„Acest Campionat Mondial n-a fost despre rezultate. A fost despre a sărbători femeile care-și trăiesc visul.” Cu ce rămânem după Campionatul Mondial feminin

Andreea Giuclea 8 iulie 2019

Am iubit campionatul mondial feminin care s-a încheiat duminică, cu victoria Statelor Unite, din multe motive, dar mai ales pentru cât de mult s-a scris și s-a vorbit, pe parcursul lui, despre femeile talentate, curajoase, deschizătoare de drumuri din sport; femei care luptă pentru visele, idealurile și drepturile lor, dar și alte noastre, tuturor. Pentru exemplele pe care le oferă acestea fetelor care cresc privindu-le și citindu-le poveștile, și pentru schimbarea pe care o aduc în lumea în care acestea din urmă vor crește.

Pentru această echipă a Statelor Unite care nu se ascunde, nu se scuză, nu se teme; și care câștigă, pentru că e important s-o facă pentru lupta pentru egalitate pe care o duc. Pentru Megan Rapinoe și simbolul care-a devenit ea într-un timp așa scurt, prin încrederea și asumarea cu care înscrie, sărbătorește și vorbește despre lucrurile importante pentru ea. „We’re crazy, that’s what makes us special. We have no quit in us”, a spus Rapinoe la final, după ce-a primit trofee pentru cea mai bună jucătoare și cea mai bună marcatoare.

Pentru celelalte povești frumoase de la acest turneu, și chiar și pentru cele care lipsesc, cum e a Adei Hegerberg, câștigătoarea primului Balon de aur feminin din istorie, și a mesajului pe care îl transmite absența ei.

Pentru imaginea unui stadion plin scandând „Equal pay”, când președintele FIFA Gianni Infantino a intrat pe teren pentru decernarea trofeului. Pentru că e prima oară din 2003 (și abia a doua oară în istorie) când ambele antrenoare ale echipelor finaliste au fost femei. Pentru că tricoul Statelor Unite a devenit cel mai bine vândut tricou al unei echipe de fotbal, feminine sau masculine, într-un sezon, din istoria Nike.com. Și pentru cele trei săptămâni în care am citit și am auzit vorbindu-se așa mult despre fotbal feminin, despre personajele pe care le-a propulsat, despre impactul turneului.

Așa că, în loc de concluzii de final, am rugat câteva femei – jurnaliste, jucătoare, pasionate de fotbal sau care lucrează în fotbal – să rezume în câteva cuvinte ce-a însemnat pentru ele să privească acest turneu; cu ce-au rămas, ce li s-a părut important, ce impact cred sau speră să aibă de acum încolo.

**

„Ce mi-a plăcut cel mai mult la Campionatul Mondial Feminin din Franța e că a venit într-un moment istoric pentru femeile de pretutindeni. Un moment în care simt că multe dintre noi ne-am trezit, sau mai degrabă am lăsat în urmă teama de a fi contestate; în care și femeile și bărbații țin ridicat steagul feminismului, în care ne punem întrebări despre lucruri care nu puteau fi puse la îndoială. Cum e faptul că femeile pot să joace fotbal în loc să fie nevoie să-și schimbe visele, exact cum ne-a arătat reclama acelui brand sportiv faimos.

Așa că, de la început, pentru mine acest Campionat Mondial n-a fost despre rezultate. A fost despre a transforma vise în realitate, din mai multe puncte de vedere. A fost despre a vedea din nou Argentina la un turneu final pe cea mai mare scenă, după 12 ani de absență. Dar a fost și despre a vedea atâția oameni angrenați în participarea lor, știind că fetele mici din țara mea au acum atâtea femei curajoase pe care să le admire. A fost despre a sărbători femeile care-și trăiesc visul, a fost un triumf pentru feminismul de pretutindeni, care sper să continue până când egalitatea nu mai e ceva pentru care trebuie să luptăm. Acest Campionat Mondial a fost un voleu în inima patriarhatului.

Variantei mele mai tinere i-ar fi plăcut la nebunie să crească într-o lume în care să fi avut posibilitatea să admire astfel de femei puternice, o lume în care visul de-a juca la un Campionat Mondial nu e ceva nebunesc. Sper ca la următorul Campionat Mondial să discutăm mai mult despre jocul în sine, ca el să devină ceva normal, și nu doar să ne bucurăm pentru ce înseamnă acest triumf în afara ierbii.”

