, toți copiii din România, toate fetele care se apucă de acest sport, pentru că am avut sportive de excepție. Și cred că rolul unui sportiv e și acesta, de a fi model. Așa că din prisma calității, trebuie să ne bucurăm că astfel de elite sportive ajung în țara noastră.

Sigur, lucrul ăsta vine și cu un spațiu mai puțin pentru tineret, ca acest tineret să poată să urce în campionat. În general, la echipele mari, din orice sport, mie mi-a fost foarte greu să văd sportivi veniți de la tineret sau juniori care să intre deja într-o echipă mare de seniori. N-am văzut asta decât când au fost excepții, de exemplu Cristina Neagu, ea a fost o excepție; sau alte jucătoare.

Cred că e și o problemă a bagajului de cunoștințe cu care vine jucătorul român la terminarea junioratului, pentru că vorbind foarte cinstit, niciun antrenor nu cred că va alege să nu pună o jucătoare bună în teren, instruită, indiferent ce naționalitate are. E cu siguranță spațiu un pic mai puțin pentru jucătoarele tinere de a se afirma, dar nu CSM București, sau poate nici HCM Râmnicu Vâlcea nu sunt echipele la care să ne gândim că promovarea tineretului este primul lucru; pentru că cel puțin la noi, noi vrem să câștigăm Liga Campionilor. Și chiar și așa, avem în fiecare an câte una sau două jucătoare tinere pe care încercăm să le promovăm.

Pentru jucătoarele tinere, gândindu-mă la ce înseamnă să te schimbi într-un vestiar cu astfel de handbaliste și să poți să te bucuri că stai lângă astfel de individualități, mi se pare o experiență fantastică. Dacă m-aș pune în poziția lor, atunci când eram mic și când am intrat în vestiarul Stelei, care sigur nu era la nivelul vestiarului lui CSM, dar eram cu gura căscată. Mi se pare că e o experiență din care sper să înțeleagă cât de fericite sunt să aibă soarta asta și sper să înțeleagă că trebuie să muncească foarte mult ca să demonstreze că merită această mână întinsă.”

Despre pregătirea fizică și nevoia unui sistem

„Nici România, nici Muntenegru nu cred că stau bine la implementarea unui sistem bine pus la punct, în special în pregătirea fizică, și găsesc că este atât de important ca acest lucru să fie început încă de la vârste foarte tinere, de la 12 ani. Trebuie lucrat cu jucătorii fizic, pentru că e o bază, e precum fundația unei case. Trecerea la seniorat este foarte dură, în tot ce înseamnă specific handbalistic, iar dacă n-ai nici măcar pachetul fizic să te ajute, atunci ai impresia că te lovești de un zid. Și dintr-o dată îți scade încrederea în tine.

Lucrurile astea trebuie implementate foarte clar într-un sistem, iar oamenii care implementează sistemul acesta sunt conducătorii, cei care se ocupă de zona tehnică, cei care se preocupă de a forma identitatea handbalului: cum vrem să arătăm din punct de vedere fizic, cum vrem să arătăm din punct de vedere tehnico-tactic, care e structura noastră, cum vrem să ne comportăm; care este identitatea noastră.

Cred că deja de ceva timp e tot mai clar că trebuie să ne îndreptăm spre un sistem care în primul rând să ni se potrivească nouă, structurii noastre umane. Nu cred că implementarea unui sistem din oricare altă țară poate avea un rezultat foarte bun. Cred, în schimb, că trebuie să ne analizăm foarte bine psihologic, comportamental, din punct de vedere al istoriei, să vedem ce ni se potrivește nouă. Și când știm toate lucrurile astea, atunci putem împrumuta, așa cum au făcut și alții. Dar trebuie tot timpul să adaptăm pe fondul nostru.

Ne putem uita în lume: Muntenegru a făcut un sistem care în primul rând se potrivește comportamentului și psihologiei femeii muntenegrence, bărbatului muntenegrean. Spaniolii au făcut fix aceleași lucru. Trebuie să-ți fie caracteristic ție ca să poți să te identifici cu el. Iar noi, acum, dacă încercăm să construim un sistem, trebuie să știm că rezultatele se vor vedea peste 10 ani. Sau vor veni mai repede, tocmai pentru că avem excepții în țara asta. Pentru că avem jucători cu acest lucru care se numește talent.

Vă spun o întâmplare interesantă. În martie 2017, am fost invitat de Federația franceză la turneul Golden League, organizat în Franța. Am avut onoarea ca timp de o săptămână să mă simt ca și cum aș face parte din staff, participând la ședințele lor tactice, la masă, la dialoguri despre meci, despre jucători, despre tot. Am fost cooptat ca unul de-al lor, mi s-a părut incredibil. Și la un moment dat, antrenorul lor secund m-a întrebat: «Adi, care este strategia României pentru a scoate sportivi de excepție precum Cristina Neagu?». Mi-a mai dat și alte nume, pentru că în ultimii 20 ani, dacă începem să enumerăm ce jucătoare de handbal am avut, stăm încă cinci minute și nu le terminăm pe toate. A fost o întrebare atât de bună că m-a lăsat ușor mască și n-am știut exact cum să-i răspund. Dar i-am spus că talentul e lucrul care ne lipsește cel mai puțin în România. Doar că talentul acum, în anul 2020, nu mai e suficient – ca acum 20 de ani. Trebuie să înțelegem că nu se poate fără ca acel talent să fie bine pus într-un sistem și să se muncească și să faci jucătorul să înțeleagă că munca trebuie să fie la bază. Iar Cristina, că am amintit-o, dacă n-ar fi muncit așa cum muncește, n-ar fi ajuns niciodată să-i putem vedea acest potențial pe care-l are. Pentru că ea este o muncitoare.”

Imagini: Razvan Pasarica, Sabin Malisevschi / SPORT PICTURES