„Toate jucătoarele contează. Toată lumea ajută”. Coeziunea echipei României vine dintr-un puternic sentiment de apartenență la grup

Cu câteva minute înainte de finalul meciului cu Norvegia, Ambros Martin a oprit pe bancă nucleul echipei, care jucase meci de meci, și a dat șansa jucătoarelor mai tinere sau cu mai puțină experiență la turnee finale să încheie ele partida. Să joace cu Norvegia, fără experimentatele Cristina Neagu, Valentina Elisei sau Melinda Geiger alături. Știa că așa le va arăta că are încredere în ele, că va crește responsabilitatea pe care o simt și modul cum își văd rolul în echipă. Și, cum a spus în interviurile de după, că merită să ia parte la o astfel de victorie.

„Chiar dacă n-au jucat foarte mult în meciurile oficiale, jucătoarele fac o treabă excelentă la antrenamente și ridică nivelul acestora. Și asta e bine și pentru celelalte. Așa că au meritat să joace și ele la final.”

Gabriela Perianu și Cristina Laslo au putut să contribuie și în atac, nu doar în apărare, iar Laslo a și înscris un gol de pe picioare. Tânăra Anca Polocoșer a debutat la un turneu final de senioare, centrul Mădălina Zamfirescu a prins și ea primele minute la acest European, pivotul Raluca Băcăoanu, debutantă la un tuneu final, a trecut peste emoțiile primelor meciuri, iar interul dreapta Ana Maria Dragut a închis tabela cu un gol din partea opusă a terenului.

Au avut emoții și au fost puțin euforice, dar și-au păstrat calmul. Le-au văzut pe bancă pe celelalte colege cum le încurajau cu mâinile în aer, în frunte cu Cristina Neagu, și au simțit încrederea lor. Iar această încredere, pe care o simt și din partea antrenorului, e un element important pentru coeziunea acestui grup, despre care jucătoarele vorbesc cu atâta emoție în fiecare interviu.

„De fiecare dată când am intrat în teren, și în meciuri din calificări, întotdeauna am simțit încredere din partea lor”, spune Raluca Băcăoanu, care la 29 de ani a debutat la un turneu final de senioare. „Atât timp cât joci și 2-3-5 minute și vezi că primești o pasă sau ajuți cumva, e clar că îți dau mingea pentru că știu că poți. Nici n-ai fi aici dacă n-ai putea, dar simt încrederea lor și e fain sentimentul.”

E ceva mai mult în declarațiile jucătoarelor care n-au prins încă multe minute în teren decât clasicul „când o să fie nevoie de mine o să dau totul”. Toate vorbesc deschis despre cum își simt rolul în echipă și cum trăiesc meciurile, fie că sunt pe bancă sau în tribună.

„Chiar dacă eram în tribună, eram alături de fete, le simțeam, dacă se bucurau ele, mă bucuram și eu. Fiecare moment îl trăiam cu ele.” (Anca Polocoșer)

„Simt că fac parte din echipă, chiar dacă încă n-am jucat, pentru că încerc să le ajut pe fete foarte mult la antrenament, acolo practic facem treaba. Sunt alături de ele, le susțin din toate punctele de vedere, când echipa va avea nevoie, voi fi acolo.” (Daniela Rațiu)

„Poate înainte de meci am avut un sentiment un pic de „a, sunt afară”, dar după ce s-a întâmplat, s-a șters totul, n-a mai contat nimic. Cred că fiecare dintre noi va avea șansa ei.” (Mădălina Zamfirescu)

Încrederea antrenorului

Acest sentiment de aparenență e un efect al modului în care lucrează Ambros Martin, despre care fetele spun că le face să simtă că sunt importante. „Pentru el toate jucătoarele contează”, spune Raluca Băcăoanu. Alaltăieri m-am lovit puțin la mână și m-a întrebat imediat: <Raluca, ești bine?> Ne-a și spus că indiferent cât jucăm, atât timp cât suntem aici, toată lumea ajută. Și chiar se simte, vrei să fii acolo să ajuți echipa, nu contează cât.”

