Atât de aproape de glorie! Iran chinuie Portugalia, încheie în lacrimi, dar merită să plece cu capul sus

Danny Coposescu 25 iunie 2018

Foto: Mikhail Serbin / Sputnik/ Hepta / Sport Pictures

Nu, n-ai greșit canalul, ziua, și nici anul. Chiar nu e 2010. Urmărești Mondialul rus, nu pe cel sud-african. Cine credea că a scăpat pe veci de bâzâitul infernal al vuvuzelelor a primit un șoc puternic imediat ce s-au terminat imnurile pe Mordovia Arena. Veniți cu miile să echilibreze măcar din tribune balanța puterilor pe teren, suporterii iranieni au pornit orchestra apicolă și nu s-au mai oprit până la final.

Fondul ăsta sonor nu îi prinde bine Portugaliei. Nici posesia în fața unei baricade de tricouri albe. Cu Andre Silva în loc de Guedes în atac, Antrenorul Santos a vrut să mai așeze o țintă, alături de Ronaldo, pentru centrările aripilor. Dar nimeni n-a centrat, nimeni n-a combinat rapid în centru. În loc de asta, au fost multe pase line și plictisite și, din când în când, o șarjă direct într-un fundaș iranian.

Dacă băieții lui Queiroz aveau nevoie de puțină încurajare pentru a mai uita de tensiunea sufocantă, abordarea portugheză a venit la fix. Pe flancuri, Jahanbakhsh a fost al treilea adversar consecutiv care l-a amețit pe Raphael Guerrero, o verigă slabă care nu va trece neobservată de Uruguay. Ebrahimi și Taremi s-au aventurat cu mult curaj și pricepere în atac și scandalul din tribune a crescut mereu exponențial.

Dar oricâte lucruri frumoase s-ar putea spune despre Iran, toate s-au oprit la marginea careului, ca majoritatea fazelor construite de „Team Melli‟ în prima repriză. Iar Portugalia face ce știe ea mai bine – profită de ineficiența adversarului și de orice moment care-i pică în poală. E ușor, când ai jucători ca Ricardo Quaresma, cu exteriorul său patentat.

Bun, am terminat cu lucrurile normale (și plictisitoare). Să trecem direct la fantasmagoria din repriza secundă, pentru care arbitrul Caceres va cere spor de suprasolicitare. Său măcar niște Visine, pentru că a stat mai mult cu ochii în ecranul de la marginea terenului. Totul a început cu Ronaldo prăbușit în careu, prima sa contribuție semnificativă din meci. VAR i-a dat un ghiont centralului și o scurtă vizionare a confirmat penaltiul, spre dezgustul violent al iranienilor, care au întrecut orice limită cu protestele.

Știi că plutește ceva în aer când lui Ronaldo îi e salvată o lovitură de pedeapsă. Beiranvand a ghicit corect și problemele căpitanului portughez de abia începuseră. Asistenții video or fi și ei fani, pentru l-au urmărit cu ochi de șoim mai departe. Un braț peste fața lui Pouraliganji nu merita mai mult decât un galben, dar s-au mai pierdut câteva minute și nervii cu siguranță nu s-au calmat. Nici Portugalia, care s-a retras din orice participare activă la joc, gândindu-se probabil că Iran nu poate marca decât prin autogoluri.

Sau penalti. Cedric Soares a pățit-o ca Poulsen acum câteva zile – e clar că oficialii au primit instrucțiuni cu privire la hențuri. Dacă ridici brațul peste nivelul capului și blochezi mingea cu el, vei fi pedepsit. Căpitanul Ansarifard și-a păstrat cumpătul, a egalat, iar la faza următoare Iran a avut ocazia istorică să câștige o grupă cu Spania și Portugalia. Dar Taremi…

Dacă și noi ne găsim cu greu cuvintele pentru momentul care era să elimine campioana europeană, ce-or fi simțind iranienii? Timpul s-a oprit, comentatorii au amuțit, toată lumea a înghețat cu diferite expresii pe față: oroare, uimire, șoc. Și după ce mingea s-a cufundat în exteriorul plasei laterale, tot au mai durat câteva clipite până să putem procesa ce-am văzut.

Lui Taremi i-au dat lacrimile încă dinainte de ultimul fluier. La fel și suporterilor în tribune. La final, s-a dat drumul la robinete și devastarea s-a revărsat în valuri peste jucătorii iranieni. Santos și Queiroz s-au ciondănit scurt, ca niște vecini vechi, apoi s-au îmbrățișat. Iranienii s-au consolat cum au putut, între bocete și extenuare totală. După trei meciuri eroice, suferința va fi înlocuită repede de mândrie. „Team Melli‟ e adevărata față a oamenilor pe care-i reprezintă. 

Spania 2 – 2 Maroc

Spre deosebire de iranieni, marocanii nu excelează la poziționarea defensivă. Dar pentru orice scăpare tactică, au fost gata să compenseze prin agresivitate. Pe lângă ei, Sergio Ramos a părut un sfânt! Răi, iuți și extraordinar de motivați – mai ales că erau deja eliminați -, marocanii au profitat de marea eroare făcută de Iniesta și Ramos, au deschis scorul și s-au retras spre peluza lor.

Numai că până să ridice primul gard, Iniesta și-a luat revanșa: o incursiune pe stânga, o minge înapoi spre Isco, care, cu calmul lui de mediteranean în timpul siestei, a trimis direct sub bară: 1-1, dar marocanii nici n-au clipit.

Au continuat să-și aplice strategia – ori mingea, ori omul, niciodată împreună – au lovit bara printr-un șut pe care de Gea îl va înțelege abia la reluare. Și apoi au continuat să-și amenințe adversarii (de multe ori, chiar la propriu) până când, la un corner din minutul 80, En Nesyri l-a întrecut pe Ramos la întâlnirea cu mingea și a marcat pentru 2-1.

Spania a egalat abia în prelungiri, dar n-a mai avut puterea să se bucure de punctul câștigat. Pentru câteva secunde, suporterii spanioli au căzut pe gânduri: ce s-ar fi întâmplat dacă Spania n-ar fi câștigat, destul de norocos, cu Iran? Ce s-ar fi întâmplat dacă Marocul nu și-ar fi dat autogol în prelungirile meciului pierdut cu Iran?

Și exact când se gândeau cu groază la întâlnirea cu Uruguay, o altă specialistă a defensivei, Iniesta și ai lui au primit vestea bună: egalarea Iranului a forțat o nouă rocadă în frunte: Spania – prima, Portugalia – a doua.

 

Împarte cu alții acest articol
Abonează-te la newsletter
Cele mai noi
Articole similare
Top Stories
Recomandări
Texte bune. N-am vrea să le ratezi.