În vestiarul lui Costel Gâlcă: povestea unei zile de marți când simți că totul s-a sfârșit și când, de fapt, de-abia atunci începe totul

Scurt exercițiu de imaginație

E etapa 31 a campionatului. Fiecare punct valorează cât un cec în alb pentru viitorul sezon. Mai sunt doar 21 puse în joc până la final, iar diferența dintre o înfrângere și un egal se dilată cât un teren de joc pe care-l ai de arat în ultimele minute de joc.

Joci în deplasare, ai disperată nevoie să legi rezultatele pozitive ca să rămâi în marja obiectivului, și uite că echipa ta marchează încă din start, apoi se pune temeinic să apere rezultatul: marcaj atent, recuperare, ieșire calmă din apărare, fără precipitare. Simți, pe margine, cum îți crește inima în piept. Băieții joacă așa cum ai lucrat cu ei peste săptămână, ești  mândru să le fii antrenor!

E deja minutul 43, mai e un pic, știi deja ce le vei spune la pauză, ce mai ai de clarificat cu fundașul dreapta, cum să-l calmezi pe fundașul central care are un galben, știi cum îl vei motiva pe atacantul-vedetă care va intra din postura de rezervă ca să țină sus de mingi și să rupă asaltul lor de final. Echipa trebuie să joace cu aceeași intensitate. Dacă se întâmplă asta, cete trei puncte sunt aproape…

Gazdele au ultimul atac al primei părți, scot o minge în careul mare, pe la 13 metri de poartă, dar nu e mare pericol. Atacantul lor e cu spatele la poartă, iar căpitanul tău îl ia rapid în primire, nu-i lasă timp să se întoarcă. Numai că, imediat ce-și simte adversarul în spate, jucătorul lor se aruncă secerat.

“E o glumă, pentru simulări din astea se dă direct cartonaș…!”, îți zici. Dar nu apuci să-ți termini gândul, că băieții de pe bancă iau foc. Incredibil! Se dă penalti! Gazdele egalează, la pauză abia mai apuci să le ridici moralul alor tăi cât să-i arunci înapoi în teren, măcar să țină de acest rezultat.
Până la urmă, se termină 1-1, se lasă cu scântei pe final, toată lumea e înfierbântată la vestiare, iar tu, la conferința de presă, ești întrebat tocmai despre acel penalti care ți-a luat două puncte de aur din deplasare.

Acum imaginează-ți că ești Reghe. Sau imaginează-ți că ești Șumi. Sau imaginează-ți că ești Iordănescu Jr. De fapt, nici nu trebuie să îți imaginezi prea mult, pentru că ești ceea ce ești de fapt: un suporter care a auzit de o mie de ori toate isteriile și toate lamentările, toate ironiile și toate insinuările din Liga 1 și te-ai săturat până peste cap de ele.

Imaginează-ți, însă, că ești Constantin Gâlcă și că – Slavă Domnului! – ai reușit să evadezi din Liga 1 de fotbal. Nu ți-a căzut deloc bine că nu ai fost lăsat să-ți faci treaba așa cum știi tu, după cei ai câștigat toate cele trei trofee interne. Ți-a fost greu, dar tot răul spre bine. Ai ajuns în Primera, antrenezi echipa ta de suflet din Barcelona, Espanyol, și tocmai ai scos un egal, 1-1, pe terenul Malagăi. Ai condus cu 1-0 încă din start, gazdele te-au egalat chiar înainte de pauză dintr-un penalti inventat, dar ai reușit să ții de scor și, cu acest punct, ești cu încă un pas mai aproape de scăparea de la retrogradare. Ah, ce bune ar fi fost toate cele trei puncte!

Și acum vine întrebarea din partea presei spaniole: “Jucătorii dumneavoastră au protestat la penaltiul Malagăi. S-a văzut pe reluări că nu a fost fault. Cum comentați arbitrajul?”.

“Arbitrul e cel pus să decidă în situațiile-limită din timpul meciului. El e acolo, mereu aproape de fază și el vede mai bine decât noi, cei de pe bancă”. Aceasta e declarația pe care Diario „Marca” o consemnează la finalul partidei. Așa e în lumea lui Gâlcă.

Marți, 9 februarie, ziua când te simți cel mai singur om de pe pământ

Dar nu e totul roz în lumea lui Gâlcă. Adus în locul fostului său coleg de linie de la Espanyol, Sergio González, ca să echilibreze o echipă care se zbătea mult sub nivelul pretențiilor șefilor, Costel Gâlcă a fost întâmpinat cu optimism la Barcelona.

Bifează repede două victorii, una în Cupă, alta în campionat, de care echipa avea nevoie ca de aer, apoi urmează egalul de mare prestigiu de pe “Nou Camp”, în campionat, contra rivalei locale, FC Barcelona. Espanyol arată ca o echipă matură și ambițioasă, care știe exact și ce vrea, și ce poate, exact cum și-l amintea lumea pe Gâlcă în sezoanele sale de top de la finele anilor ’90.

Urmează, însă, imediat, în zece zile, alte două meciuri dure împotriva Barcelonei, în Cupa Regelui, iar uzura avea să se simtă în campionat. În șapte jocuri, „los pericos” – cum li se spune celor de la Espanyol – abia mai fac un singur punct și ajung pe muchia liniei de retrogradare dintre locurile 17 și 18.

