„Without the dark, we would never see the stars.” Accidentarea Norei Mork e un reminder trist că limitele umane sunt uneori prea greu de depășit

Andreea Giuclea 26 august 2019

„Nu m-am gândit niciodată să mă opresc”, spunea Nora Mork într-un interviu acordat Telekom Sport în această vară, cu puțin timp înainte de începerea sezonului. Vorbea de perioadele lungi de recuperare prin care a trecut după cele opt operații pe care le-a suferit, la ambii genunchi. Cel mai greu în perioada asta, spunea, e să fie departe de echipă. „Știu cum va fi, știu cum să mă întorc. Dar știu că va fi incredibil de plictisitor și de greu, pentru că voi fi singură, mă voi uita la echipă, dar voi fi singură. Iar atunci când ești parte dintr-o echipă, asta e cel mai greu, să te antrenezi singură, pentru că nimeni nu o va face pentru tine.”

Jucătoarea norvegiană, cel mai important transfer al CSM București din această vară, n-a apucat să se bucure prea mult de sentimentul de-a fi din nou parte dintr-o echipă. Duminică, în primul meci oficial în tricoul albastru al noii sale echipe, Supercupa României dintre CSM București și SCM Râmnicu Vâlcea, s-a accidentat din nou.

Fanii care au văzut-o căzând pe parchetul sălii Dumitru Popescu Colibași din Brașov, în timp ce încerca o schimbare de direcție la începutul reprizei a doua, au sperat să nu fie ceva grav. S-au gândit că n-a țipat de durere, cum o făcuse la ultima accidentare. S-au gândit că a ieșit mergând de pe teren și că a sărbătorit apoi cu colegele victoria. S-au gândit că ar fi prea nedrept. Dar lacrimile ei de pe bancă, privirea îngândurată de la festivitatea de premiere, îngrijorarea staff-ului medical în jurul ei în vestiar, în timp ce celelalte jucătoare își făceau selfie-uri cu medaliile, au prevestit parcă verdictul de luni, când controlul medical a arătat că ligamentul genunchiului stâng este „afectat serios”. Nora Mork va fi nevoită să suporte o nouă intervenție chirurgicală și să stea din nou departe de teren câteva luni. Din nou departe de handbal.

„Nu-mi vine să cred că am atâta ghionion. Îmi pare nespus de rău că a venit această accidentare, tocmai acum când toate lucrurile mergeau bine și mă simțeam în formă. Regret că nu voi putea fi lângă fete în următoarea perioadă, îmi doream mult să joc împreună cu ele și să ajut echipa să ne atingem toate obiectivele”, a spus Nora Mork, cea mai bună jucătoare a lumii în 2017.

„Without the dark, we would never see the stars”, spune un tatuaj de pe brațul jucătoarei al cărei talent, când e sănătoasă, strălucește cum puține altele o fac, probabil un reminder care s-o ajute să treacă prin momentele dificile, care n-au fost puține. Opt operații într-o carieră sunt greu de dus pentru orice sportiv, oricât de puternic mental ar fi. Iar Nora, prin îndârjirea cu care a revenit după fiecare, a arătat că este făcută dintr-un material aparte.

Însă chiar și pentru ea, un astfel de moment nu poate fi ușor. Nu doar pentru că trebuie să reînceapă un proces al recuperării lung și dificil prin care a trecut deja de atât de multe ori încât probabil îl cunoaște pe dinafară; ci mai ales că îi arată că e posibil ca teama cea mai mare – că corpul nu mai ține cu ea – , să nu mai poată fi ignorată.

Cred că am fost îngrijorată că corpul meu nu va rezista”, a mai spus pentru Telekom. Dar nu am vrut să mă opresc sau să renunț. Mereu a fost teama că organismul meu va fi ceea ce mă va opri, în final, nu mintea mea. În minte am 20 de ani, așa că atunci când joc, nu-mi pasă.”

E un adevăr greu de acceptat, cu care s-a luptat recent și sora ei geamănă, Thea Mork, care la 27 de ani și-a încheiat cariera, pentru că a simțit că nu se mai poate împotrivi propriului corp. E foarte trist, dar simt că s-a terminat, nu mai pot să fac față. Am avut multe accidentări, dar speranța de a juca pentru Norvegia la un turneu final m-a ajutat să continui. (…) Când m-am accidentat înainte de Campionatul European și am ieșit de pe teren, mintea mi-a spus că nu mai are niciun sens. Mi-am pierdut motivația”, a explicat în decembrie 2018 Thea, care a fost accidentată aproape jumătate din carieră. Ea a renunțat și la visul unei participări la Jocurile Olimpice, dar și de a juca împreună cu sora ei pentru echipa națională.

E poate cel mai greu lucru pentru un sportiv, când corpul nu-ți dă voie să faci ce iubești, iar mintea, oricât de puternică e, nu-l poate ajuta să-și depășească limitele. Când trebuie să accepți că vor fi trofee pe care n-o să le câștigi, meciuri mari în care n-o să apuci să joci, goluri frumoase pe care n-o să le înscrii, aplauze pe care n-o să le mai auzi. Dar face parte din pariul pe care și-l asumă cu toții atunci când pornesc pe acest drum, un drum care depinde de modul în care își folosesc și-și îngrijesc corpul, în care știu că-și vor impinge limitele la maxim – deși nu au de unde să știe care sunt limitele corpului lor -, ca să ajungă acolo unde visează.

Pentru că, dincolo de ghinionul unei jucătoare – sau al unei familii de jucătoare –, dincolo de sentimentul de nedreptate, rămâne semnalul de alarmă pe care a încercat să-l tragă lumea handbalului și în decembrie, la Campionatul European din Franța, unde mai multe jucătoare, printre care și Cristina Neagu, s-au accidentat. Calendarul e uneori prea încărcat, pauzele prea scurte, deplasările prea lungi, pasiunea și dorința de a câștiga cu orice preț, prea mari; iar limitele umane sunt întinse prea mult. Urmele pe care sportul de performanță – nu doar handbalul – le lasă asupra corpului sunt uneori prea greu de dus.

Povestea Norei Mork e deja una dintre cele mai frumoase din sportul de azi. Dacă va reveni din nou, cum probabil mulți speră c-o va face, va fi cu adevărat strălucitoare.

 

Fotografii: Dan Potor/SPORT PICTURES

Împarte cu alții acest articol
Abonează-te la newsletter
Articole similare
Happening now
Recomandări
Texte bune. N-am vrea să le ratezi.