„The Last Shot”: coșul „de film” al lui Tyler Morris de la „U” Cluj și detaliile pe care le uităm în euforia marilor momente

Ciprian Rus 2 iunie 2020

În meciul 6 al finalei NBA din 1997, dintre Chicago Bulls și Utah Jazz, la 86-86, cu câteva secunde înainte de ultimul fluier, Phil Jackson cere „time-out”. Chicago are ultima minge și toată lumea știe „schema”: mingea îi va fi pregătită lui Michael Jordan pentru ultima aruncare. Dar Jordan, cu toată obsesia lui egocentrică, justificată de un perfecționism dus până în pânzele albe – cum ni-l dezvăluie extraordinara serie „The Last Dance” a celor de la Netflix – suprinde pe toată lumea. Trage adversarii asupra sa și îi oferă ultima minge lui Steve Kerr, specialistul în lovituri de la 3 puncte: Kerr dă un „fâș”, iar Bulls câștigă un nou titlu de campioană.

Impecabil construit, cu un fior dramatic care te face să trăiești cu sufletul la gură meciuri ale căror rezultate le poți găsi la o simplă căutare pe Internet, documentarul lui Jason Hehir îți lasă adesea, dar mai ales la faze precum victoria de titlu din ultima secundă adusă de Steve Kerr, senzația unui film de ficțiune și, chiar cunoscând istoria lui Chicago Bulls, te surprinzi gândindu-te dacă „faze din astea, ce par <<ca puse cu mâna>> de un regizor, s-au întâmplat de-adevăratelea”.

Chipul blonziu, senin, al lui Steve Kerr, care își primește și el cele „15 minute de glorie” în documentarul dominat de figura acaparatoare a lui Michael Jordan, îți aduc aminte de un alt jucător american, de același profil, care a jucat în România. Tylor Morris, „The Golden Boy”, de la „U” Cluj-Napoca – iar de aici conexiunea devine limpede: coșul de campionat marcat în ultima secundă de joc, în finala din 2011, împotriva puternicei trupe de la Asesoft Ploiești, campioană „în serie” în baschetul românesc la acel moment.

Chiar zilele trecute, pe 31 mai, s-au împlinit 9 ani de la acea fază memorabilă și de la victoria, nu mai puțin memorabilă, care a pus capăt hegemoniei Ploieștiului în baschetul nostru. Era tot într-un meci 6, iar Clujul nu avea voie să piardă acasă ca să își apropie un titlu pe care îl pierduse, frustrant, cu un an înainte. 4.000 de oameni în Sala „Horia Demian”, o atmosferă cum numai fanii lui „U” știu să facă, cântând cu inima „Slavă ție, studenție!” la început de joc.

„Meciul n-a fost cine știe ce”, recunoaște azi, pentru pagina de Facebook a clubului, Mihai Silvășan, liderul din teren și din vestiar de atunci, antrenorul de azi al lui „U”-BT. Obișnuită a meciurilor cu miză, Asesoft a dus ostilitățile înspre un inestetic, dar „sănătos” pentru interesele sale, 61-61, cu câteva secunde înainte de final. Ploieștenii au și ultimul atac, dar „cârligul” încercat de oaspeți se oprește în inel, de unde mingea e recuperată de Paul Chetreanu.

Campioana României 2011 după un buzzer-beater fantastic

Morris, aruncă Morris, o secundă de liniște între 4000 de oameni… iar nouă ni se taie și astăzi respirația, deși au trecut 9 ani.Pe 31 mai 2011 deveneam Campioana României. Și nu oricum… Vă invităm să urmăriți întreaga partidă pe canalul nostru de YouTube https://youtu.be/qVxwcPjtEwU

Gepostet von U-BT Cluj-Napoca am Samstag, 30. Mai 2020

 

Sunt mai puțin de 3 secunde, nu mai e timp de nimic, Tyler Morris nu are vreme nici să-și facă pașii, nici să mai avanseze spre panoul advers. Aruncă la disperare, de undeva din „treimea” proprie, de la linia de unde voleibaliștii își iau elan să sară la blocaj. Mingea zboară prin aer o veșnicie, mâinile împietresc în strânsoare fularelor „alb-negre”, timpul de joc a expirat, timpul de joc e suspendat în aer, ca mingea care se încăpățânează să rămână în înaltul sălii, pentru ca apoi să cadă brusc, ca o „folha seca”, în panou și să intre, miraculos, în coș. În alte 3 secunde, parchetul sălii din Cluj e plin-ochi de spectatori, martorii privilegiați ai unuia dintre „momentele Netflix” din istoria sportului nostru din ultimul deceniu.

Coșul lui Kerr fusese mai multă știință decât noroc, coșul lui Morris, mai mult noroc decât știință. Dar momentele acestea se scutură de orice tacticizare, patinate, an după an, de sepia melancoliei. Ele rămân miracole, nu mai are nimeni chef, nici învinșii, nici învingătorii, să stea să mai calculeze pași, centrimetri sau unghiuri. Devin istorie: genul de întâmplări incredibile care, puse peste ani într-un documentar, îți dau exact senzația de exagerări ale unor regizori de filme artistice obsedați de povești cu „happy-end”.

*

„U”-BT a sărbătorit 9 ani de la titlul din 2011 cu scurte amintiri ale eroilor acelui meci de pomină de pe 31 mai. Printre ei, din Indiana, „The Golden Boy” Tylor Morris, eroul coșului de 3 din jumătatea proprie care a decis finala cu Asesoft. Onest și direct, așa cum și cere „fișa postului”, Tyler Morris povestește faza „de aur” din 2011 derulând-o câteva zeci de secunde în spate. Euforia de nedescris de după coșul victoriei a șters capul de bandă al „casetei”, dar Morris vine cu un detaliu care dă și mai mult dramatism poveștii. La atacul precendent, el însuși primise mingea servită pentru coșul victoriei. Era relativ liber în colțul terenului, dar rezultatul a fost un „air ball”, mingea nici măcar n-a atins inelul și a ajuns la adversari, care aveau, practic, ultimul atac, la 61-61.

Tyler Morris | Confesiuni din 2011

Hello, Golden Boy! We've missed you soooo much!

Gepostet von U-BT Cluj-Napoca am Sonntag, 31. Mai 2020

 

Istoria nu mai consemnează, azi, decât coșul fabulos din ultima secundă, nu și ratarea teribilă de dinainte cu câteva clipe. Amintirea „fair” a lui Tylor Morris ne scoate din film și ne întoarce la sport. În felul ei frust, e, poate, mai frumoasă chiar decât coșul „de film” din ultima secundă. E o poveste despre frumusețea needitabilă a sportului, care îți oferă oricând șansa de a face pasul în față. Chiar și într-o echipă dominată de figura impunătoare a lui Michael Jordan, cum i s-a întâmplat anti-vedetei Steve Kerr, chiar și într-un moment în care propria greșeală părea să fi ruinat șansele la titlu ale echipei tale, cum i s-a întâmplat lui Tylor Morris la Cluj, după marea ratare din finalul meciului cu Ploieștiul. De fapt, la fel ca în „The Last Dance”, adevărata poveste nu e coșul din ultima secundă, ci toate momentele – cu bune, cu rele – care te duc acolo.

 

Foto: Sport Pictures

Articole similare
Happening now
Recomandări
Texte bune. N-am vrea să le ratezi.