Lacrimile handbalistelor: Mai bună, Norvegia învinge la limită România. Fetele sunt eliminate de la turneul olimpic

România pierde cu Norvegia (27-28) și este eliminată încă din grupele turneului olimpic de handbal. Cea mai îndrăgită echipă a României termină în lacrimi un concurs de la care își dorea mult mai mult. Rămânem cu senzația că pentru handbaliste, Jocurile Olimpice au început prea brusc și s-au terminat prea repede.

*

Învinsă de Norvegia, campioana olimpică en-titre, la capătul unuia dintre cele mai bune jocuri din Grupa A, România a mai păstrat speranța calificării pentru încă trei ore, până când Spania a trecut de Angola (26-22), în ultimul joc al grupei, și a confirmat un lucru dureros: România nu se va bate pentru medaliile concursului de la Rio. Echipa națională a încheiat turneu cu două victorii încurajatoare (Muntenegru și Spania) și trei înfrângeri curioase, una mai frustrantă decât alta. Angola, care a bătut România în primul meci din Brazilia, reușind practic surpriza turneului, se califică în sferturile de finală. De partea cealaltă, fetele lui Tomas Ryde și Costică Buceschi rămân să se întrebe „ce-ar fi putut fi?”

Brazilia, Norvegia și Spania au trecut și ele mai departe în sferturi, în ordinea asta. Din cealaltă grupă s-au calificat Rusia, Franța, Suedia și Olanda.

Meciul

Cine spera ca Norvegia (campioana europeană, mondială și olimpică) să joace mai grijuliu, cu gândul la calificarea deja bifată, și-a dat seama (devreme) că nordicele nu prea știu să joace în trepte inferioare. Știu una și bună: să te agaseze cu repunerile rapide, duelurile unu la unu și angajările pe pivot. Asta face Norvegia, te grăbește și te pune să ghicești, apoi te sufocă și te pune să greșești.

Dar România lui Tomas Ryde înțelege bine jocul acesta modern (a demonstrat-o deja de câteva luni bune, mai ales în jocurile contra echipelor nordice) și a făcut, fără discuție, cel mai solid meci de la acest concurs olimpic. Un joc cursiv, fără ezitare, în care nimeni nu a greșit (aproape) nimic în primele zece minute.

Norvegia a deschis scorul la primul atac, Melinda Geiger a egalat pentru România (și a reușit încă un meci bun), nordicele au trecut rapid înainte, Cristina Neagu le-a tras din nou înapoi, dintr-un șapte metri scos de Oana Manea, Kristiansen a răspuns pentru campione, Neagu, de la zece metri, a marcat din nou pentru România. Și ambele echipe au continuat – fără greșeală și fără ezitare – să-și facă atacul în următoarele minute, lăsând senzația că handbalul este cu adevărat simplu.

Norvegia a avut prima șansă de desprindere la două goluri, dar Paula Ungureanu n-a vrut să audă de treaba asta, a scos de pe semicerc, și schimbul de lovituri a continuat. Când nordicele au fugit totuși la 7-5, profitând de faptul că fetele lui Ryde nu au marcat în superioritate, România a egalat cu repeziciune. Iar s-a desprins Norvegia, 9-7, iar a egalat România, pe o dublă superioritate, prin Geiger și Florina Chintoan, angajată perfect de Eliza Buceschi.

A fost un pasaj în care Paula a dat senzația că e din nou în ziua ei specială, că va închide toată poarta și-și va inhiba –pentru a câta oară? – adversarele. Profitând de intervențiile ei, România a trecut pentru prima dată în avantaj, 10-9. Cu zece minute înainte de pauză, Neagu și colegele ei au pus piciorul în față, dar fetele nici n-au avut timp să vadă tabela de scor, că Norvegia a și egalat.

Echipa asta e coșmarul oricărui producător: nimeni nu mai are timp de reluări, iar ritmul ăsta nebun e unul dintre principalele argumente (și sunt multe) pentru succesul echipei antrenate de islandezul Thorir Hergeirsson. Norvegia pur și simplu nu oferă timp – nici pentru bucuria propriei reușite, nici pentru schimbările defensive. Nici măcar pentru gândire.

