Un antrenor cu nume pentru Națională: Iordănescu. Va reușit Edi să calce pe urmele tatălui său?

La capătul unor luni de negocieri începute pe piste apriori închise – în cazurile lui Gheorghe Hagi și Dan Petrescu – care păreau să-i netezească drumul spre prima reprezentativă ultimei mari vedete a Naționalei, Adrian Mutu, Federația s-a oprit, finalmente, la un nume-surpriză, care nu se afla pe lista scurtă a favoriților: Edward Iordănescu.

Discuțiile cu Hagi și Petrescu, acceptate și recunoscute de cei doi, în ciuda improbabilității unui acord, din rațiuni de ordin administrativ, în primul rând, câtă vreme ambii sunt la începutul unor proiecte pe termen lung, cu miză financiară semnificativă, au reprezentat o excelentă operațiune de PR pentru Federația Română de Fotbal. La fel și discuțiile cu reputatul Ladislau Boloni, purtate deopotrivă la Nisa și la București.

Dincolo de PR, realitatea e că, aflată la a patra opțiune pentru postul de selecționer, administrația Răzvan Burleanu nu reușește să se înțeleagă cu un nume din „Generația de Aur”. După un antrenor din afară, Christoph Daum, Federația a ales de două ori nume din generația de după Gică Hagi și Gică Popescu, pe Cosmin Contra și pe Mirel Rădoi; acum era cât pe ce să vină cu un nume din generația de dinaintea ei, Ladislau Boloni, pentru ca, până la urmă, să aleagă un tânăr a cărui singură legătură cu „Generația de Aur” e una de nume: Edi Iordănescu e fiul selecționerului din anii de glorie ai „tricolorilor”.

Nu avem nicio garanție că Dan Petrescu, Gică Hagi sau Costel Gâlcă (fiecare dintre ei cu trofee câștigate în țară și cu experiențe internaționale ca antrenori) ar fi reușit să revoluționeze (și) de pe banca tehnică naționala României. Constatarea e că, în anii profesionali de vârf, între 50 și 60 de ani, niciunul dintre cei mai buni tehnicieni dați de „Generația de Aur” nu va ajunge, foarte probabil, să-i antreneze pe „tricolori”. E un detaliu care, dincolo de conflictul de notorietate dintre echipa federală și „Generația de Aur”, vorbește despre lipsa de proiect a fotbalului nostru. „Generația de Aur” merita, totuși, o șansă pe banca tehnică în ultimul deceniu, măcar pentru coeziunea pe care fi adus-o în jurul său.

Evident, în afară de faptul că felul în care au transpirat în presă negocierile ar putea lăsa de înțeles că el era abia a patra sau a cincea opțiune a Federației, situația de fapt nu-l implică cu nimic pe noul selecționer. Edi Iordănescu însuși a recunoscut că, începând cu Mircea Lucescu și terminând cu Dan Petrescu, fotbalul românesc are antrenori de elită care e logic să fie numiți cu prioritate când vine vorba despre Națională. 

*

Și totuși, venită după intensa vehiculare a unor nume ca Hagi, Petrescu sau Boloni, varianta Iordănescu Jr sună mai degrabă a rezolvare de criză. Confruntată cu opțiunea majoritară a lumii fotbalului românesc pentru un antrenor cu experiență, opțiune care îl ocolea din start pe Adrian Mutu, Federația optează tot pentru un antrenor tânăr, la fel, fără pretenții exagerate. Însă Edi are, totuși, în spate, 12 ani de antrenorat, dintre care aproape un deceniu din postura de principal.

După o carieră fără sclipiri ca fotbalist – în ciuda faptului că a trecut pe la Steaua, Sportul, Panionios, Rapid, Petrolul sau FC Vaslui – Edi Iordănescu s-a retras din activitate la doar 26 de ani și a ales să parieze totul pe cartea antrenoratului. Cu cursuri de specialitate bifate în Italia, Anglia și Spania, Edi era deja, la 32 de ani, vârstă la care mulți încă joacă la nivel înalt, secundul lui Ilie Dumitrescu în scurtul mandat al acestuia la Steaua lui Gigi Becali.

Deși e fiul titratului și influentului – nu doar în fotbal, ci și în politică – Anghel Iordănescu, selecționerul cu cele mai mari succese din istoria Naționalei de fotbal, Edi Iordănescu nu a lăsat niciun moment impresia că are nevoie ca „tăticu’” să-i aibă de grijă. S-a manifestat tot timpul ca un personaj independent, deplin asumat, care gândește și decide cu mintea sa. CV-ul e, aici, cel mai bun argument: Edi Iordănescu a luat-o de jos, de la ASA Târgu Mureș și Pandurii Târgu Jiu, a acumulat experiență pas cu pas, inclusiv prin aventura bulgară de la ȚSKA Sofia, și nu a ars nicio etapă până să-și asume proiecte exigente precum CFR Cluj sau, mai recent, FCSB.

Ajuns la 43 de ani, Edward Iordănescu este un nume respectat în fotbalul nostru, total disociat de cel al tatălui său. Dincolo de succesele din ultimii ani – o ligă și două supercupe cu superputerea momentului în fotbalul românesc, CFR Cluj – Edi e apreciat pentru felul său de a fi: direct, sincer, elegant și extrem de civilizat. Imaginea sa – una naturală, verificată de-a lungul timpului – este, de altfel, un atu important pentru rolul de selecționer, care cere, totuși, un anumit tip de atitudine, cu care antrenori mai precipitați, precum Dan Petrescu sau Marius Șumudică, s-ar identifica mult mai greu.

