Un dublu pentru Rio. Horia Tecău și Florin Mergea încep drumul spre Jocurile Olimpice la BRD Țiriac Năstase Trophy

Andreea Giuclea 22 aprilie 2016

Câștigători la Wimbledon juniori împreună și finaliști la Turneul Campionilor în 2015, ca adversari,  Florin Mergea și Horia Tecău fac din nou pereche în circuitul masculin, în pregătirea Jocurilor Olimpice, unde își doresc o medalie. Prima oprire e la București, la turneul BRD Țiriac Năstase Trophy care are loc săptămâna aceasta, unde ne-au și vorbit despre planurile lor de viitor.

Primul meci jucat împreună în circuitul ATP după șapte ani, chiar în fața publicului bucureștean, la turneul cu care amândoi au crescut, n-a fost lipsit de emoții pentru cei mai bine clasați tenismeni români. S-a simțit în retururile mai nesigure decât de obicei și în mingile trimise afară, care poate altfel ar fi mușcat linia. Dar anii petrecuți împreună pe teren la juniorat și în debutul senioratului i-au ajutat să depășească nesiguranțele din joc. Dincolo de greșelile individuale, comunicarea și sinergia dintre ei a funcționat, au fost mulțumiți de cum au acoperit terenul și de energia pe care au arătat-o, iar dorința de a începe cu dreptul drumul spre Rio – obiectivul care i-a readus împreună -, i-a împins înainte.

Florin Mergea și Horia Tecău, punctul de atracție al turneului de la București, s-au calificat în sferturile de finală, după 7-6(3), 7-6(5) cu Marcus Daniell și Artem Sitak. O victorie muncită, dar importantă, pentru că aduce încredere la acest început – sau reînceput – de drum.

Istoria lor împreună

Cei mai buni jucători de dublu români aveau 14 ani când au jucat prima oară împreună, la Campionatele Europene pentru juniori de la San Remo, unde au şi câştigat. Se întâlneau mereu la turneele naționale, pentru că erau printre cei mai buni juniori din țară, și, treptat, s-au împrietenit și au continuat să împartă jumătatea de teren. La 17 ani au câştigat împreună competiția de juniori de la Wimbledon, Orange Bowl-ul şi au jucat finala la Australian Open. Anul următor au triumfat din nou la Londra, când Mergea s-a impus și în proba de simplu.

Debutul în Cupa Davis a atras atenția lumii tenisului românesc. În septembrie 2003, la 18 ani, au câștigat în cinci seturi meciul de dublu al barajului cu Ecuador, o întâlnire care a intrat în istoria Cupei Davis pentru durata meciurilor.

A urmat apoi o perioadă în care s-au concentrat pe carierele de simplu și în care în Cupa Davis a fost preferată perechea Pavel – Trifu. Din când în când, jucau împreună pe unde se întâlneau – în 2003 şi 2004 au câştigat la dublu şapte turnee futures şi au început să joace şi challengers. În 2007 au revenit în Cupa Davis, într-o victorie contra Franței, și au început să joace mai des împreună. Până în aprilie 2008, când drumurile li s-au despărțit.

Istoria lor ca adversari

Tecău a ales să se concentreze pe dublu și a mers mai departe cu elvețianul Yves Allegro, și apoi cu Andrei Pavel, cei care l-au ajutat în primă fază să intre pe tablourile unor turnee mai mari. Mergea a încercat să-şi caute alţi parteneri de dublu, dar nu a găsit pe cineva stabil. A încercat iar la simplu, dar au urmat o serie de accidentări care l-au tot întrerupt, iar la finalul lui 2010 a renunțat o perioadă la tenis pentru că nu mai găsea motivația de a sta pe teren. A revenit în iunie 2011, hotărât să se axeze doar pe dublu, și în patru ani a ajuns în Top 10. A urcat încet, trecând din nou prin toate etapele: futures, challengers, griji financiare, schimbat de parteneri. Dar a răzbit și a câștigat primele sale titluri în ATP.

În drumul spre vârful clasamentului de dublu, s-a reîntâlnit de mai multe ori cu Tecău, de partea opusă a fileului. La turneul de la București, în semifinale la Wimbledon, dar și la Australian Open și Roland Garros. Cel mai recent s-au văzut în finala Turneului Campionilor, în noiembrie 2015, câștigată de Tecău. A fost, probabil, și cea mai emoționantă întâlnire, pentru că e turneul la care orice jucător își dorește să ajungă, iar România a avut doi, și amândoi au ajuns în finală.

