La capătul unei săptămâni încărcate, Irina rămâne fără claritate în semifinalele de la Istanbul

Revenirile în tenis sunt întotdeauna spectaculoase și dau multă greutate unei victorii. Dar pe cât de remarcabilă e o astfel de realizare, ea vine la pachet și cu un preț suplimentar, pe care, vrând-nevrând vei fi nevoit să-l plătești, foarte probabil chiar la următoarea apariție pe teren: un plus de oboseală fizică și mentală, un rezervor golit, care îți taie elanul și te lasă fără energie atunci când ai nevoie. Azi, Irina a simțit pe propria-i piele efectele unei săptămâni încărcate. Au fost trei meciuri la rând în care a întors din varii situații: a salvat mingi de set în primul tur, a revenit de la 1-4 cu dublu break în turul doi și a salvat minge de meci în sferturi, întorcând meciul cu Vekic dintr-o situație complicată. Astfel de meciuri pot avea și efecte secundare.

A fost 6-3, 6-4 pentru Pauline Parmentier, într-o partidă în care Irina a fost mai mereu cu o viteză în minus, fără energie și fără acea claritate în decizii și în selecția loviturilor. Nimic nu i-a mers astăzi, oricât de mult a încercat să se mobilizeze și a luptat să revină.

La 3-2 în primul set, antrenorul ei, Artemon Apostu, a sfătuit-o să nu mai caute lovitura câștigătoare din prima, să muncească mai mult și să evite să lovească plat. Dar acesta era primul semn al oboselii; voia să închidă cât mai repede punctul pentru că altfel, dacă raliul se prelungea, apăreau problemele. Nu a reușit să pună în practică sfaturile, iar la 3-3 și-a cedat serviciul jucând exact ce antrenorul i-a spus să nu facă: mingi foarte puternice, haotice și vrând să facă diferența de la prima lovitură.

Primul set a mers, în cele din urmă în contul franțuzoaicei, fără ca ea să facă ceva special sau ieșit din comun. Game-urile au fost disputate, echilibrate, dar Irina nu a reușit să lege punctele între ele, iar asta a fost marea problemă pentru ea în întregul meci. Jocul ei nu s-a legat, nu a simțit loviturile; loviturile erau când prea plate, când prea scurte, când prea moi și fără viteză. N-a găsit acea măsură potrivită, și atunci jocul ei a fost fluctuant și foarte fragmentat. În setul doi a început cu break, a avut șansa de a se desprinde la 2-0 dar au urmat trei-patru puncte total neinspirate și și-a cedat serviciul. La 2-2 a jucat excelent câteva puncte, a avut trei mingi de break consecutive, dar n-a fructificat niciuna pentru că a urmat iar o serie neagră în care a cedat punct după punct.

Și deși spre finalul setului doi, semnele păreau ceva mai încurajatore (la 4-4 a făcut cel mai bun game de serviciu din întreg meciul), la 4-5, când a servit pentru a rămâne în meci nu a mai rezistat nici presiunii, nici oboselii. Senzația a fost că încearcă să scape cât mai repede de minge, și orice schimb mai lung o afectează – iar Parmentier a simțit asta, s-a agățat de fiecare minge, a obligat-o lovească o minge în plus și, i-a ieșit, reușind să se califice în a treia finală WTA a carierei, după o pauză de zece ani de la ultima.

Pentru Irina urmează acum un segment de turnee (Madrid, Roma, Paris) în care în ultimii ani a obținut rezultate frumoase. Și mai important, are de apărat doar un tur trei la Madrid, lucru care poate conta, pentru că poate juca fără presiunea punctelor.