Cine vine la națională trebuie să mănânce pământul. Să dea nu 100%, ci 200% din posibilități, fie că e zi sau noapte – Ambros Martin

E un antrenor care se bazează foarte mult pe încredere, spune și Daniela Rațiu, singura care încă n-a jucat deloc. „Tot timpul te încurajează, chiar dacă greșești, și-ți spune că nu-i nicio problemă, să te gândești la  următoarea minge, ceea ce rar întâlnești. Mai sunt și la noi antrenorii tineri care vin din spate, dar nu am lucrat pe modelul ăsta. Iar când vorbește cu tine în particular își găsește cuvintele astfel încât să te facă să crezi într-adevăr în tine și să intri pe teren să dai totul.”

Încrederea echipei și a căpitanului

Coeziunea acestui grup vine și din dorința foarte mare a jucătoarelor cu experiență de a da mai departe din ce știu și de a ajuta la reconstrucția grupului. „Și când greșim ceva, ne spun cele care sunt mai experimentate că <trebuia să stai așa, să faci așa>”, spune Băcăoanu.

Iar un rol important în acest proces îl are și căpitanul Cristina Neagu, care ne vorbea anul trecut de cum încearcă să le ajute pe fetele tinere să creadă mai mult în ele. „Încrederea e cea mai importantă. Trebuie ca fiecare să creadă în ea și apoi în jocul echipei, că trebuie să jucăm împreună. Încerc mereu să le transmit că ele pot mai mult decât cred ele că pot, de fapt. Ăsta e un lucru important pe care l-am învățat la echipa națională.”

Jucătoarele îi simt grija pentru echipă, îi ascultă sfaturile de la antrenamente și-i admiră sinceritatea. „În afară de faptul ca e cea mai bună jucătoare, contează și faptul că tot timpul e sinceră și-ți spune ce trebuie să faci. Și simți că ți-o zice pentru că e mai bine așa, n-o simți niciodată ca un reproș sau răutate. Îți spune pentru că e mai bine.”

„Avem un antrenor bun, care ne dă încredere, dar și un căpitan grozav”, spune Anca Polocoșer, care o admira pe Neagu înainte să facă parte din aceeași echipă. „Cine n-ar admira-o? E o persoană care are grijă de toate, se îngrijește foarte mult de echipă.”

Dorința de a fi parte din echipă

Dar dincolo de încrederea pe care o primesc de la staff sau de la jucătoarele cu experiență, contează și dorința foarte mare a tinerelor jucătoare, sau a celor pentru care convocarea a venit mai târziu, și bucuria de a fi alături de echipa națională la un turneu important. E ce-ar trebui să conteze cel mai mult pentru un sportiv,  spunea Ambros Martin de la primele antrenamente, de acum doi ani: „Pentru mine echipa națională e maxim, eu n-am fost niciodată convocat, și cred că atunci când cineva vine la națională trebuie să mănânce pământul. Să dea nu 100%, ci 200% din posibilități, fie că e zi sau noapte. Cine vine trebuie să-și dorească cu adevărat să fie aici, să fie dispusă să muncească și să dea totul, să le sprijine pe celelalte. Astea sunt condițiile ca să vii, nu să fii bună sau să înscrii 10 goluri; ci să ai foame și ambiție.”

Și ce-l face cel mai fericit acum e că vede această ambiție în ochii tuturor jucătoarelor, fie că sunt titulare sau rezerve. „Pentru mine echipa națională e ceva unic”, ne spunea Mădălina Zamfirescu. „Nu contează că nu joc. Bine, clar că nu e la fel, dar până la urmă cea mai importantă e echipa; echipa trebuie să funcționeze.”

„Suntem aici pentru meciuri frumoase”, spune și Cristina Laslo. „E cel mai înalt nivel și trebuie să demonstrăm că merităm să fim aici, așa că îmi doresc ca spectatorii să vadă meciuri frumoase și diferite.”

Foto: EHF EURO © Nebojsa Tejic / kolektiff