(Laura Agena, jurnalistă de sport în Argentina)

**

„O să încep prin a-mi exprima of-ul cu privire la faptul că TVR nu a difuzat toate meciurile din cadrul turneului final, deși am înțeles că aveau drepturile pentru a face asta. Cred că ar fi ajutat un pic la popularizarea fotbalului feminin în România, chiar dacă reprezentativa noastră nu a ajuns încă la acest nivel. Acum, că mi-am luat asta de pe suflet, o să mărturisesc că m-am super distrat cu aplicațiile interactive pentru fani create de FIFA cu ocazia campionatului mondial. Predictor.fifa.com mi-a captat aproape toată atenția pentru că m-am distrat ghicind scorurile din prima rundă, după care am devenit mult mai competitivă și m-am documentat despre echipe pe care nu le știam așa bine. Odată ce câștigi puncte joculețul dă dependență, trebuie să recunosc.

De la început am ținut cu echipa Olandei și în aplicația bracketchallenge.fifa.com le-am trimis direct până în finală, înainte de startul oficial al turneului. Se pare că am avut un instinct bun. Cred că motivul pentru care am ținut cu ele de la bun început are de-a face cu succesul lor de la Campionatul European din 2017. Apoi cred că a contribuit și faptul că am avut ocazia să aflu mai multe detalii despre sistemul de pregătire al junioarelor din Olanda și am fost atrasă de ideile pe care le-au pus cu succes în aplicare pentru a avea în cele din urmă cea mai valoroasă echipă a Europei.

La categoria „jucătoarea preferată” o să le nominalizez pe Vivianne Miedema (Olanda) și Megan Rapinoe (SUA). Prima pentru că este o jucătoare extrem de talentată care a reușit să-și facă loc în echipa de senioare la 17 ani și s-a dovedit indispensabilă la ultimul turneu final la care au participat, iar pe cea de-a doua pentru că este „a complete bad ass”.

(Irina Mihuțescu, team managerul echipelor naționale de junioare U15, U17 și U19 din cadrul FRF)

**

„S-au scris deja foarte multe despre aspectele excepționale ale Campionatului Mondial de fotbal feminin 2019. Despre eforturile extraordinare depuse pentru calificare de echipa Scoției există un documentar BBC în șase părți. Despre cât de bine au jucat unele dintre echipele care-au părăsit prea repede turneul (pe lista mea sunt Franța, Brazilia și Chile). Despre VAR-ul care a anulat golul de onoare al Angliei în semifinala cu Suedia. Despre sărutul dintre căpitana Danemarcei și iubita ei, jucătoare suedeză, din urma victoriei Suediei împotriva Canadei. (Suedia a fost probabil echipa mea preferată la campionatul ăsta, s-a văzut cum încearcă să-și schimbe stilul de joc greoi și defensiv într-o tactică mai incisivă. Nu le-a ieșit anul ăsta, dar eu una sigur o să stau cu ochii pe ele la Jocurile Olimpice.)

Cel mai mult probabil că s-a scris despre super-echipa americană și despre noua mea eroină personală, Megan Rapinoe. (Scurtă notă explicativă: Rapinoe a fost prima sportivă albă din SUA care a îngenuncheat în timpul cântării imnului înainte de meciuri, în semn de susținere a mișcării Black Lives Matter. Tot Rapinoe a spus că n-are de gând să se ducă la Casa Albă a administrației Trump, în caz că SUA câștigă campionatul. E greu să n-o iubești.)

Eu n-o să scriu despre toate astea, deși sunt importante și merită amintite, pentru că spun ceva despre zeitgeist-ul acestui sport la ora actuală. S-a diversificat, nu mai există favorite detașate și se află încă în acea perioadă de grație în care Abramovicii și casele de pariuri ale lumii nu îl canibalizează. Încă. În cei minimum zece ani de care cred că are nevoie România ca să construiască o echipă de calibrul unui Campionat Mondial, sportul va arăta cu totul diferit, mă aventurez să spun.

