Wawrinka pierde cu Del Potro, Serena și Venus se strecoară cu greu pe lângă adversare și ploaie. Djokovic doarme pe un 0-2 la seturi cu Querrey

Novak Djokovic e în pericol să-și vadă oprită seria de titluri de Slam, liderul mondial fiind condus cu 2-0 la seturi de Sam Querrey. Ploaia a oprit meciul, la fel cum a făcut-o de mai multe ori pe parcursul acestei săptămâni. Și Monica Niculescu așteaptă reluarea; ea și Timea Bacsinszky au de jucat ce-a mai rămas din decisiv. După ce și-au împărțit primele seturi, Monica are 1-0 în setul trei.

NU MAI SUPORT PLOAIA. Când s-a terminat Roland Garros am sperat că am scăpat de vremea mizerabilă și ne vom muta către pajiștile verzi și însorite cu care ne-a tot tachinat contul oficial de Twitter al Wimbledon. Aiurea. Deși UK nu mai vrea să fie în Europa, este destul de aproape pentru a avea aceeași vreme infectă care ne-a mâncat sufletul (și Simonei șansele) la Paris.

Au fost 11 întreruperi din cauza ploii în cinci zile până acum la Wimbledon, sunt încă meciuri de simplu din turul doi neterminate, mulțimea jucătorilor calificați în turul 4 este formată din Roger Federer, primele două tururi la dublu se joacă doar 2 din 3 seturi, o grămadă de meciuri au fost mutate pe mâine (printre ele, meciul Simonei din turul al treilea și decisivul Monicăi cu Timea Bacsinszky, contând pentru turul al doilea). Drept urmare se va juca și în duminica altfel liberă a primei săptămâni, sacrosancta ”Middle Sunday”.

În condițiile astea, mi se pare o ironie maximă că Slamul cu cele mai multe acoperișuri (trei) este Australian Open, unde principala problemă este arșița, nu ploaia (ce-i drept, au început să închidă acoperișurile dacă temperaturile cresc prea tare). Wimbledon se tot alintă cu al doilea acoperiș pe Court 1 care va fi gata abia în 2019 (!), iar cei de la Roland Garros sunt atât de în urmă cu extinderea complexului din cauza problemelor cu vecinii, că nici nu mă mai obosesc să sper că voi vedea în următorii ani acoperiș pe Chatrier. Europa e depășită și meteorologic, și politic, și la numărul de acoperișuri de Slamurile neeuropene. De exemplu, US Open, care și-a frânt mâinile până acum fără succes, a găsit în sfârșit o soluție de a acoperi urieșenia de Arthur Ashe. Iar când s-au pornit, păi n-au mai stat pe gânduri: lucrările vor fi gata la timp pentru ediția de la toamnă, iar un al doilea acoperiș, peste reinventatul Louis Armstrong, va fi gata în 2018. 

Asta e: Grand Slamurile or fi fost ele concepute ca turnee în aer liber, dar, la fel ca rachetele, echipamentul și articulațiile lui Rafa și Roger, vremea nu mai e ce-a fost. Meciul lui Venus Williams contra Dariei Kasatkina a fost întrerupt de nu mai puțin de cinci ori. Venus e una din cele mai serene (heh) jucătoare din circuit, dar până și ea părea că e în stare să ia la bătaie pe cineva când a început să toarne brusc chiar înainte de matchpoint.

Nu e vorba doar programul dat peste cap – faptul că nu poți să-ți faci niciun plan și trebuie să stai atârnat și ca jucător și ca spectator și ca jurnalist, neștiind când, cât sau dacă se va juca. Sunt de părere că toate astea modifică șansele jucătorilor, care sunt târâți de pe teren la vestiar și înapoi, nu mai știu când să mănânce, când să se încălzească, când să se odihnească și au meciuri care se întind pe mai multe zile. Asta nu prea e fair play. O să-mi ziceți că e parte din joc, din specificul Wimbledonului, că e pentru toți la fel, etc. Dar când un meci e întrerupt de cinci ori, sau când jucătorii sunt vânturați de pe un teren pe altul sau când nu mai e timp și trebuie să joace în zile consecutive meciuri consecutive? Asta influențează rezultatele și nu e ok. Zicala  ”mai bine norocos decât bun” este cu atât mai valabilă în condiții meteo vitrege. Sunt jucători care au noroc cu programul și vremea și-și joacă meciurile și pleacă acasă. Alții, nu. Vom vedea mâne cum va întoarce Novak meciul după cele două seturi pierdute cu Querrey azi. Dacă îl va întoarce.

Poate nu e întâmplător exodul capilor de serie de pe ambele tablouri: azi a căzut și Wawrinka, răpus de propria inconstanță și serviciul lui Del Potro. Poate nu este întâmplător că și Serena și Venus s-au chinuit amarnic ca să-și câștige meciurile azi, în trei seturi, contra lui McHale, respectiv Kasatkina. Jucătorii de tenis sunt creaturi care funcționează ritmic. Le iei ritmul, rutina și le faci praf programul, uite ce se întâmplă. Djokovic e năucit de Querrey, Wawrinka își pierde complet busola cu Del Potro. Nu zic că e singurul motiv, dar poate fi unul dintre ele.

Apoi, revine eterna dilemă care a animat spiritele la Paris și care l-a făcut pe Simon să fumege ieri: cât este de sigur să joci pe ploaie? Sau, câtă ploaie trebuie să cadă pentru ca terenul să devină nesigur? Trebuie să recunosc, englezii sunt mai inventivi decât francezii la argumente (au și mai multă experiență cu vremea). Simon a declarat că i s-ar fi spus ieri că terenul este sigur pentru că ”stropii de ploaie sunt atât de fini că se dispersează în aer și nu mai ajung să cadă pe iarbă”. Asta, recunosc, este genial. Genial. Cu alte cuvinte, forța gravitațională funcționează selectiv la Wimbledon. E de înțeles dorința organizatorilor de a-i da înainte cu turneul pentru că orele sunt înaintate și sunt chestiuni arzătoare la ordinea de joc a zilei, dar felul cum ignoră părerea și siguranța jucătorilor nu mi se pare în regulă. Radwanska s-a certat în zadar la Paris cu arbitrul și supervizorul în timpul meciului pierdut pe ploaie cu Pironkova. Simona a spus că nu e genul ei să se certe, dar poate e cazul ca cineva să se certe pe subiectul ăsta cu organizatorii, în mod oficial. De aceea sper ca Simon, care face parte din Consiliul Jucătorilor ATP, să se țină de promisiune și să ridice problema.

Continuarea articolului, pe Treizecizero