Golurile, recordurile și semifinalistele Campionatului Mondial feminin. Ce reținem din prima parte a turneului

Andreea Giuclea 1 iulie 2019

SUA-Anglia (marți, 22.00, TVR1) și Olanda-Suedia (miercuri, 22.00, TVR1) sunt semifinalele Campionatului Mondial de Fotbal Feminin. Au rămas patru echipe din cele 24 care au venit în Franța pentru a opta ediție a turneului, o ediție despre care s-a spus încă dinainte de a începe că va fi una istorică, care va doborî recorduri de audiență și va contribui la o schimbare în modul cum e perceput, finanțat și promovat fotbalul feminin.

Au fost trei săptămâni cu meciuri frumoase, recorduri depășite și goluri spectaculoase, dar și locuri goale pe stadioane, mai ales în faza grupelor. Au fost mai ales povești și declarații care ne-au rămas aproape, așa că am selectat câteva:

Golul Thailandei

Când a fost întrebată care e momentul de până atunci de la Campionatul Mondial care a inspirat-o, căpitanul Australiei, Sam Kerr – care tocmai înscrisese patru goluri cu Jamaica –, a amintit de golul înscris de Thailanda în meciul cu Suedia. A fost incredibil să vezi emoția lor și cât de mult a însemnat pentru ei să înscrie la un campionat mondial”, a spus Kerr.

Era minutul 91, erau conduse cu 4-0 de Suedia și veneau după o înfrângere usturătoare cu SUA (0-13). Când căpitanul Kanjana Sung-Ngoen a împins mingea în poarta Suediei, atât de vie și de emoționantă a fost bucuria fanilor, a jucătoarelor și a staff-ului, încât fanii suedezi le-au aplaudat și ei reușita. Imaginea care-a rămas însă în memoria colectivă a fost a team-managerului echipei, Nualphan Lamsam, izbucnind în lacrimi pe margine.

Lamsam e CEO-ul uneia din cele mai mari companii de asigurări din Thailanda și poate cea mai importantă persoană din fotbalul thailandez. E principala susținătoare a echipei feminine, a ajutat jucătoarele să-și termine studiile și a angajat o parte dintre ele la firma ei.

Thailanda a pierdut până la urmă cu 5-1, dar a fost o înfrângere primită altfel decât cea cu SUA, care le-a lăsat pe jucătoare în lacrimi și pe fani dezamăgiți. Acel unic gol al Thailandei la acest turneu a fost ca un miracol”, a spus Lamsam. Golul ăsta înseamnă totul pentru echipă. Comentariile negative au devenit pozitive și ne-a adus înapoi spiritul în echipă; iar spiritul și inima sunt cele mai importante într-o echipă”.

Discrepanțele dintre echipe

Golul Thailandei a însemnat cu atât mai mult cu cât a venit după înfrângerea cu 0-13 în fața Statelor Unite, cea mai drastică din istoria turneului final. S-a vorbit mult despre diferența uriașă de scor, despre cât de exuberant au sărbătorit jucătoarele americane, despre dacă ar fi trebuit să nu apese pedala așa tare contra unei echipe slab cotate. Dar poate că discuția mai importantă ar trebui să fie despre diferența încă mare dintre nivelul echipelor și despre ce-ar trebui să facă FIFA să asigure turnee finale mai competitive. De exemplu să pună presiune pe federații să investească mai mult în echipele lor feminine”, spune Alex Morgan, marcatoare a cinci goluri în acel meci.

Morgan le-a îmbrățișat și le-a încurajat pe jucătoarele thailandeze la finalul meciului, în timp ce antrenoarea Statelor Unite, Jill Ellis, a spus că jucătoarele ei au visat la momentul ăsta, e un campionat mondial. E important să înscrii multe goluri, îți dă un sentiment bun, îți dă încredere.”

Mesajul Martei

Nu sunt multe sportive care să aibă o poveste mai frumoasă decât a fotbalistei din Brazilia, care a devenit cea mai bună marcatoare a unui turneu mondial (masculin sau feminin), cu 17 goluri. Și nu sunt multe campioane care, după o înfrângere dramatică în probabil ultimul lor meci la o cupă mondială (1-2 cu Franța, în prelungiri), să găsească puterea unui mesaj cu totul special pentru fetele care trebuie să ridice împreună acest sport.

E vorba despre a vrea mai mult de la tine. Despre a te antrena mai mult. Despre a te îngriji mai bine. E despre a fi gata să joci și cele 30 de minute de prelungiri. Asta le cer fetelor (care vin din urmă). Pentru că nu vom avea o Formiga mereu. Nu vom avea o Marta mereu. Nu vom avea o Cristiane. Fotbalul feminin are nevoie de voi pentru a supraviețui. Gândiți-vă la asta. Prețuiți-l mai mult. Plângeți la început, pentru a putea zâmbi la final.”