Însă despre altceva aș vrea să vorbesc. E motivul pentru care scriu textul ăsta înainte de finală, pe care o s-o văd într-un bar sportiv cu niște prieteni. Campionatul ăsta a venit pentru mine după un an și jumătate în care am redescoperit fotbalul. Și reîndrăgostirea asta s-a produs pentru că am constatat că există, încă, fotbal cu pasiune, pentru suporterii ăia care nu iubesc jocul pentru rezultate.

Se întâmplă să cunosc femei care lucrează în fotbal și știu că echipele feminine românești ale viitorului sunt pe mâini bune, indiferent de promo-urile pentru meciurile televizate, cu tocuri cui și mingi pasate delicat. Indiferent de misoginii internetului, mari comentatori, care le trimit pe jucătoare la cratiță și spun că fotbalul feminin nu e fotbal. Dar, mai ales, indiferent de ciobanul fotbalului românesc, care susținea că se retrage din domeniu, dacă-l pune UEFA să-și facă echipă „de fete”. Ei, bine, d-le Becali, FRF a aprobat „lucrătura lui Satan”. Să fi reușit femeile ce n-a reușit Peluza Sud în toți anii ăștia? Nu pot decât să spun: „Joac-o p-asta, Gigi.” În rest, hai America și hai Olanda diseară, aștept, cu berea și prietenii alături, un meci spectaculos.”

(Ioana Pelehatăi, reporter Scena9)

**

„Ce impact are Cupa Mondială din Franța pentru fotbalul feminin? Cu siguranță unul major pentru țările participante, fotbalul feminin a început să fie vizionat, a început să vândă, să educe, să combată stereotipurile de gen și, poate cel mai important, a ajuns la un nivel competitiv foarte ridicat, nu mai există favorite certe. Pe de altă parte e nevoie de mai multe locuri pentru echipele non-europene la aceste turnee finale.

Ce impact are Cupa Mondială asupra fotbalului feminin românesc? Aproape niciunul, noi suntem încă departe de restul Europei, pe de-o parte datorită lipsei finanțării fotbalului feminin și pe de altă parte din cauza percepției sociale negative cu privire la fetele care joacă fotbal. Această percepție își are rădăcina în puternicul accent patriarhal al societății românești, care decide că menirea femeii se împarte între a sta în bucătărie și de a naște și crește copii. Astfel de societate permite unor conducători din fotbal să valideze și să perpetueze discursuri discriminatorii și sexiste.

Cupa Mondială ne va schimba în 10-15 ani, când măsurile luate acum vor începe să dea roade. Fetele care acum abia au început să joace la Olimpia Cluj, Vasas Femina Odorhei sau Dream Team București vor face pasul la națională cu o altă mentalitate și vor oferi românilor cea mai bună generație de fotbaliste. Pentru a ajunge acolo, trebuie să avem răbdare, performanța nu vine peste noapte, nu înseamnă că dacă fiecare echipă de Liga 1 va avea și secție feminină rezultatele vor apărea instant.

Ca să ajungem și noi la un turneu final, e nevoie de mai mult. Primul pas s-a făcut cu regula U18, astfel încât la meciurile din liga a 3-a ai nevoie de minim 4 jucătoare sub 18 ani, pentru liga a 2-a limita este de două, iar la prima ligă echipele trebuie să alinieze la start minim două jucătoare U19. Al doilea pas s-a făcut când toate echipele înscrise în competițiile feminine organizate de FRF au fost obligate să aibă o echipă U15 înscrisă în campionatul de junioare. Cel mai recent pas a fost făcut săptămâna aceasta, când Federația a hotărât să includă în criteriile de licențiere ale cluburilor din Liga 1, începând cu sezonul 2021-2022, și obligativitatea de a avea o echipă de senioare și una de junioare înscrise în campionatul național. Am privit duelul dintre două naționale puternice cu gândul că aceste schimbări ne pot duce și pe noi acolo dacă avem răbdare, muncim și ne cerem drepturile. Ține doar de noi să schimbăm ceva!”.

(Teodora Căbuț, jucătoare în liga a doua și inițiatoarea grupului informal de fotbal feminin Cluj United, care încurajează mișcarea și fotbalul în rândul femeilor. A scris aici mai multe despre Campionatul Mondial feminin)

Articole similare
Happening now
Recomandări
Texte bune. N-am vrea să le ratezi.