„The thin red (and white) line”. Fotbal, „La hotarul dintre viață și moarte”

Pentru un sport în care se pune atât de multă pasiune, mai multă poate decât în orice alt sport, vorbim suspect de puțin despre inimă când vine vorba despre fotbal și, chiar și atunci când spunem inimă, spunem, cel mai adesea, de fapt, curaj, nu emoție, nu empatie, nu consum sufletesc…

Dar fotbalul nu e doar despre curaj, nu e doar despre minut și scor, cele două mari metafore ale lumii moderne, nu e doar despre tehnică și tactică, fotbalul e o poveste, poveștile se trăiesc cu inima, nu cu statistica. Statisticile sunt pe zi ce trece mai fine și mai performante, niște Excel-uri care au la capătul lor niște senzori lipiți, culmea!, de inimile fotbaliștilor; statisticile vin tot mai repede, „real time”, vin la timp pentru analizele de final de meci, analize reci, tăioase, chirurgicale, în care liniile de ofsaid sunt mai subțiri decât tăietura de bisturiu, mai subțiri, uneori, decât linia dintre viață și moarte, „The thin red line”, cum frumos a definit-o regizorul Terrence Malick, într-un film celebru, de pe vremea în care de-abia se năștea generația U21 de azi.

Nu e loc de sentimentalisme în fotbal. Mușchiul, tupeul, vâna, piciorul, talpa, glezna, capul, toate astea te definesc ca fotbalist, ca trăitor în fotbal, înaintea inimii. La noi acasă, încă și mai mult. În criză de modele și de rezultate, fotbalul nostru trăiește, de ani buni – ce minune „pauza” de emoție a naționalei U21 la Euro 2019! – doar din râcă și răutate, din malițiozități și miștocăreli. Ce empantie!? Ce emoție!? Ce inimă!?

Despre inimă vorbim doar când George Țucudean merge la Viena, la început incognito, pentru o operație pe cord. Sau când o tragedie ca cea a lui Ekeng se întâmplă „live”, în mijlocul unui meci, așa cum era să se întâmple și duminică, în cazul antrenorului, și el de la Dinamo, Eugen Neagoe. Cazuri diferite, echipa și insensibilitățile noastre, aceleași.

Fotbalul e și despre inimă, și despre emoții. Când, după 4 ani glorioși la Barcelona, Pep Guardiola a plecat, brusc, și și-a luat un an sabatic, la New York, departe de tot tumultul fotbalului mare, a fost privit ca un ciudat. Când, după 3 ani glorioși la Barcelona, Luis Enrique l-a imitat, a trecut și el drept un exotic. Max Allegri îi copiază anul acesta, deja nu mai poate fi vorba de întâmplare.

Fotbalul e despre inimă, e despre inimă în cel mai intim mod. Dacă e așa cum ne place să credem că e, despre fidelitate și despre libertate, despre decizie și asumare, despre credință și viziune, despre bucurie și suferință, atunci fotbalul e mai mult decât tactică și statistică, mai mult decât inteligență, naturală sau artificială, mai mult decât oportunism, mai mult decât cifre, mai mult decât bani, mai mult decât – și ele cuantificabile – trofee.

Fotbalul e despre inimă, iar povestea – căci fotbalul e poveste – lui Eugen Neagoe e numai și numai despre inimă: omul nu are nici măcar trei reprize încheiate pe banca lui Dinamo, aici statisticile chiar nu mai au nici o relevanță. Venit la Dinamo împotriva voinței fanilor, exasperați de derizoriul epocii Negoiță – numai inimă de dinamovist să nu fii în acești ani! – Neagoe a dat dovadă de mare curaj. Era cunoscut, oricum, personaj din stirpea lui Victor Pițurcă, drept un tip cu „stomac tare”, un om hârșit în fotbalul românesc. Numai că fotbalul nu e doar „stomac”, e și inimă. Iar inima lui Eugen Neagoe a cedat, duminică, în plin meci, după zile și nopți de stres și cafele. A intrat salvarea, a plecat salvarea, meciul a curs mai departe, statistica nu poate aștepta, statistica e implacabilă, la fel ca impozitele și moartea.

Dinamo – Craiova s-a terminat 0-2, avem statisticile complete, șuturi, cornere, kilometri alergați, pase corecte, driblinguri și tacklinguri reușite. EKG-ul de la „Floreasca” al lui Eugen Neagoe seamănă și el, până la urmă, cu un tabel în Excel. „La hotarul dintre viață și moarte”, așa s-a tradus, în 1998, titlul filmului lui Terrence Malick. Eugen Neagoe a fost acolo, „la hotarul dintre viață și moarte”, și noi cu el, suspendați în timp din lectura statisticilor de meci. 

Dacă meciul nu ar fi continuat după plecarea ambulanței spre Spitalul „Floreasca”, am fi avut, poate, mai mult de un sfert de oră de meditație despre ce e, până la urmă, sportul și fotbalul. Dar meciul a continuat, avem statisticile, în vreme ce Eugen era „La hotarul dintre viață și moarte”: „The thin red (and white) line”.

Inima lui Eugen Neagoe a rezistat. El a suferit un infarct ventricular minor. La insistențele familiei, antrenorul lui Dinamo va rămâne o perioadă departe de fotbal.

FOTO:Razvan Pasarica/SPORT PICTURES