În momentul acela, pe muchie era și destinul lui Gâlcă. Românul rămăsese de unul singur la Barcelona, la numai o lună după ce venise. Președintele Joan Collet își dăduse deja demisia pe 20 ianuarie, în chiar ziua în care grupul chinez Rastar prelua pachetul majoritar al clubului. Cu o presă deja ostilă, cu jucătorii demoralizați, cu doar două transferuri în pauza de iarnă și cu un proiect sportiv pus între paranteze de schimbarea de acționariat, Gâlcă era la un pas de demitere. Iar marți, pe 9 februarie, după un 0-5 pe teren propriu contra lui Real Sociedad, antrenorul și cei patru căpitani au fost chemați la ordine în birourile de la Ciudad Deportiva de Sant Adrià.

S-a luat în calcul demiterea imediată, dar căpitanii s-au opus categoric. “Toți îi doreau demisia, dar jucătorii i-au ținut spatele lui Gâlcă”, îmi povestește din “culise” jurnalistul spaniol Alberto Martinez, corespondentul cotidianului sportiv “Diario AS” în capitala Catalunyei.

Un lucru rar în ziua de azi. Acuzați ei înșiși din toate părțile pentru atitudinea din teren, jucătorii lui Espanyol au decis să nu arunce vina în cârca antrenorului român, ci să și-o asume ei înșiși: promit o altă atitudine în schimbul garanției că Gâlcă mai primește un răgaz de măcar două meciuri! O lecție de caracter care vorbește nu doar despre jucătorii lui Espanyol, ci și despre felul în care antrenorul român a știut să și-i câștige de partea sa în lunile grele ale debutului său în Primera Division.

Schimbarea de stil

Echipa îi ține spatele lui Gâlcă nu doar în birourile oficialilor, ci și pe teren. Espanyol pierde nemeritat la Valencia, dar apoi urmează o serie teribilă: 14 puncte din 21 posibile! De pe locul 17, „alb-albaștrii” ajung pe 13, la 8 puncte de retrogradare și la numai 2 de locurile 9-10, care i-ar garanta lui Costel Gâlcă reînnoirea automată a contractului pentru încă un sezon.

Până atunci, însă, Gâlcă e bucuros că a bifat primele sale 100 de zile într-unul din cele mai importante campionate de fotbal ale lumii. Într-un scurt interviu acordat site-ului oficial al echipei sale, Costel rememorează momentele-cheie ale aventurii sale spaniole:

“Cele trei meciuri contra Barcelonei în doar 11 zile ne-au afectat și sportiv, și psihic, iar asta s-a văzut. Ne-am pierdut încrederea în noi”.

Când vorbește de pierderea încrederii, Gâlcă asumă că și-a pierdut el însuși elanul reformator cu care venise la echipă.

“Încercase să joace un fotbal de posesie și de atac, cum făcea la Steaua, dar rezultatele slabe l-au forțat să-și schimbe planurile. E ceva ce, foarte probabil, s-a convenit, cu ușile închise, la întâlnirea șefilor clubului cu antrenorul și cu jucătorii. Cert e că acum joacă altceva, un 4-1-4-1, bazat pe apărare și pe contraatac, iar echipa e foarte aproape să se salveze”, îmi explică Alberto Martinez.

Gâlcă spune, cu alte cuvinte, același lucru: “Veneam de la o echipă obișnuită să câștige, cu o filosofie ofensivă, iar aici a trebuit să propun un fotbal mai practic, mai direct, mai mult pe contre”. A sacrificat stilul și a luat-o, cu băieții săi, “the hard way”, spre mijlocul clasamentului.

Duminică, 15 mai

Un club care l-a sacrificat pe un om de-al casei ca Sergio González nu-i garantează o a doua șansă lui Costel Gâlcă. Chinezii au planuri mari cu Espanyol și nu e încă clar dacă Gâlcă face parte din ele sau dacă antrenorul român va fi și el victima unei tranziții care a îndepărtat deja Adunarea Generală a clubului și l-a forțat la demisie pe președintele Collet.

Dacă va reuși să salveze echipa – ceea e tot mai probabil matematic, căci Espanyol mai are nevoie doar de trei-patru puncte în șapte etape – Gâlcă poate fi împăcat. N-a avut nici un super lot, n-a primit nici mari transferuri, n-a avut nici conducerea lângă el, nimeni nu i-a dat nici un bilet de favoare, cu atât mai puțin jurnaliștii: stilul său, onest și umil, nu face presă bună în Catalunya, acolo unde grandilocvența e, prea adesea, panaceul prescris preventiv împotriva tuturor complexelor provinciale.

S-a simțit adesea singur la Barcelona. Dar, atunci când i-a fost cel mai greu, atunci când s-a simțit cel mai singur, cei patru căpitani și întreg vestiarul în numele căruia vorbeau i-au ținut partea. Venea de la o echipă mare și câștigase tot ce se putea câștiga într-un sezon și a ajuns să se apere pe două linii pentru fiecare centimentru de gazon din Spania ca să înțeleagă că, uneori, cea mai importantă victorie e să mai poți antrena, măcar încă două meciuri, în cel mai frumos campionat din lume.

Duminică, 15 mai, după ultima etapă împotriva lui Eibar, când va intra în vestiarul mirosind a aburi și a discofenac și a transpirație și se va uita complice în ochii celor care au înțeles ca nimeni alții adevăratele lui lecții de onestitate și umilință, Gâlcă va fi avut deja în palmares încă cincisprezece meciuri tari în Primera. Nu unul, nu două, cum de-abia reușiseră să negocieze băieții în după-amiaza aceea de la Sant Adrià, în ziua când se simțise cel mai singur om de pe fața pământului.