„Țară, țară vrem campioane”: O discuție despre viitorul gimnasticii românești cu Mariana Bitang și Octavian Bellu

Pe 15 septembrie 2014, 200 de fetițe de şase-şapte ani din întreaga țară și-au făcut bagajele şi au plecat de acasă, ca să devină gimnaste. În treninguri roz, cu rucsaci în spate, s-au mutat în șase centre de gimnastică din țară; acolo locuiesc de doi ani, acolo mănâncă împreună, își fac temele și merg la școală. Și tot acolo învață să meargă pe bârnă, să facă piruete, să se învârtă la paralele. Au fost descoperite și selectate în cadrul campaniei „Țară, țară, vrem campioane”, pornită în 2014, cu scopul de a asigura o bază de selecție pentru viitorul gimnasticii. Sunt departe de părinți, dar o fac pentru că visează să calce pe urmele Nadiei, Cătălinei Ponor sau Larisei Iordache.

Programul „Țară, țară, vrem campioane” a pornit la inițiativa Marianei Bitang și a lui Octavian Bellu, cei care au gândit-o, au coordonat-o și au căutat fonduri pentru a o vedea realizată. Știau de mulți ani că e nevoie de un proces național sistematic de căutare și dezvoltare de noi gimnaste. Știau că cei mai mulți antrenori români au plecat să lucreze în străinătate, unde sunt mai bine plătiți, și că cei rămași găsesc cu greu motivația să stea șase ore pe zi, 300 de zile pe an în sală, să repete aceleași indicații, să îndure monotonia și rutina, pentru salariu de 850 de lei, dacă sunt la început, sau 1.700- 2.200 de lei pentru cei avansați.

Știau și că numărul de copii a scăzut dramatic – în prezent avem cam 400 de junioare, față de milioanele americanilor, și doar 22 de cluburi, față se sutele din State –, că sălile nu au aparatele de care e nevoie pentru inițierea într-un sport în care fetele vor concura cu cele mai bune din lume și că părinții nu-și permit să plătească cazarea și masa copiilor, pe care centrele de gimnastică n-o mai acoperă, cum se întâmpla pe vremuri.

Bitang și Bellu, cei mai titrați antrenori de gimnastică din lume și cei care cunosc poate cel mai bine sistemul românesc, confirmă ce au spus toți cei implicați în fenomen în ultima vreme: că situația în care se află gimnastica românească acum, când ambele echipe, cea masculină și cea feminină, au ratat calificarea la Jocurile Olimpice, nu e una apărută peste noapte.

„Mai devreme sau mai târziu, ecourile acelor lipse acumulate în timp trebuiau să se adune”, spune Mariana Bitag. „Din nefericire s-au adunat acum. Gimnastica românească a mai trăit prin niște vârfuri, dar trebuie să recreăm un sistem, dacă vrem să mai contăm în gimnastica mondială.”

Bitang spune că a încercat de-a lungul anilor să obțină sprijin din partea statului pentru un astfel de proiect. „Eu mă gândesc de foarte mulți ani la campanie, cred că de prin 2000 încoace tot încercăm să atragem atenția că odată și-odată acest ceva se va întâmpla. Știam că în spate nu prea mai era nimic. Toată lumea îți dă dreptate, de la Ministerul Învățământului la Ministrul Sporturilor, dar nu se întâmplă nimic.”

Așa că s-a îndreptat, la finalul lui 2013, către OMV Petrom, care susținea gimnastica și copiii cu potențial de performanță din 2005, pentru că e un sport reprezentativ pentru România, spune Liliana Stănculeţ, Corporate Brand Manager, OMV Petrom: „Gimnastica este, din punctul meu de vedere, un sport emblematic pentru România. Când zici gimnastică, zici Nadia, zici România. Şi e un sport care înseamnă performanţă şi noi credem în performanţă şi acţionăm în numele performanţei.”

Cei de la OMV Petrom și-au dorit însă să coopteze în proiect și instituțiile statului printr-un parteneriat public-privat, pentru că o soluție la o astfel de problemă nu poate veni decât prin implicarea tuturor actorilor responsabili. S-a semnat astfel un protocol prin care Federaţia Română de Gimnastică s-a angajat să obţină organizarea Campionatelor Europene în 2017 (obiectiv îndeplinit), iar Primăria Capitalei să construiască o Sală Polivalentă în Bucureşti, care să găzduiască Campionatele Europene, dar şi antrenamente şi competiţii ulterioare. (Cum acest lucru nu s-a întâmplat, Campionatul s-a mutat la Cluj.) OMV Petrom s-a angajat să finanţeze, timp de trei ani, programul „Ţară, ţară vrem campioane” şi lotul naţional feminin.

Așa au ajuns cele 200 de fetițe să plece de acasă și să intre în sala de gimnastică, după un proces amplu de selecţie națională, desfășurat în mai multe etape:

Preselecțiile locale

Antrenorii coordonatori Bitang și Bellu au împărțit țara în șase zone și au ales șase cluburi de gimnastică în care să desfășoare proiectul: Deva, Onești, Timișoara, Steaua, Dinamo, Constanța, cluburi care puteau oferi condiții de internat sau care au făcut eforturi pentru a le asigura, cum a fost Steaua, care și-a renovat căminul.

Înainte ca cei doi să pornească în caravana națională prin care să selecteze fetele, antrenorii celor șase cluburi au trecut printr-o etapă de preselecție. Timp de trei luni, au mers prin școli și grădinițe, văzând în total 12.000 de fetițe.

