Argint după un turneu incredibil: Ovidiu Ionescu pierde finala Europeanului, dar face spectacol în fața legendarului Timo Boll

Ciprian Rus 23 septembrie 2018
Fast
Împarte cu alții acest articol

Performanță fantastică pentru tenisul de masă masculin din România! După aproape șase decenii de la argintul din 1960 al lui Radu Negulescu, Ovidiu Ionescu obține un nou argint masculin la Campionatele Europene, depășind prestația lui Adi Crișan – bronz în 2012.

Aflat în afara Top 20 a favoriților competiției, Ovidiu Ionescu a reușit surpriză după surpriză, eliminindu-i pe campionul en-titre, Emmanuel Lebesson, pe danezul Jonathan Groth, favoritul numărul 6, și pe Vladimir Samsonov, triplu campion european în trecut. În semifinale, Ovi a reușit un meci impecabil împotriva puternicului jucător suedez Kristian Karlsson, și el printre favoriții Europenelor, pentru a ajunge în finală împotriva legendei Timo Boll, de șase ori campion european între 2002 și 2012.

La 37 de ani, marele campion german e într-o revenire fantastică în ultima vreme și pornea ca principal favorit înaintea meciurilor găzduite de Alicante.

Ca în celelalte meciuri, Ovidiu a început mai bine și și-a luat primul set cu o energie care părea să-l descumpănească pe marele Boll. Ovi a început în forță și setul al doilea, pe care l-a condus în prima jumătate, în care a etalat un excelent joc de atac, cu lovituri apăsate pe stânga adversarului, câștigând cele mai spectaculoase puncte ale meciului.

Numai că Boll și-a făcut cumva loc în meci, a început să fure inițiativa și să  citească tot mai bine atacurile lui Ovidiu. Pe fondul excelentelor contre (sau capace) al lui Timo, Ovi a făcut câteva greșeli mai simple în atac și i-a dat aer oponentului său. Fără invitații suplimentare, Boll a egalat la seturi și, păstrând același nivel, l-a obligat pe Ovi să riște tot mai mult. Din păcate, în locul punctelor superbe din primele minute s-au strecurat alte câteva greșeli. Rezultatul? Timo și-a adjudecat setul 3 cu 11-9.

În setul 4 s-a mers cap la cap până la 5-5, dar time out-ul echipei noastre (antrenorul Filimon i-a spus lui Ovidiu să caute mai mult forehandul advers) a avut efect invers, iar Ovi a mai luat un singur punct până la 6-11.

Tot mai stăpân pe situație, Boll a continuat să-l surprindă pe Ovidiu cu câteva reacții spectaculoase. Și când nu au fost reacțiile, au fost construcțiile excelente pe care neamțul ni le-a arătat în atâția ani de performanțe majore.

Experieanța lui s-a văzut și în setul 5, când Timo – unul dintre puținii europeni care s-a putut măsura, în ultimii ani, cu jucătorii asiatici – s-a dus la 8-5 și n-a mai deschis nici o ușă: 11-5 în ultimul set, al șaptelea succes european pentru Boll – la șase ani distanță de precedentul succes.

La rândul lui, Ovidiu Ionescu a reușit cel mai bun rezultat personal și a egalat cea mai bună performanță a tenisului de masă masculin de la noi. Mai important, acest rezultat continuă momentul bun al tenisului de masă românesc, acoperind paranteza făcută în acest an de fetele noastre la Europene. Astfel, după ce Eliza Samara și Bernadette Szocs au reușit – ba prin performanțele lor, ba prin curajul lor – să ne apropie tot mai mult de sportul lor, Ovidiu Ionescu ne arată că performanțele sunt posibile și la masculin.

Nu uita că România are și un viitor foarte promițător în tenisul de masă.

Abonează-te la newsletter
Cele mai noi
Top Stories