Campioana mondială prinde viteză, se repede hotărâtă către Spania sau Italia. Și totuși

Andrei Năstase 26 iunie 2016

Când vine vorba de Die Mannschaft, raftul clișeelor nu e niciodată gol: nemții au început turneul domol, ca un mai vechi motor diesel, dar oferă acum senzația că trec rapid prin viteze și-și găsesesc echilibrul (3-0 cu Slovacia) chiar înaintea primei lor finale – meciul din sferturi contra Spaniei sau Italiei.

Meciul

Jocurile din optimi pot fi – așa cum s-a văzut în primele patru meciuri din faza asta – adevărate bătăi de cap: orice gol aiurit îți poate tăia elanul, orice greșeală te poate scoate în decor. Numai că Germania ultimelor șase turnee finale (dacă-l includem și pe acesta) e una dintre puținele echipe mari care trece de fazele inițiale fără griji. Nu se știe cum, dar echipa din preliminarii și din meciurile amicale premergătoare turneului din Franța a dispărut. Autobuzul greoi care-ți dădea senzația că încearcă să urce dealul în treapta a treia s-a transformat în echipa suplă și dinamică de acum.

Germania nu a primit încă gol la acest turneu și, chiar dacă asta poate fi și o capcană, este deocamdată doar o bună declarație de intenție. În comparație cu celelalte favorite la titlu, care au avut mici derapaje, unele costisitoare (ca-n cazul Spaniei), altele mai puțin (vezi exemplele Belgiei sau Angliei), nemții au făcut cumva și-au rămas pe trasa interioară.

Poate tocmai de-asta, Slovacia – care a pus atâtea piedici unei echipe a Angliei (burdușită de talente) care căuta cu disperare locul unu în grupa ei – a pus mâna cu amabilitate pe bagajul pe care Germania i l-a pregătit, probabil, încă de la vestiare. Acum câteva săptămâni, într-un meci de pregătire, Slovacia câștiga în Germani, 3-1, și-i punea lui Löw în cap toată presa de acasă. Acum, Slovacia a avut o singură șansă de gol tot meciul.

La nemți nu se remarcă încă un joker ca Antoine Griezmann, sau un jucător exploziv, de tipul lui Kingsley Coman sau Gareth Bale. Echipa rămâne principala vedetă, iar răspunderea (și reușitele) se împart între toate cele trei linii. Contra Slovaciei, Jerome Boateng, stâlpul apărării lui Löw, a deschis scorul, și tot el a desenat o mare parte dintre atacurile înșelătoare ale campionilor mondiali.

Fără să fie testată prea serios în primele patru meciuri, Germaniei i se poate reproșa un singur lucru: echipa încă ratează prea mult. Dacă până acum Müller sau Goetze au făcut-o din toate pozițiile (mai ales contra Irlandei de Nord), cu Slovacia a fost rândul lui Özil, cel care a risipit penaltiul câștigat de Mario Gomez și, odată cu el, șansa să închidă meciul după doar 20 de minute.

E încă o dovadă că Germania nu a învățat nimic din cinismul Italiei, care poate închide definitiv meciurile în care deschide scorul. Și chiar înainte ca Gomez să facă 2-0, după o acțiune excelentă a lui Draxler (omul meciului, probabil, la bătaie cu Boateng), Neuer a fost nevoit să scoată o minge care a părut, pentru o secundă, imparabilă. Ce s-ar fi întâmplat la 1-1?

Nimeni n-a avut timp să termine întrebarea, că la faza următoare Draxler și-a zăpăcit adversarul de pe dreapta (a câta oară?), a pasat perfect pentru Mario Gomez, care – deși a trebuit să accepte titluri de golgeter prin Turcia –  nu a învățat încă să rateze din șase metri.

Începând de aici, câștigătoarea era cunoscută. Draxler a mai dat și el un gol spectaculos, numai ca să puncteze o seară foarte bună, și doar câteva întrebări mai așteptau răspunsuri: va marca bietul Müller, care traversează o formă mizerabilă? Va mai primi Goetze vreo șansă? În fine, va înscrie cineva contra Germaniei? “Nu”, de trei ori.

Oamenii-cheie

Oricât de plictisitor sună, la Germania chiar nu se remarcă unul sau altul. Toți sunt buni și foarte buni, toate pozițiile sunt acoperite bine sau excelent. Dacă echipa a intrat în turneu ușor dezechilibrată (pentru că retragerea lui Lahm, acum doi ani, i-a lăsat pe nemți fără un fundaș dreapta demn să-i ia locul fostului căpitan), Löw a găsit rapid răspunsul: tânărul Joshua Kimmich, un mijlocaj central pe care Guardiola l-a jucat tot sezonul apărător central în linia defensivă a lui Bayern, s-a instalat acolo și arată bine. Ba chiar seamănă, ca statură și apetit ofensiv, cu fostul căpitan al Germaniei.

Tot bine s-a integrat și Draxler: probabil că l-a scos definitiv din echipa de start pe Mario Goetze, care, spre deosebire de Müller, când nu e în formă își enervează și umbra. În schimb, contondentul atacant al lui Bayern, cu toate execuțiile lui caraghioase de până acum, e bun și când nu e în zilele lui bune. Müller pur și simplu găsește spații, încurcă adversari și creează panică pe unde merge. Un fel de Donald Trump în pantaloni scurți.

Ce urmează acum

„Echipă de turneu”, așa e numită Germania, și pe bună dreptate. Boateng și Mats Hummels, reveniți după accidentări enervante, n-au pus un picior greșit până acum, Kroos n-a rătăcit nicio pasă și a controlat ritmul după bunul plac, până și Bastian Schweinsteiger, atât cât a jucat, a arătat ca-n vremurile lui bune, nu ca-n ultimul an.

Cu toate astea, turneul abia acum începe pentru campionii mondiali. Spania și Italia se vor bate luni seară pentru a se așeza în fața echipei lui Löw, și ambele echipe știu cum să bată Germania. Nemții știu și ei asta. Au pierdut în fața Italiei semifinalele din 2006 (0-2, după prelugiri) și 2012 (1-2), au pierdut în fața Spaniei finala din 2008 și semifinala din 2010, ambele la mustață, 0-1. De fiecare dată Germania a părut pregătită să câștige, dar de fiecare dată a fost încurcată de apărarea Italiei și posesia Spaniei.

Așa că oricât de bine a arătat Germania până azi, oricât de înspăimântătoare pare echipa asta de la începutul anilor 2000 încoace – două semifinale, o finală și un titlu mondial, o finală și o semifinală la campionatele europene – Die Mannschaft se va mulțumi cu șansa a doua în meciul următor. Pentru că Spania sau Italia îi vor cere mult mai multe.

 

Împarte cu alții acest articol
Abonează-te la newsletter
Cele mai noi
Articole similare
Top Stories
Recomandări
Texte bune. N-am vrea să le ratezi.