2015, cel mai bun sezon

Deși drumul lor spre vârf a avut o traiectorie diferită, ce au în comun cei doi jucători români e că 2015 a fost cel mai bun sezon pentru amândoi. Pe lângă Turneul Campionilor, Horia și-a adjudecat și un prim titlu de Grand Slam (Wimbledonul, unde mai ajunsese de trei ori consecutiv în finală) și a încheiat sezonul pe locul 1 în clasamentul mondial de dublu, alături de olandezul Jean-Julien Roger.

De partea cealaltă, afară de finala de la Londra, Florin a câștigat alături de indianul Rohan Bopanna un prim titlu Masters, la Madrid. De asemenea, a atins cea mai înaltă poziție a carierei în clasamentul de dublu, locul 7 în iulie 2015.

„Anul trecut a fost cel mai bun an de când jucăm pentru amândoi, am avut rezultate extraordinare pentru România, finala istorică de la Turneul Campionilor, titlul lui de la Wimbledon, sunt niște rezultate ca o binecuvântare pentru tenisul românesc”, a spus Florin Mergea în emisiunea transmisă live de Treizecizero.ro de la BRD Țiriac Năstase Trophy. „Uitându-ne amândoi de unde am plecat, nu cred că ne-ar fi dat nimeni nicio șansă să atingem aceste rezultate.”

Viitorul

De la finalul anului trecut, când subiectul Jocurilor Olimpice a început să fie tot mai prezent pe agenda publică, dar și în gândurile sportivilor, au început și întrebările, declarațiile și speranțele la un dublu românesc cu șanse la medalii olimpice.

Începuseră să joace din nou împreună în Cupa Davis din 2012, iar la început de 2016 a venit și confirmarea: foștii câștigători de Wimbledon la juniori vor face pereche la Rio, țel pentru care își vor testa forțele la câteva turnee pe parcursul anului. Bucureștiul e primul pas.

„În câteva antrenamente ne-am reobișnuit cu jocul nostru, la asta lucrăm”, a spus Tecău. Antrenamente pe care le-au început de câteva săptămâni, înainte de Monte Carlo, a completat Mergea:  „Fiind împreună aici e normal să ne antrenăm, mai ales că vine acest obiectiv al Jocurilor Olimpice și sincer cred că amândoi vrem o medalie de aur acolo, nu orice medalie.”

Pentru că Jocurile Olimpice sunt obiectivul principal al anului, partenerii lor actuali au înțeles și au fost de acord să renunțe la câteva turnee și săptămâni de antrenamente. „La partenerul meu nu am simțit dorința asta (n.a. prioritizarea Rio), așa că el a trebuit să înțeleagă că pentru mine e important și să accepte că vreau să joc câteva turnee cu Florin”, spune Tecău.

După București, cei doi vor mai juca împreună câteva turnee, probabil Washington și Toronto, și vor continua programul de pregătire fizică pe care l-au început cu Dragoș Luscan, preparatorul naționalei de handbal, pentru că știu că turneul de la Olimpiadă nu va fi ușor.

„Trebuie să fim realiști, sunt echipe care joacă non-stop în circuitul ATP – francezii, americanii -, care sunt foarte buni”, crede Mergea. „Noi, prin aceste câteva turnee, trebuie să fim pregătiți să ne batem cu aceste echipe. În același timp, cred că suntem buni la ceea ce facem și că avem șanse. Asta ne și împinge de la spate și pentru asta avem o întreagă echipă după noi, care să ne ajute în atingerea acestui obiectiv.”

Din echipă face parte și fostul jucător român Andrei Pavel, acum căpitan nejucător al echipei de Cupa Davis. „Anul acesta, fiind foarte important pentru noi, l-am rugat să ne ajute un pic mai mult, să ne acorde mai mult din timpul lui, pentru că am simțit că ne poate ajuta să progresăm în această formulă”, spune Tecău.

O formulă care le e familiară, dar care are nevoie de victorii împreună, ca să regăsească și încrederea. Amândoi speră ca la București să vină prima.

Împarte cu alții acest articol
Abonează-te la newsletter
Cele mai noi
Articole similare
Top Stories
Recomandări
Texte bune. N-am vrea să le ratezi.