Victoria grupului: CFR Cluj câștigă al cincilea titlu din istorie, ne arată că unele lucruri nu se schimbă niciodată

Patru antrenori a schimbat CFR Cluj în ultimul an: Dan Petrescu a plecat imediat după cucerirea titlului, înlocuitorul său, Edi Iordănescu, a fost schimbat după doar câteva meciuri, Toni Conceicao a fost demis deși echipa se afla pe primul loc, în fine, omul de casă Alin Minteuan i-a lăsat locul de principal lui Dan Petrescu, cu toate că bifase victorii pe linie cât s-a ocupat de trupa din Gruia.

Conducătorii s-au schimbat și ei cum rar vezi chiar și în Liga 1: „binomul” Mara – Bilașco a plecat deodată cu Iordănescu, Iuliu Mureșan, președintele marilor succese ale CFR-ului, a revenit la panoul de decizie, pariind pe vechea cunoștință Conceicao, pentru ca, până la urmă, omul cu banii de la Cluj – un personaj încă necunoscut – să le dea din nou mână liberă lui Mara și Bilașco și să parieze din nou pe Dan Petrescu, după eșecul aventurii acestuia în China.

După un sezon în care din Gruia se aruncase cu bani în stânga și în dreapta – 1 milion de euro doar pentru eterna rezervă Ioniță! – anul acesta au apărut îndelungi întârzieri salariale, care au ridicat tonul vocilor grele ale vestiarului. Totul a culminat, la un moment dat, cu schimbarea căpitanului de echipă, banderola fiindu-i retrasă lui Mario Camora și dată lui Ciprian Deac.

O singură constantă a avut CFR Cluj în tot acest sezon bulversant: echipa. O echipă-tip rodată în două sezoane, o echipă echilibrată, sigură pe ea și matură în exprimare, cu caractere puternice, în stare să ducă în spate și realități de culise care scapă înțelegerii comune, dar și situații de joc dintre cele mai complicate.

CFR a început sezonul cum nu se poate mai rău, cu eșecuri dure în cupele europene, dublate de instabilitate administrativă și financiară. Dar echipa veteranilor Arlauskis, Vinicius, Camora, Culio și Deac – pe nedrept văzuți ca veterani – a reușit să se țină tare până duminică seară.

Iar meciul cu Craiova, care le-a asigurat matematic titlul celor de la CFR, a fost unul fără istoric. Clujenii au marcat încă din minutul 12, prin deja legendarul Juan Emmanuel Culio, eroul de la Roma din urmă cu un deceniu, după care a încercat să-și complice cât mai puțin existența. Oaspeții au avut câteva ocazii bune de a marca în partea a doua, dar, la fel ca în întreg sezonul, clujenii și-au văzut impasibili de jocul și de obiectivul lor.

Al cincilea titlu din istorie e primul pe care CFR-iștii îl obțin consecutiv. Într-un fotbal schimbător ca al nostru, e și asta o performanță: doar FCSB (și fosta Steaua) a mai reușit această performanță în ultimii mai bine de 30 de ani. O performanță cu atât mai mare cu cât „vișiniii” nu s-au putut baza mai deloc în „play-off” pe cel mai bun om al lor și pe cel mai bun marcator al campionatului, George Țucudean.

„Onoare muncii grele”, asta era deviza sub care s-a născut marele CFR din vremea lui Arpad Paszkany. Patronul s-a schimbat, cu câteva excepții – printre ele Deac și Camora – și echipa s-a schimbat de atunci, dar acum, mai ales cu Petrescu pe bancă, deviza pare mai actuală ca oricând.

Victoria CFR-ului e o victorie muncită, victoria unui vestiar în care, spre deosebire de cel al marii rivale la titlu, vocea celor care se pricep la fotbal a contat tot timpul, indiferent de conducători, indiferent de antrenori. În clasament, detaliul ăsta se vede într-o diferență de doar câteva puncte. De fapt, diferența e mult, mult mai mare de atât…

Foto: Sport Pictures