Când e să nu-ți intre: Danemarca câștigă meciul, Peru ne câștigă simpatia – ce echipă frumoasă!

Andrei Năstase 20 iunie 2018

Trăim vremuri când e la modă să te văicărești în fața deschiderii FIFA: „prea multe echipe mici“, „prea multe țări fără tradiție“, „prea multe jocuri slabe.“ Totuși, între toate păcatele acestui for internațional, ăsta e cel mai mic. Că există interese pentru această extindere? Da. Că avem și meciuri prăfuite? Iarăși da, dar am avut și în Italia 1990. De fapt, am avut mereu. Ce n-am avut tot timpul este energia, bucuria, optimismul și curajul unor echipe ca Islanda sau Peru. Nu sunt singurele exemple, dar ambele au jucat azi. Și nimeni n-a ațipit în fotoliu.

Peru 0 – 1 Danemarca 

După 36 de ani de așteptare, Peru a ajuns la o nouă Cupă Mondială. În toamnă, calificarea asta a fost sărbătorită trei nopți la rând, dar sunt destui care-ți vor spune că petrecerea n-a încetat nici până azi. Cu tot respectul pentru italieni, obsedați și ei de mingea lor, sud-americanii trăiesc fotbalul la altă temperatură decât europenii. În Peru, băncile au împrumutat oameni pentru deplasarea în Rusia; unii și-au vândut mașinile, alții și-au închis micile afaceri, au demisionat ori și-au amânat nunțile ca să participe la un eveniment istoric – Cupa Mondială. Încearcă să le spui că n-au ce căuta în Rusia.

În fața Danemarcei, cu jucătorii ei puternici, talentați și cuminți, Peru a fost echipa care a făcut și a desfăcut. Iar contrastul dintre fotbalul eficient al nordicilor și avântul liber, adolescentin al sud-americanilor a oferit un meci viu și imprevizibil, demn – de la prima și până la ultima minge – de competiția asta pe care (tot mai) mulți o vor exclusivistă.

Pentru fiecare linie trasată cu rigla de Eriksen sau Jorgensen, pentru fiecare unghi drept din jocul Danemarcei, Farfan, Cueva sau Carillo au desenat cercuri, flori, orice altceva – poate chiar și umbrele șerpuite ale Amazonului. Când a atacat, Peru a făcut-o cu poftă: toți înainte, totul înainte! Au urmat ratări de pe stânga și ratări de pe dreapta, ratări din careu și din afara careului, driblinguri lascive și pase înșelătoare. Și apoi, chiar înainte de pauză, Peru a primit – mulțumită și tehnologiei VAR – cel mai meritat penalti al acestui Mondial. Că (până atunci) bravul Cueva a dat peste poartă, asta n-a mai surprins pe nimeni. Presiunea visului colectiv l-a strivit și pe el.

Dar Peru nu s-a dat înapoi. A continuat să atace și a continuat să rateze din poziții simple, la capătul unor faze de fotbal total – poate cel mai generos din ce-am văzut până acum la acest turneu. Numai că fotbalul e o afacere crudă. La două minute după marea ratare a lui Flores, Poulsen a profitat de prima șansă serioasă a Danemarcei pentru a marca singurul gol al unui meci care s-ar fi putut termina cu orice scor, numai ăsta nu.

La final, când danezii au făcut cerc în jurul salvatorului Schmeichel, scăpat, numai el știe cum, fără gol, sud-americanii s-au ridicat unul pe celălalt de pe gazon. Intrat pe parcurs, Guerrero și ceilalți colegi i-au șters lacrimile lui Cueva – n-ai fi găsit om mai trist decât el în toate Americile! Și apoi, cu pumnii strânși și maxilarele încleștate, aceiași jucători au pornit încrezători spre tribune. Au pierdut un joc, dar merg cu piepturile în față și au intenție în priviri. Peru nu și-a spus ultimul cuvânt aici, tribuna lor nu și-a cântat ultimul refren. 

 

Articole similare
Top Stories
Recomandări
Texte bune. N-am vrea să le ratezi.