De la 10-9 pentru România, nordicele au marcat de trei ori în 90 de secunde, profitând de o superioritate, și au fugit iar la două goluri distanță. Dar Paula s-a amestecat din nou în mintea adversarelor, Neagu și Camelia Hotea au egalat iarăși pentru România și, dacă Norvegia n-ar fi avut ambiția să se strecoare cumva în avantaj la cabine, am fi putut spune că cele două echipe s-au contrat perfect. În pauză se intră cu 14-13 pentru Mork, Loke, Oftedal și ale lor. 30 de minute jucate pe repede înainte, una dintre cele mai bune reprize de la turneul olimpic.

Din păcate, în a doua parte Norvegia a rămas la același nivel, iar fetele au pierdut un vârf de ac. De ajuns să piardă și meciul din mână. Nordicele s-au distanțat repede la două goluri, 16-14, și de acolo nu ne-au mai primit în meci: două, trei și chiar patru puncte distanță până spre final, când fetele lui Ryde și Buceschi s-au apropiat la un singur gol și au sperat, pentru un (prea) scurt moment, la punctul calificării. Dar egalarea nu mai venit, iar la trasul liniei Norvegia a fost mai bună: cu mai puține greșeli individuale, campioana europeană, mondială și olimpică și-a fructificat mai bine ocaziile și a demonstrat încă o dată că rămâne una dintre cele mai bune echipe ale momentului. În ce o privește, România nu fost departe și rămâne cu gândul la înfrângerea din meciul cu Angola. Dacă fetele jucau acolo măcar jumătate din ce-au arătat cu Norvegia, probabil că acum erau în sferturile de finală. Nu sunt, din mai multe motive.

Ce-i de reținut din eliminarea României

În primul rând, evidentul: că echipa a lipsit de la primele două jocuri, că turneul olimpic a început cu adevărat abia din meciul al treilea, când România a trecut de Muntenegru și a căpătat ceva viteză. Până acolo, în primele două meciuri, cu Angola și Brazilia, România a arătat ca autobuzul care urcă dealul în treapta a patra. De ce? Nimeni nu știe precis, dar faptul că Neagu sau Eliza Buceschi – accidentate în ultimele săptămâni – au ajuns în Brazilia fără prea multe antrenamente nu a ajutat deloc cauza României.

Lipsite de intensitate în primele zile de concurs, fetele au fost umbra jucătoarelor care reușeau să împingă Norvegia până în prelungirile semifinalei Campionatului Mondial.

Dar chiar înainte de plecarea spre ultimul turneu amical înaintea Jocurilor Olimpice, Costică Buceschi, secundul naționalei, ne avertiza (încă o dată) că așteptările din jurul echipei ar putea fi cam mari. Accidentările, oboseala unui sezon lung, modificările de regulament pe care turneul olimpic le-a adus (mai ales reducerea lotului de la 16 la 14 jucătoare), toate jucau mai degrabă împotriva echipei ăsteia. Sigur că fetele porneau cu gândul la medalii și sigur că, în ziua lor bună, jucătoarele acestea pot bate pe oricine, spunea Buceschi, dar pentru podiumul olimpic trebuie să ai, adăuga el, numai zile faste. Din păcate, România a avut și două zile negre. Două derapaje din care primul – înfrângerea cu Angola – s-a întors acum să ne bântuie.

Și chiar dacă echipa a jucat din ce în ce mai bine în ultimele trei meciuri, chiar dacă intensitatea era iarăși acolo, România a părut pregătită de maraton, când competiția de la Rio a fost mai degrabă un (soi de) sprint: ratezi startul, ratezi întrecerea. În lacrimi la finalul meciului cu Norvegia, chipul unora dintre fete arăta tocmai asta – ciuda că au ratat ocazia să declanșeze sprintul, că Jocurile pentru care s-au pregătit atât de mult, spre care au privit mereu cu anticipație sunt deja în urmă.

Dar oricât de supărătoare ar fi eliminarea asta, handbalul rămâne într-un loc bun. „România dă dovadă de un spirit de echipă foarte bun sub conducerea lui Tomas, și poate că în acest moment este cea mai bună din Europa,” spunea chiar antrenorul Norvegiei, Thorir Hergeirsson, după ce fetele lui invincibile erau bătute clar de o echipă a României care practica un joc entuziasmant. Asta se întâmpla în luna martie, la Cluj, în preliminariile Europeanului din Suedia.

Echipa asta nu a uitat să joace handbal și, dacă nu se întâmplă neprevăzutul, poate atinge din nou nivelul arătat mai întâi în decembrie 2015, la Mondialul din Danemarca, mai apoi în martie 2016, la turneul de precalificare pentru Rio. Enervant este doar gândul că l-ar fi putut atinge chiar din sferturile acestui turneu olimpic…