A fost o etapă desfășurată cu resurse proprii, de fiecare club în parte, cu scopul de a filtra din fluxul mare de potențiale candidate. „Nu puteam să vedem 12.000 de copii, așa că întâi antrenorii au luat la periat zonele de care erau răspunzători, iar caravana a fost un filtru secund.”

Caravana națională

Din aprilie 2014, au urmat șase acțiuni de selecție în cele șase cluburi, la care au participat antrenorii coordonatori, antrenorii cluburilor, dar și gimnaste, foste sau actuale, pe care cele mici le au ca model. Sandra Izbașa, Andreea Răducan, Larisa Iordache sau Diana Bulimar au venit să le cunoască pe fete, să le vorbească despre gimnastica de performanță și să le îndrume primii pași pe covor sau pe bârnă.

În fiecare oraș au venit cam 3-400 de fetițe care-și doreau să devină gimnaste, cele mai mici având patru ani. Despre criteriile pe care le au în vedere când le evaluează, Mariana Bitang spune că sunt destul de multe: „Sunt calități somatice în primul rând. Apoi cele de bază: forță, viteză, mobilitate, detentă. În gimnastică mai e nevoie de îndemânare, perseverență, ambiție.”

„Și de curaj”, completează Bellu.

E puțin probabil să fii sigur că ai făcut o radiografie 100% a calităților lor, mai ales când masa de copii a fost semnificativă, adaugă Mariana Bitang. A urmat astfel o etapă intermediară la care nu se gândiseră înainte: un cantonament de o săptămână în care au chemat 400 de fetițe, ca să le poată vedea încă o dată, dar și ca să testeze modul în care cele mici se adaptează departe de părinți.

Pregătirea centralizată

Pe 15 septembrie 2014, cele 200 de fetițe selectate în urma cantonamentului final s-au mutat în cele șase centre din țară, câte 30 în fiecare club. Pentru că dispune de mai multe facilități, Deva găzduiește 40 de sportive. Au fost încheiate parteneriate cu școli din zonă, unde fetele sunt duse și aduse, au fost suplimentate salariile antrenorilor, iar fetele au primit burse lunare în valoare de 600 RON, care acoperă costurile internatului. În cei doi ani de când a început proiectul, au fost și fete care au renunțat. Unele pentru că nu au făcut progrese, altele pentru că nu s-au adaptat departe de părinți.

„E foarte greu pentru un copil de șase ani să-l smulgi de lângă părinți”, spune Bitang. „Ideal ar fi să avem câte o sală de gimnastică în fiecare localitate, cum e în alte țări. Atunci copilul s-ar dezvolta o primă etapă acolo.”

Mariana Bitang a vorbit de multe ori despre faptul că sistemul de pregătire centralizat nu mai funcționează. Dar, în lipsa infrastructurii, nu există deocamdată o soluție pentru a-l înlocui. „Centralizarea a fost cea care a salvat gimnastica românească, dar la momentul ăsta, eu cred că a devenit extrem de nocivă. Pentru că fetele se influențează una pe cealaltă, pentru că îți macină atât nervii antrenorului, cât și pe cei ai sportivului, pentru că intervine rutina. 24 de ore din 24, copiii văd aceleași fețe: la masă cu antrenorul, în sală cu antrenorul, în oraș cu antrenorul.”

Au fost generații pe care viața și antrenamentele împreună le-au motivat și le-au unit, cum a fost în 2000 sau în 2004. Generația actuală, spun antrenorii, n-a fost motivată și s-au văzut mai degrabă regrese decât progrese în urma cantonamentelor lungi.

Bitang propune crearea a măcar trei centre în țară, fiecare cu propriul nucleu de antrenori. Asta ar crea o emulație atât între sportive cât și între antrenori și ar crește competiția. Dar pentru asta e nevoie de săli, de aparate, de antrenori bine plătiți, de staff medical, de alimentație potrivită, de asistență școlară.

Viitorul

Deși ambii spun că au observat deja fete cu calități care le dau speranță pentru viitor, e prea devreme pentru analize sau pronosticuri, pentru că parcursul unei gimnaste poate fi imprevizbil.

„Din experiența atâtor zeci de ani petrecuți în sală, am constatat că unele progresează în prima etapă repede, apoi se plafonează; altele progresează extrem de greu la început, apoi au un salt fantastic.” În plus, dincolo de calitățile fizice, care pot fi observate de un ochiul antrenat, intervin și criterii de adaptabilitiate, de ambiție, dorința de a progresa și de a fi printre primele din grupă. „Calitatea motivațională e extrem de importantă, uneori mai importantă decât calitățile fizice.”

Cei doi antrenori coordonatori monitorizează atent parcursul fiecăreia, ținând legătura cu antrenorii de la club și urmărind clipuri și antrenamente pe skype. Iar la finalul lunii mai (31 mai- 1 iunie) vor oeganiza a doua ediție a Cupei OMV Petrom, o competiție internă între cele șase cluburi, un instrument de analiză a evoluției lor.

Bellu și Bitang speră ca, la finalul celor trei ani de susținere din partea Petrom să identifice alte modalități și resurse de continuare a programului. Chiar dacă nu vor rămâne toate 200, pentru că selecția în gimnastică e continuă, dar cele 50-60 de vârfuri care dovedesc calități pentru gimnatică ar trebui să continue pregătirea la cluburi. Pentru că la nouă ani, spune Bitang, sunt încă mici să fie preluate într-o structură de genul loturilor naționale de junioare.

Până atunci, fetele continuă să se alinieze în săli, să învețe să-și țină echilibrul la bârnă, să se rostogolească pe covor, să se înșurubeze pe paralele și să viseze la Jocurile Olimpice din 2024.