Forța lui Megan Rapinoe

Spuneam înainte de începerea turneului că puternica echipă a Statelor Unite, principala favorită, luptă pentru mai mult decât al patrulea ei titlu mondial. Dincolo de rezultatele istorice din teren, echipa condusă de cei trei căpitani, Alex Morgan, Megan Rapinoe și Carli Lloyd, impresionează și prin modul în care își asumă lupta pentru egalitate în sport și lecțiile pe care le poate oferi fetelor și femeilor din întreaga lume prin sport. Jucătoarele scriu cărți pentru copiițin discursuri la absolvirea facultăților în care încurajează studentele să lupte pentru ce-și doresc, apar în campanii pentru egalitate și au dat în judecată Federația americană pentru „discriminare de gen instituționalizată”.

Una dintre liderele acestei lupte este Megan Rapinoe, mesager vocal al drepturilor LGBT și justiției sociale. Primul atlet alb care a îngenunchiat în timpul imnului ca protest împotriva abuzurilor poliției asupra persoanelor de culoare, Rapinoe a fost implicată în timpul turneului din Franța într-o dispută de la distanță cu președintele Donald Trump, după ce acesta a acuzat-o pe Twitter pentru că a declarat că nu va merge la Casa Albă dacă echipa ei va ieși campioană. „Nu mă pot să mă prefac în relații de prietenie cu un președinte care este împotriva multor lucruri în care eu cred și pe care eu le reprezint. Nu am niciun interes să-i ofer acces la platforma noastră”, a spus jucătoarea care a înscris câte două goluri atât în meciul din optimi cu Spania, cât și în cel din sferturi contra gazdei Franța, eliminată de SUA în fața unui stadion plin în Paris.

E important pentru Rapinoe să folosească platforma internațională pe care i-o oferă sportul pentru a vorbi despre lucrurile în care crede. E important pentru cei care le urmăresc, dar și pentru alți sportivi și alte sportive, din țări mai puțin tolerante și inclusive, cum e chiar Franța, unde o singură fostă fotbalistă a vorbit public despre orientarea ei sexuală. Dar pentru a putea face asta, trebuie să continue să câștige. „Trebuie ca jucătoarele mai tinere să înțeleagă că lucrurile sunt mai bune acum pentru că am luptat pentru asta. Dar și pentru că am câștigat pe teren”, a spus Rapinoe pentru New York Times Magazine înainte de începerea turneului, o declarație care pune în perspectivă și cele 13 goluri înscrise Thailandei.  „Cel mai important e să continuăm să câștigăm.”

Fanii olandezi

Ajunsă în prima lor semifinală de campionat mondial, echipa Olandei – campioană europeană în 2017 – se bucură de susținerea unui număr impresionant de fani. Dacă interesul pentru fotbalul feminin era redus în Olanda până la victoria surprinzătoare de acum doi ani, euforia s-a intensificat în ultimii ani, astfel că mii de fani înveselesc zilele astea străzile franceze – dar și internetul –, cu cântecele, dansurile și portocaliul lor.

Recordurile

Meciul din optimi dintre Franța și Brazilia, câștigat de gazde în prelungiri, 2-1, a fost cel mai vizionat meci de fotbal feminin din istorie și cel mai urmărit eveniment al anului pe TF1: meciul, care s-a treminat spre miezul nopții, a adunat aproape 11 milioane de telespectatori pe TF1. Alți aproape 1,5 milioane de oameni s-au uitat pe Canal+.

Victoria Angliei contra Norvegiei din sferturi (3-0), aplaudată din tribune de David Beckham și de fetița sa, a fost al treilea cel mai vizionat eveniment sportiv transmis de BBC anul acesta. A adus 7,6 milioane de spectatori în fața televizoarelor, iar semifinala contra Statelor Unite va aduce probabil și mai mulți.

Marta, numită de șase ori FIFA Player of the Year, a înscris cele mai multe goluri la un campionat mondial. Thailanda a primit cele mai multe goluri. Atacanta braziliană Cristiane (34 de ani și 25 zile) a devenit cea mai în vârstă jucătoare care înscrie un hattrick la un campionat mondial (feminin sau masculin), în meciul cu Jamaica (recordul era deținut de Cristiano Ronaldo, care avea 33 de ani și 130 de zile când a înscris trei goluri contra Spaniei la Mondialul din Rusia).

Împarte cu alții acest articol
Abonează-te la newsletter
Cele mai noi
Articole similare
Top Stories
Recomandări
Texte bune. N-am vrea să le ratezi.