Turneul preolimpic I Primele declarații după Norvegia: „Am mare încredere în fete și în grup că mâine vom reuși să ne calificăm la Tokyo”
Lead.ro 20 martie 2021La conferința de presă de după înfrângerea cu Norvegia, antrenorul Adi Vasile – aflat la primul lui meci pe banca echipei naționale -, a spus că cele cinci goluri diferență îl lasă cu un gust amar, pentru că nu așa a simțit diferența reală dintre cele două echipe. Totuși, selecționerul a spus că are încredere că România se poate califica încă la Jocurile Olimpice:
„Sunt foarte mulțumit de modul în care ne-am luptat tot meciul, de atitudinea avută, de faptul că inclusiv în momentele grele n-am cedat și am încercat să ne aducem aminte de tot ce-am discutat săptămâna asta. Nu e un sentiment plăcut după înfrângerea asta la cinci goluri, pentru că nu așa s-a simțit realitatea din teren; sentimentul e că nu asta a fost diferența, dar avem încă un meci crucial mâine. Am vorbit înainte că vor fi două meciuri pe care trebuie să le jucăm ca și cum ar fi ultimele din viața noastră, știam că vor fi două lupte mari pentru biletele de calificare. Într-adevăr, a fost o luptă mare din partea fetelor noastre. Timp de 60 minute, am încercat să luptăm, să menținem lucrurile pozitive din săptămâna asta. Și am mare încredere în tot ce am făcut săptămâna asta, în fete și în grup că mâine vom reuși să ne calificăm la Tokyo.”
Denisa Dedu: „Încă mai avem o șansă”
Prezentă și ea la conferința de presă, portarul Denisa Dedu a spus că e mândră de cum a luptat echipa, dar și că deciziile arbitrilor au înclinat balanța în favoarea Norvegiei.
„Sunt tristă că am pierdut, bineînțeles, dar sunt mândră de echipa mea, de felul cum ne-am luptat și că nu am cedat niciun moment. Am crezt în șansa noastră și consider că am făcut multe lucruri bune. Nu vorbesc de obicei despre asta, dar sunt dezămăgită de arbitraj, consider că s-au dat multe decizii în favoarea lor, în timp ce de partea cealaltă situația a fost diferită. Dar meciul s-a terminat, mâine e alt meci, vom lupta si vom da tot ce avem mai bun ca să obținem calificarea. Încă mai avem o șansă.”
Despre cum vede meciul cu Muntenegru, Denisa a spus că „e nevoie să câștigăm la cel puțin cinci goluri. Cu gândul ăsta o să dormim la noapte. Cu siguranță nu e nimic imposibil, credem în șansa noastră, există o șansă și vom da totul pentru a obține acest drept. Cu siguranță că o să fie greu, dar o să fie o implicare totală din partea noastră. Muntenegru a făcut un meci bun ieri, au acest spirit de luptă, dar și noi l-am avut azi, am fost luptătoare. Se întâlnesc două echipe cu același spirit și sper ca mâine să fim noi învingătoare.”
Întrebată cât au cântărit ratările României, Denisa a spus că „știam de la început că fiecare gol contează, sigur au fost anumite greșeli. Puteam probabil să dăm mai mult. a fost și ajutorul arbitrilor, să zic. Dar o să încercăm să reparăm greșelile făcute pentru următorul meci. Cu siguranță puteam și noi să dăm mai mult, dar parcă am simțit că ni se pun anumite piedici și rezultatul e prea mare pentru ce ar fi trebuit. Pe Cristina mai aveau puțin și o urcau în tribună, era împinsă din toate părțile și nu li s-a dat nimic. Totul a fost în favoarea lor, au fost un pic împinse de la spate și e frustrant pentru că vorbim de o calificare la olimpiadă.”
Calculele sunt destul de clare: România trebuie să câștige la cel puțin cinci goluri diferență cu Muntenegru – asta dacă reușește să marcheze 29 sau mai multe goluri mâine. O victorie la șase goluri ar califica direct România, un rezultat de 30-25 ar califica România și Muntenegru.
Antrenorul Norvegiei, „puțin trist că n-am reușit să câștigăm la șase goluri”
În cei 20 de ani de când antrenează Norvegia, islandezul Thorir Hergeirsson a văzut (și câștigat) multe. Calm, el a vorbit despre jocul cu România:
„Sunt foarte mândru de echipă, de munca depusă de ieri până azi, în aceste 24 de ore. Am avut un meci greu ieri, azi am arătat mai mult ca Norvegia, cum vrem să fim, cu autoritate, cu apărare bună. România e un adversar puternic, au probabil cea mai bună coordonatoare și marcatoare din lume, pe Cristina Neagu, au cel mai mare și puternic pivot din Europa, pe Crina Pintea, sunt în formă bună, s-au antrenat împreună, au avut o săptămână, noi doar trei antrenamente. Dar sunt mândru de echipă, diferența între ieri și azi e de 10 goluri. Sunt puțin trist că n-am reușit să câștigăm la șase goluri, dar în final, dacă nu avem noroc mâine, am pierdut calificarea în primul meci, nu azi. Așa cum am jucat azi, poți juca și poți câștiga Jocurile Olimpice. Am făcut ce-am putut, acum așteptăm și sperăm”.
FOTO:Sorin Pana/Sport Pictures
-
„One in a million” | Mulțumim, Helmuth Duckadam!
acum 3 săptămâni