Mai e un aspect care îl caracterizează pe noul selecționer: e un om care ține foarte mult la principiile sale; un tip pentru care e foarte greu, dacă nu imposibil, să accepte compromisuri. Într-un fotbal atât de predispus la compromis precum al nostru și într-un mediu precum cel al Naționalei, mereu expus suspiciunilor, felul de a fi al lui Edward Iordănescu ar putea reprezenta o garanție a dispariției jocurilor de culise și de interese. Că asta nu garantează succesul sportiv ne-o demonstrează chiar ultima experiență profesională a lui Edi, mandatul de la FCSB, al cărei patron s-a săturat să-i mai dea mână liberă antrenorului, în lipsa unui joc și a unor rezultate spectaculoase.

Pe de altă parte, consecință a felului său de a fi, noul selecționer este foarte ușor iritabil când lucrurile nu merg așa cum își dorește el. Este și motivul pentru care se „blindează” cu contracte extrem de riguroase. Pentru cele doar câteva meciuri ca antrenor la prima sa experiență cu CFR Cluj, Edi a încasat cecul pentru un sezon întreg. Iordănescu Jr nu a stat nicăieri pe unde a antrenat mai mult de două sezoane, nici măcar la CFR, unde tocmai ce câștigase titlul de campioană! Precedentul cu Mirel Rădoi, și el un încăpățânat, care și-a anunțat plecarea de la Națională când încă România mai avea mize în joc, nu poate să nu ne ridice semne de întrebare. Chiar și așa, Edi Iordănescu pare un tip mai echilibrat decât antecesorul său.

*

Cu șapte echipe – și încă mult diferite ca nivel competițional – antrenate în 8 ani, Edward Iordănescu nu are, la 43 de ani, un profil profesional automat recognoscibil. Mandatul plin de la CFR, flancat și înainte, și după, de experiențele lui Dan Petrescu, ne indică un antrenor mai deschis decât SuperDan. Cu Edi pe bancă, CFR a încercat să pună mai des mingea jos și să caute o exprimare ofensivă mai nuanțată. Cum, însă, reflexele epocii Petrescu erau greu de schimbat de azi pe mâine, iar lotul de jucători era în mare același, mâna lui Iordănescu Jr nu s-a văzut pe deplin, după cum nu s-a văzut nici la FCSB, în puținul timp cât i s-a acordat încrederea.

Dacă școala și experiența selecționerului sunt incontestabile, dubiile scepticilor se îndreaptă tocmai spre identitatea stilului Iordănescu Jr. Cu Edi pe bancă, generația din semifinalele europeanului de tineret din 2019 riscă să nu mai fie privită ca grup și să dispară ca proiect pivotal al Naționalei. Încercarea temerară și, din multe puncte de vedere, sinucigașă, a lui Mirel Rădoi ar putea rămâne o simplă paranteză, un experiment care ne-a costat vreo doi ani din viața Naționalei. E limpede că Naționala va abandona stilul avântat pentru o exprimare mai echilibrată și mai precaută – sperăm, totuși, nu chiar ca stilul din ultimul mandat, de la Euro 2016, al lui Iordănescu Sr.

Din ce a transpărut din negocierile cu diverșii candidați la banca tehnică a Naționalei, după experiența cu Rădoi, Federația prioritizează acum rezultatele. Până la urmă, orice idei de joc ar avea, Edi are o marjă mică de eroare până când va trebui să livreze. Iar aici, pregătirea temeinică a meciurilor și flerul în selecție vor conta mai mult decât estetica jocului. Apropo de livrat, cu Edi pe bancă, CFR Cluj a câștigat, într-un sezon și încă o mână de meciuri, nu mai puțin de trei trofee: un semn că Iordănescu Jr știe ce înseamnă „fast delivery”. Rămâne să reușească asta și la Națională.

După ce, în ultimii ani, i-au avut pe banca tehnică pe doi dintre idolii adolescenței lor, Cosmin Contra și Mirel Rădoi, „tricolorii” au acum în față un profil diferit, un om pe care l-au văzut doar pe banca tehnică. Are atuul că-i știe și că a lucrat cu mulți dintre potențialii selecționabili, după recentele contracte cu CFR și FCSB. Se spune despre Edi că e un tip de vestiar. Dacă, dincolo de a strânge și mai mult noua generație în jurul său, îi va transmite un pic din rigoarea și exigența lui, atunci noua Românie are șansa unei exprimări mai realiste, care ne-a lipsit în ultima vreme.

*

După ce o viață s-a luptat să se țină departe de imaginea tatălui său, Edward Iordănescu se trezește, ca selecționer, față în față cu figura proeminentă și cu palmaresul apăsător ale lui Anghel Iordănescu. Nu e prima înfruntare, directă sau indirectă, între un tată și un fiu în fotbalul nostru. Mircea și Răzvan Lucescu s-au întâlnit și în meciuri directe, s-au concurat, la distanță, și pe banca tehnică a Naționalei. Știm cât de mare e ambiția juniorilor de a-i depăși pe mai titrații seniori. Tocmai de aceea, când judecăm numirea lui Edi ca selecționer – și avem câteva argumente să fim circumspecți, după ce negocierile păreau să conducă spre Laci Boloni – riscăm să omitem tocmai acest „atu” al lui Iordănescu Jr. Nimeni nu-și dorește mai mult ca el să ne aducă acolo unde ne-a lăsat tatăl său: în lumea bună a fotbalului. Un mandat transgenerațional. Măcar de dragul acestui scenariu și trebuie să credem în Edi Iordănescu!

Foto: Mircea Rosca / www.SportPictures.ro