CFR Cluj câștigă și ne câștigă. Echipa lui Petrescu vine cu vești foarte bune pentru fotbalul românesc. Iată câteva idei după acest succes
Ciprian Rus 14 august 2019Victoria CFR-ului în Scoția, cu Celtic, a fost „main news” în presa sportivă europeană, marea surpriză a serii de Champions League, alături de eliminarea lui FC Porto. Dar calificarea CFR-ului în „play-off”-ul Ligii și, implicit, minimal, în grupele Europa League, e o știre mai importantă în România decât în Europa.
După câțiva ani de secetă – nu doar de rezultate, cât și de bani – Liga 1 avea obligatoriu nevoie de măcar o prezență în grupele europene în acest an. Asta s-a văzut nu doar în felul în care CFR Cluj a abordat preliminariile din Europa, forțând cu echipa a doua în campionat, ci și din felul în care au reacționat celelalte reprezentante ale noastre în fotbalul continental.
Ambiție și disperare
În particular, CFR Cluj avea o și mai mare nevoie de calificare în grupe. Noul proiect din Gruia, cu Dan Petrescu la cârmă, a fost gândit din start pentru efect pe termen scurt. Investiții rapide și masive, titlul în Liga 1 și grupe în Europa. Numai că, după despărțirea de Dan Petrescu, care a ales banii din China, ultimul obiectiv a fost ratat anul trecut. Clujenii s-au ales nu doar cu miștocărelile de după eliminarea în fața lui Dudelange, ci și cu o masivă gaură în buget, care amenința cu revenirea clubului în anii insolvenței. Fără să folosim cuvinte prea mari, clujenii aveau neapărată nevoie de prezența în grupe și de o infuzie de bani de la UEFA pentru a rămâne la nivelul de azi și sezonul viitor.
Ambiția și, pe undeva, disperarea lor s-au văzut în meciurile de până acum. Un parcurs excepțional în Europa, cu trei „duble” grele, în care au impresionat de fiecare dată. Pus în fața unor echipe și a unor rezultate incomode, Dan Petrescu a dat drumul la joc, iar talentații și bătăioșii băieți de la CFR au arătat, încă o dată, că sunt capabili să joace fotbal de mare calitate.
Performanța de la U21 nu rămâne una izolată
Prin victoria fabuloasă de marți cu Celtic, CFR își face și ne face cadou încă cel puțin opt meciuri în Europa. Un excelent „follow up” după vara de vis a fotbaliștilor Under 21 la Europeanul din Italia și San Marino. Pentru că un fotbal sănătos nu poate trăi doar din performanțe la nivel de națională, trebuie să crească și din performanțele la nivel de club.
Bani curați pentru Liga 1
Prin calificarea acontată de CFR, Liga 1 își consolidează unul dintre puținele centre de putere financiară privată. Viitorul arată OK după transferurile lui Ianis Hagi, Băluță și Vână, CFR-ul e și el bine acum, Liga 1 nu mai depinde doar de capriciile tot mai capriciosului Gigi Becali când vine vorba de învârtit banii în circuitul fotbalului local.
Soluții pentru Cosmin Contra
Prezența Clujului în grupele europene va înseamna un bun rodaj pentru câțiva dintre jucătorii care pot ajuta echipa națională. Marcatori, ambii, pe „Celtic Park”, Ciprian Deac și George Țucudean sunt soluții importante pentru Cosmin Contra, genul de fotbaliști raționali și generoși lângă care chiar pot crește frumos tinerii de la U21. Pe lângă cei doi, jocul bun al CFR-ului îi scoate în prim-plan și pe Bordeanu, Burcă sau Adiță Păun.
O nouă șansă pentru „CFR 2”
Pe lângă calificarea în fața lui Celtic, CFR Cluj se poate lăuda și cu performanța de a conduce în Liga 1 jucând majoritatea meciurilor cu echipa a doua, condusă din teren de energicul și reinventatul Adi Păun – și el cu un rol-cheie în Scoția. E binecunoscută lipsa de apetență a lui Dan Petrescu pentru a „risca” cu tineri. Obligat să o facă de programul European, „SuperDan” va trebuie să joace tot mai des cu tineri ca Butean, Itu sau Petrila.
Speranțe pentru „dubla” cu Slavia Praga
Dincolo de toate, marele merit al CFR-ului e acela că ne-a redat febra Champions League. „Dubla” cu Celtic a fost un spectacol fantastic, tur-retur, meciurile cu Slavia Praga se anunță la fel. Formația cehă, la care joacă fostele vedete din Liga 1 Alexandru Băluță și Nicolae Stanciu, e cotată peste campioana României. O echipă incomodă, niciodată învinsă de echipele noastre, de care a trecut în trei rânduri în ultimele două decenii. Dar favorite pe hârtie au fost toate adversarele CFR-ului din acest sezon european. Speranțe există. De fapt, prin calificarea sa spectaculoasă de pe „Celtic Park”, CFR Cluj tocmai asta ne-a redat – la fel la trupa U21 de la Națională – speranța. După magia de marți din Scoția, grupele Ligii Campionilor par mai aproape ca oricând de CFR!
*
Meciul tur dintre CFR și Slavia va avea loc la Cluj, pe 20 august, de la ora 22.00 Returul va avea loc la Praga, pe 28 august, de la aceeași oră. Câștigătoarea va juca în grupele Ligii Campionilor, învinsa în grupele Europa League.