“În fotbalul actual nu mai există echipe mici”. Ați auzit deseori această butadă, prin care vorbitorul își propune, de obicei, să scuze în avans o contraperformanță.
Este, de pildă, Ungaria o echipă mică? Am considerat-o astfel, mai ales în ultimii ani. Am râs de izmenele cenușii ale bunicului Gabor Kiraly, de faptul că au doar trei fotbaliști buni în echipa națională, restul jaloane. Am greșit. Ungaria e o echipă care, la această competiție, și-a propus mai mult decât să nu se facă de râs. De fapt, ce obiectiv e acela să te duci la o competiție încercând să nu te faci de râs? E ca și cum la interviul de angajare ți-ai propune un singur lucru: să nu-ți torni cafeaua în cap.
Eu cred că o echipă e definită în primul rând de modul în care joacă atunci când este condusă de o formație mai valoroasă. Atunci vezi cel mai bine din ce este făcută. Dacă n-ați văzut Ungaria – Belgia, scorul cu care a câștigat ultima – 4-0 – v-ar putea păcăli, dar maghiarii au jucat foarte curajos. La fel, albanezii: conduși cu 1-0 și cu om în minus în meciul cu Elveția, nu s-au lăsat. Chiar și ucrainenii au reușit un meci excelent, cu germanii, deși au pierdut.
O echipă mică este cea care este mai slabă decât suma valorii componenților ei. Anglia, de pildă; sau Portugalia, în ciuda accederii în semifinale. Iar când joacă partide eliminatorii portughezii sunt atât de speriați și de plictisitori, încât ți-ai dori ca partidele lor să înceapă direct cu penalty-urile de departajare.
O echipă mică e cea care nu reușește, nici măcar câteva minute, să-și impună jocul. Știți, de pildă, cum arată jocul României? L-ați putea caracteriza? Eu recunosc că nu. România este, în acest moment, acea echipă mică despre care se tot spunea că n-ar mai fi. Există. E formația din jocurile căreia, la câteva zile distanță, nu-ți amintești nici măcar o singură fază de atac.
Articol preluat de pe blogul autorului, adriangeorgescu.ro
